Ati remarcat ca, dintre toate vanzarile care le-ai facut, in intreaga cariera, nu-ti ramane in memorie cea mai mare, sau cel mai mare client deschis, sau vanzarea care te-a propulsat catre mai stiu eu ce niveluri manageriale, sau care ti-a adus un comision din care ti-ai construit o casa… Iti raman acele MINUNI, vanzarile uneori neasteptate, sau venite atunci cand aveai nevoie mai mult, sau atunci cand ti-ai pus intreaga credinta in speranta ca o sa iasa… uneori nu iti ramane vanzarea propriu-zisa, ci starea de spirit care a urmat, sau emotiile dinainte, ale tale, sau ale oamenilor cu care ai interactionat.
Cea mai grea perioada, financiar, prin care am trecut, a fost in vara lui 2002. Au fost 3-4 saptamani, cand nu am avut bani nici de paine; tin minte ca am cules toate monezile de 500 si 100 de lei, care erau in casa, si am facut ‘cumparaturi’ cu suma adunata. Ironia e ca asta venea dupa o perioada in care lucrasem la Londra, cu un salariu de $4,200, casa si masina platita de firma: dar o perioada crunta m-a impins sa cheltuiesc toti banii care ii aveam, si inca cei pusi deoparte. (tin minte ca am avut o factura de telefon de $5,000) Aveam un calculator, un pentium cred, cu care lucram: scriam cursurile care aveam sa le tin in anii urmatori – de fapt, speram ca o sa tin cursuri… Nimeni nu vroia sa ma angajeze, si cred ca la aceasta stare de lucruri contribuisera si fostii mei )angajatori… N-aveam clienti. Telefonul nu suna. (de fapt, in toata acea perioada, in afara de mama, m-au sunat 3 oameni: Adi Popa, Lucian Petrea, si Cristina, prientena mea de atunci, si ani dupa…). Cred ca era o miercuri sau o joi seara, pe 2 sau 3 septembrie: am primit un telefon de la un fost coleg de la Nestle, Iulius Nistor, care acum lucra la o firma de avocatura, Linklaters, si mi-a cerut sa-ti fac niste jocuri de cabana, pentru un team-building. I-am spus ca il costa $200, a acceptat: asta a fost prima comanda, dupa mult, mult timp. Le-am scris in aceeasi seara, in cateva ore: dar bucuria care am avut-o, primii mei bani castigati din consultanta, a fost atat de mare, ca n-am mai uitat-o de atunci. Minunea sperantei…
1993 a fost un an ciudat: am muncit pentru un italian, Aldo de Blasio, la o firma care se numea Marche Rumene. Am primit salariu – cred ca era in jur de 100$/ luna- si trebuia sa primesc un comision, din vanzari, la sfarsit de an, in decembrie. Acest comision ar fi fost de circa $3,700, dupa calculele mele, o gramada de bani, la standardele de atunci. Normal ca italianul, tepar, nu mi i-a dat – acum ma pufneste rasul cand imi amintesc cat de naiv am fost. In ziua in care am realizat ca n-o sa primesc nici un comision, mi-am cumparat ziarul cu anunturi: ‘Romania libera’, si, al doilea anunt din stanga sus, pe pagina cu angajari era, scris mare: ‘Career opportunities’. Nu tu firma, nu tu bani, nu tu nimic. Mi-am trimis CV-ul, si, 6 luni mai tarziu, lucram la Procter & Gamble. Era anuntul lor: si am inteles ca, din 1000 de candidati, eram primul, si singurul, deocamdata, angajat. Am fost primul roman angajat pe pozitie ‘manageriala’, la Procter & Gamble in Romania. Si n-as fi stat la interviu daca nu era, la vremea aceea, secretara: Cristina Sandulescu (Pop) de care mi-a placut atat de mult, ca mi-am zis: ‘OK, arata ei cam comunist, cu pozele sefilor pe perete, dar par oameni cumsecade.’. Minunea intamplarii… (si primul instinct nu te inseala niciodata, pentru ca sunt, intr-adevar, comunisti, si prea putini sunt cumsecade 
)
In iulie 2005 am dat faliment. Pur si simplu, in 3 luni, am pierdut toti cei 5 clienti mari, n-am mai avut nici un contract esential, si a trebuit sa restrang din imensul numar de angajati si colaboratori (la un moment dat, erau vreu 17) la cativa, si din mai multe viori- concertmaestru, intr-una singura: eu. Atunci am decis ca nu mai vreau sa mai stau in contracte mari, ci ca e mai bine sa ai clieni multi, mici, dar cu nevoi regulate de instruire in vanzari: si am decis sa fac cursuri open. Aveam deja o baza de clienti, erau oameni care venisera la cursurile mele, nu porneam de la zero… din cateva mailing-uri puteam incropi ceva cursuri. Luna dupa luna, si mailing dupa mailing, si nici un raspuns… Pe 4 februarie, am primit un telefon de la o firma, necunoscuta mie MCA Sell… Am stabilit o intalnire, si am facut vanzarea dlui Cristi, pe un colt de birou, la sediul lor. N-a fost o suma mare, dar ce bucurie am avut dupa: reintrasem in business. Minunea asteptarii…
Prima zi de lucru: mi-au trebuit 4 ore sa ies din casa. Cred ca era in ’90, sau ’91, in timpul TIBCO, lucrand pentru Fun Radio. Ma chemase un prieten, Radu Arion. Trebuia sa mergem din stand in stand, si sa-i convingem pe participanti sa intre la un concurs cu premii, o tombola, difuza in statia din interiorul targului, si advertizata de Fun Radio. Care radio nici macar nu avea acoperire… si era pe banda gresita, pe banda est. Singurul instrument de vanzare era o copie xerox dupa un articol din ziarul Zig-Zag, care spunea ca Fun Radio e cel mai asculat radio din Bucuresti… iar deasupra acelui articol, o poza cu Corneliu Vadim Tudor. Nici nu mai tin minte cum am vandut… Norocul incepatorului.
Acum cativa ani, am lucrat o zi cu o fata din Craiova, pe rute rurale din Dolj. A facut, intr-o zi, 23 de vizite, si 17 vanzari. Ne-a prins noaptea pe drum, venind din Dabuleni… I-am zis sa treaca in dreapta, si am condus eu: era obosita, si, femeie, nu vedea bine noaptea. Isi completa ceva rapoarte, cand i-a sunat mobilul: seful ei. “Cand te intorci in Craiova, sa treci pe la depozit, sa vorbim…” Era 9 seara. Fata a izbucnit in plans. Era atat de fericita ca imi demonstrase mie, si siesi, ca poate fi un bun vanzator… dar seful ei n-o sa aprecieze asta niciodata. Puterea vointei, si a tineretii.
Ce face minunile in vanzari?
1. Credinta. Credinta ca faci bine, ca ceea ce faci e corect, ca munca ta o sa fie rasplatita.
2. Atitudinea pozitiva. Dorinta sincera de a ajuta, de a lucra cu alti oameni, bucuria sa fii in vanzari, sa vezi tot timpul locuri si oameni noi, sa nu semene o zi cu alta.
3. Staruinta. Nu merge fara speranta, sau in absenta primelor doua, credinta si atitudinea pozitiva.
4. Hotararea. Sa vrei sa iti atingi obiectivul propus. Dar nu prea tare.
5. Detasarea. Sa iei viata ca pe o cutie cu bomboane de ciocolata: unele iti plac, altele nu. Ideea e ca trebuie sa le incerci, pe toate.
Minunile se intampla. Iar cele mai multe, si pentru ca vrem noi sa se intample.
(Vedeti filmuletzul de mai jos:)
