La angajarea in multinationale, sunt anumite secrete, care n-or sa ti se spuna niciodata. ‘E nevoie de 17 ani pentru ca sa scoti un general manager. Iar noi vrem sa ajunga general manager pana in 40 de ani: ideal la 36.” Calculul e simplu: daca vrei sa ajungi manager la Procter & Gamble, trebuie sa te angajezi la 19 ani – cel tarziu la 22. Atunci cand mai faceam recrutari, am cunoscut o doamna, foarte invatata, care terminase Chartered Institute of Marketing – si m-a rugat s-o pun in legatura cu cineva din Procter, pentru ca vrea sa-si depuna aplicatia. ‘Cati ani ai?’ am intrebat-o, mitocan. ’27.’ Imi pare rau, esti prea batrana. Procter vrea sa angajeze oameni care pot sa ajunga general manageri, si nu mai ai cand. Daca vrei, te pot recomanda pentru vanzari.’
La inceput, Procter, in Romania, nu a avut decat departament de vanzari. Eu am fost primul manager roman angajat, ca si Key Account Manager – primul nivel managerial. Secretara departamentului de vanzari era Carmen Gheorghe, o fiinta superba, desteapta, dedicata si muncitoare. Ulterior, s-a infiintat departamentul de marketing. Carmen a vrut sa mearga acolo, ca si ABM – Assistent Brand Manager, primul nivel managerial in marketing. Nu s-a putut. Carmen a plecat la Coca- Cola. ‘Carmen, de ce pleci?’ ‘Aici am fost angajata ca secretara – pentru ca nu existau pozitii de marketing. N-o sa reusesc niciodata sa depasesc acest handicap.’ Carmen e manager pe un sfert de Europa la Coca Cola, acum.
Copilul handicapat al departamentului era Adrian. Nu prea stia vanzari, si dadea deseori cu stangul in dreptul, dar avea doua mari calitati: murea cu Procter in brate, si era foarte tanar. Cand s-a angajat, era in anul 3 de facultate, la 20 de ani. Din cate stiu, la ora actuala are cel mai inalt nivel pentru un manager roman de vanzari. Si, probabil, cea mai impresionanta colectie de performante.
Toate cele 3 povesti de mai sus au acelasi leit-motiv: varsta, si aceeasi morala: e bine sa incepi sa muncesti cat mai de tanar. Pentru cariera, avantajele sunt imense: inveti mult mai usor, te adaptezi mai repede, ai o perioada mai lunga in care iti vezi mai putin interesul tau fata de interesul firmei pentru care lucrezi. (Pe mine, faza asta m-a traznit la 30 de ani. Inteleg ca, la ora actuala, oamenii nu mai sunt dispusi sa se sacrifice de la 25 in sus.)
1. [In scoala ni se da multa informatie, insa cu putina utilitate]
Majoritatea lucrurilor care se invata in clasele superioare de liceu sunt inutile. Nu stiu cat din ce am invatat in clasele XI-XII am apucat sa aplic, in viata. Am facut un efort de memorie, si inca si mai putin, se pare, mi-a ramas. O singura data nu am apucat sa folosesc derivate, integrale, fizica cuantica, sau drosofila melanogaster. Cele mai mari performante inregistrate in perioada respectiva a fost numarul de cosuri de 3 puncte marcate, si numarul de absente anuale, nemotivate: in cazul meu, in clasa XI-a, eram pe locul 3 dupa Razvan Ionescu si Tomulescu, cu vreo 340 de absente.
Ultimele informatii din scoala care mi-au mai fost de folos au fost: mecanica din clasa a noua, termodinamica si chimia organica din clasa a zecea, si trigonometria, cam tot de pe atunci.
2. [In viata ai nevoie de cu totul alte lucruri, decat de cele invatate in scoala]
Invatamantul te pregateste prea putin pentru ceea ce ai de rezolvat si facut in viata. Cam tot ce se invata in scoala, la ora actuala, dezvolta doua tipuri de aptitudini: matematice si lingvistice. In viata insa ai nevoie:
- sa rezolvi conflicte;
- sa te intelegi cu oameni;
- sa ai rezistenta fizica;
- sa ai ceva inclinatii artistice si practice (spre exemplu, atunci cand iti faci o casa);
- sa