Am dormit 24 de ore. Continuu. Pe pat si pe canapea. M-am trezit sa mananc nitel, sa beau apa, sa fac pipi, si sa-mi fac insulina. Apoi iar m-am intins. Pentru ca mi-a fost putin rau: am mancat ceva nasol (nu stiu ce, ca eu am un regim destul de strict), si mi-era greata, imi venea sa vomit. Cat am dormit, m-a durut capul. Spatele. Si mi-a fost greata. Si eram ametit. Asa ca, m-am culcat la loc. Nici macar n-am dormit asa de bine: dimpotriva. A fost un somn subtire, intrerupt, de om odihnit, caruia ii e (nitel) rau. Si, ceea ce e rau de tot, cred ca mai eram in stare sa mai dorm, si sa-mi fie rau, inca vreo cateva zile. Vremea de afara, frigul, chiar ma inspira la asta.
Pe drum, in parc, m-au rugat niste copii sa le arat unde e partia de zapada. ‘Hai cu mine’, le-am zis, ca tot ma duceam intr-acolo. Cat mergeam, unuia dintre copii ii suna mobilul. Ma-sa, ca: ‘imi e putin rau, si o sa ma intind.’
Stai sa inteleg: cand imi e rau, ma intind. Daca ma intind, ma ia somnul. Cat dorm, imi e rau. Cand ma trezesc, de obicei, sunt moale. Poate inca mi-e rau. Si-atunci ma intind din nou. Eventual la televizor. Unde vad reluarea emisiunii mele favorite. Si, cat ma uit, iar imi amintesc ca mi-e rau. Si ma culc la loc.
Sa stiti ca pot sa scriu o carte intreaga despre cum ti-e rau. De 20 de ani am diabet, si imi fac 5 injectii pe zi, si nu cred ca a existat zi de la Dumnezeu in care sa nu imi fie rau, in toata aceasta perioada. Macar, asa, putin ameteala. Adica, nu iau in batjocura starea de rau, din postura unui tip sanatos tun, care nu a avut, in viata lui, vreo durere. Si va pot spune cu siguranta, ca primul pas ca sa-ti fie rau, e sa te gandesti ca ti-e rau, iar al doilea, sa le spui altora ca ti-e rau.
Hai sa va dau niste ponturi, sa intelegi la ce ma refer: daca va ‘chinuiti’ de mai mult de 5 luni sa faceti sau sa porniti ceva nou (cum ar fi, de exemplu) sa contactati un client important, care v-ar putea schimba radical business-ul in bine), sau daca aveti un salariu bunicel, de ceva vreme, care nu mai creste, dar e multumitor, si grija voastra fata de 2009, cea legata de criza economica, e ca v-ati putea, mai curand, pierde slujba, atunci…
… va aflati in ZONA DE CONFORT.
Zona de confort poate sa va asigure o viata lunga, dar niciodata n-o sa va ajute sa faceti CEVA important, ceva care sa schimbe lucrurile in bine. Zona de confort e placuta, dar nu admirabila, asa cum un director, sau un ministru poate fi bun, poate fi genial, dar niciodata ‘dragut’. Iar principala problema a zonei de confort e ca nu inveti, deloc. Pentru ca nu iti asumi riscuri, pentru ca nu fortezi limitele, pentru ca nu te fortezi pe tine insuti. E ca o plimbare in parc: placuta, dar nefolositoare.
(La ce iti foloseste o plimbare in parc? …la forma fizica? … destindere dupa munca?… hai sa fim seriosi. Daca ai 80 de ani, plimbarea in parc e exercitiu de forma fizica. Daca esti ministrul de finante Ciumara, care trebuie sa platesti datoriile Romaniei, sau tara devine insolvabila, iara, te cred, de ce mergi pana acasa pe jos. Altfel? Eu cred ca e o justificare, ca multe altele, pentru lene.)
Starea superioara starii de confort e STAREA DE INVATARE (sau de crestere). Din pacate, intre starea de confort, si cea de invatare, exista o stare intermediara, de trecere, STAREA DE PANICA. Cu alte cuvinte, ca sa poti face ceva maret, ca sa poti schimba ceva, trebuie mai intai sa iti sune ceasul desteptator, si sa te cam sperii.
Cei mai multi dintre noi nu prea facem fata acestei treceri. Starea de panica e cu mult mai nelinistitoare si neplacuta decat starea de confort, si, ca urmare o evitam. De fapt, cei mai multi dintre noi stam undeva la granita intre starea de confort si cea de lene (de ‘rau’). Ne miscam atata numai cat sa evitam somnambulismul.
Ca sa reusesti sa ajungi in starea de crestere, de invatare, trebuie sa ai puterea sa treci prin purgatoriul panicii. Aceasta te face sa devii neplacut, pentru tine – pentru ca trebuie sa te schimbi – si pentru cei din jur – pentru ca te vei comporta diferit.
In vanzari, asta se traduce, de exemplu, prin trecerea de la vizitarea clientilor ‘cuminti’, care nu iti fac probleme, dar care nici nu cumpara deosebit, la cei ‘grei’, care cer mult, pentru ca pot sa cumpere mult, si pentru care trebuie sa ajungi la un cu totul alt nivel de servicii.
Cea mai rea veste e ca starea de bine, cea de invatare, se pierde cu extrem de multa usurinta. Un concediu prelungit, business-ul merge bine, seful nou cere putine, esti in stare sa rezolvi rapid cererile clientilor (adica esti reactiv) - si, rapid, aluneci in starea de confort, si te lupti, iarasi, cu fuga de letargie, in loc sa te lupti sa te autodepasesti.
Intreabarile care trebuie sa ti le pui sunt de tipul: “Sunt eu in stare de confort?”, “Care e nivelul urmator la care trebuie sa ajung?”, “Ce ar trebui sa fac eu, pentru ca viata mea, business-ul meu, sa creasca, exponential?” Iar apoi sa imparti acel obiectiv, in bucati usor de ingurgitat, adica, pe romaneste, sa-ti faci un plan.
Video-ul de sfarsit de articol, e tot din aceeasi categorie, e cu prof. John Medina, de la Seattle Pacific University. Dar, la fel, puteam sa pun si o secventa din Nasul, sau din La vita e Bella, sau din The Miracle. Intelegeti ideea.
Si acum stiti si cum mi-a trecut raul: dupa ce m-am enervat un pic (pe mine), m-am dus sa alerg. Asta a fost pe la 2. Si apoi am muncit 11 ore, continuu. Sa recuperez. Pentru ca am de terminat o carte.
