Ma consider un early adopter. Cu prea mult show off, uneori, recunosc, dar cu nas pentru schimbare. Atunci cand a aparut, pentru prima data telefonie mobila reala in Romania, am stat la coada, in cladirea Conex-ului, si am luat printre primele telefoane mobile din Romania (am avut 092 200 734, deci, poti sa-mi inchipui ca am fost in prima mie de clienti, cel putin). Am avut momente de gratie cu acest telefon mobil. N-o sa uit toata viata fata lui Henry Karamanoukian, cand am iesit, cu telefonul mobil la ureche, din WC-ul public al en-gros-ului Chirigii (ei nu ne dadusera bani pentru asta). N-o sa uit primele 30 -40 de zile cand puteam vorbi oricat, cu oricine, fara sa platesc un cent (erau un perioada de proba). Cu telefonul mobil am fost admirat, am gasit clienti, am agatat (si am fost agatat), am facut si am spart bani, si, intr-un cuvant, mi-am intensificat viata.
Telefonul mobil e o inventie minunata: companiile de telefonie mobila sunt altceva.
Primele semne de intrebare mi le-am pus cand am fost prima data in America. In timp ce, la noi, plateai un abonament de cateva zeci de dolari, plus in jur de (la vremea aceea) 16 centi pe minut de convorbire (iarasi, taxat la minut), iar, pentru un mediu vorbitor, ca mine, factura lunara era in jur de $120, in America, plateai la Verizon $28, in care bani iti dadeau 3 (trei) telefoane, cu convorbiri nelimitate. Atunci mi-am pus eu problema ca baietii astia de la telefonia mobila fac cam prea multi bani pe cap de vita furajata, mai ales pentru o tara asa, mai saraca, ca Romania.
Apoi, am inceput sa nu mai inteleg logica pretului si a ofertelor. Eu, care eram client si vechi, si bun, si pe abonament, plateam mai mult, si pe conectare, si pe minut, decat un tafnos de liceu, cu mustetile de-abia mijite, care lua un card e 4 dolari, si platea 1 cent pe minut. Si astfel de oferte au venit, in cascada, pret de cativa ani, care mai de care mai redusa, si ca pret, dar si mintal. (Se cheama deprecierea equity-ului, sau ceva in genul asta.)
Odata cu inflorirea afacerii de mobile, a aparut o noua specie de lucratori corporati: vodafonistii (conexistii, initial). In principiu vorbim de niste baieti (si fete) cu un tupeu maxim, cultura putina, miros de picioare, extractie indeobste rurala, intelect mediu, multa devotiune fata de valorile, si mai ales banii firmei, si o aroganta strivitoare fata de clienti. Aceasta descriere e urmarea contactelor avute cu acestia (se misca, de cele mai multe ori, ca o masa omogena), fie pe taramul business-ului, fie la sala de gym, unde ma duceam. (Pot spune, cu regret, ca ei sunt motivul principal pentru care am renuntat, dupa 9 ani, la World Class-ul de la Marriott.) Practic, nu exista contact cu aceste entitati, care sa nu se soldeze in enervare si frustrare. (Exemple am multe, dar nu e locul aici.)
Pe masura ce insatisfactia, si lipsa mea de incredere in ‘partenerul meu de comunicatie mobila’ (cate ghilimele vreti pentru cuvantul partener) crestea, incepeam sa fiu tot mai interesat de solutii alternative. Cu alte cuvinte, sa pot comunica, pastrandu-mi mobilitatea – destul de important pentru mine, ca si lucrator in vanzari, si detinator de business mic de consultanta. Am incercat telefonie de internet, dar are probleme: mai intai a fost gratis, apoi nu, si depinzi de acoperirea wireless-urilor (putini si-au lasat wireless-ul la liber, asa cum am facut eu, de poti sa te conectezi din strada, daca esti in fata cladirii cu biroul meu).
Pe de alta parte, am inceput sa realize ca cele 2 ore pe care le petreceam, zilnic, cu mobilul la ureche, se poate ca nu erau cea mai buna folosire a timpului meu. Mai precis, din 10 telefoane primite, 8 erau cereri (proportia s-a pastrat, si din cele 2 fara cereri, de obicei, unul e de la mama, si unul de la un prieten). Cum, in Romania, nesimtirea e maxima, si in crestere, marea majoritate a cererilor erau fix pe domeniul meu de expertiza, insa fara plata. De ce sa-i platesti lu’ Curca (as zice ‘boului de Curca’, dar suna ciudat) bani pentru ca sa te ajute sa-ti faci un program de training? Mai bine il suni, ii spui 2-3 complimente, si ii ceri un ajutor: ca e baiat bun si te ajuta. In 40 de minute de notite rapide, si ai tot programul, cap – coada, si mai primesti si o promovare sau marire de salariu pe tema asta. Ca oricum, firma ta, fiind firma mare, nu se incurca sa cumpere training de la niste tasti-basti de-astia, de la Concept. Apoi, in timpul in care vorbeam la telefon, barbat fiind, nu prea mai puteam face nimic altceva. Si, de cele mai multe ori, telefonul ma intrerupea din ceva, dintr-o gandire, dintr-o scriere. Si nu mai apucam sa-mi reiau firul gandurilor, decat dupa 15 minute de concentrare.
Asa ca, am adoptat un alt sistem: ceva mai scump (nu cu mult) dar super-eficient: atunci cand lucram, telefonul pe silent. Termini treaba, vezi cine te-a sunat, suni inapoi. Partea frumoasa, daca erau urgente, pana sunam eu inapoi, erau rezolvate. Clienti: nu ratam nici unul, ca nu lucrez in industria de stingere a focului din elicopter. Cele mai multe treburi care le fac, sau le livrez, intra in categoria de importante, nu de urgente. Si mai sunt avantaje: atunci cand suni, esti tu pregatit sa vorbesti, pe cand atunci cand esti sunat, nu prea. Te ia ca din oala. In plus, ce faci in Bucuresti, in traficul de dimineata sau cel de seara? Vorbesti la telefon. In timp, cu acest sistem, am reusit sa reduc numarul de convorbiri de la cateva zeci (am avut si zile odioase, cu cate 60-70 de telefoane date si primite) la cateva 4-6 telefoane/ zi, toate importante, majoritatea utile. Iar business-ul, si calitatea a ceea ce faceam, nu au scazut, dimpotriva.
Conex insa m-a ajutat sa trec la pasul urmator: abstinenta. Ca orice early adopter, acum sunt dependent de comunicarea de date. Cum ar fi, de exemplu, acest blog (dar si multe altele). Pentru ca sunt mobil, am cumparat, de la Conex, card de transfer de date. (Cu bani jos, pentru ca magarii de conexisti conditionau gratuitatea cardului cu un contract suplimentar de fidelitate, de 2 ani.) Ce am omis, e ca Vodafone te poate incarca, pe aceeasi retea, cu ce pret vrea muschiul lor, atunci cand esti in roaming. Mai precis, cu 6 Euro (fara TVA) pe MEGA (cam cat are un e-mail in format html). Cum am refuzat sa platesc 900 Euro incarcati aiurea, mi s-a taiat posibilitatea de a suna (la fix 2 ore dupa ce le-am spus ca nu platesc), si, de atunci, abstinenta. (Mi-am luat un alt card, de Orange, dar ma uit la el, nu-l folosesc. Iar astia, sunt si mai animale: cand iti vand ceva, parca iti fac ei o favoare.)
Hai sa va spun ceva: nu e chiar asa de rau. Da, nu poti da telefoane ‘de inspiratie’, cand ai dat cu nasul de aerul rece de afara, si ti-a venit o idee, si nu poti suna inapoi la telefoane ratate sau bip-uri (cred ca mai sunt de-astia, destui). In rest, trebuie sa iti organizezi ceva mai bine treaba, si sa te obisnuiesti ca nu toata lumea are telefonul tau fix in memorie, deci, cu alte cuvinte, ca ti se raspunde, si, cel din celalalt capat al liniei nu stie despre cine e vorba. Viata e mult mai linistita, si mai organizata. Ai timp sa scrii mai mult. Daca cineva intr-adevar vrea sa dea de tine, da: exista e-mail, google, messenger, telefon fix la birou, si prieteni comuni, care stiu pe unde iti faci veacul. In plus, eviti acei potentiali clienti care vor training atunci cand au o inspiratie, zexe doar atunci cand nu sunt in stare sa-si faca targetul. Raman insa cei care au picioarele pe pamant.
Si eu nu cred ca voi aveti nevoie de mobil, iara. E o discutie care se deschide automat, la fiecare curs care il tin, in special cu incepatori: ca nu poate sa dea clientul de vanzator, atunci cand are o nevoie urgenta. Raspunsul e in doua feluri: daca are o nevoie urgenta, vanzatorul, undeva, nu si-a facut bine treaba (sau, mai frecvent, nu exista nici o procedura de vanzare), sau, pentru urgente, intotdeauna exista fata simpatica de la birou, care raspunde la diverse denumiri de pozitii in firma, de la receptioner la sales analist, care stie, al naibii de bine, sa scrie dupa dictare. Si, sa ma ierte Dumnezeu, daca eu platesc cu salariu si comision de vanzator pe un nenea care stie sa scrie dupa dictare, la volanul masinii, am o problema. Iar, pentru ca sa-ti stabilesti intalniri cu clientii, cred ca, in ziua de azi, sa-i suni e una din cele mai proaste idei cu putinta, mai ales daca nu ii cunosti (daca esti in relatii cu ei, e alta poveste). Fratilor, s-a inventat e-mail-ul, iar functiunea de outlook are un buton care se numeste ‘calendar’ si unde va puteti programa intalnirea viitoare, inainte sa se ispraveasca cea actuala.
Astept cu nerabdare ziua in care Conex o sa decida ca nici nu mai pot sa primesc telefoane, pe numarul de pe care ei au incasat peste 20,000 Euro, in 10 ani. Atunci, o sa trec de la abstinenta la castrare. De mobil. Si o sa va spun cum se simte. Daca si asta e OK, am o impresie ca nepotii, sau poate chiar copiii mei, n-or sa mai aiba de-a face cu companii de telefonie mobila. Ceea ce, pentru sanatatea lor fizica si mintala, le si urez.
(Bune idei au finlandezii astia.)
i’m with you all the way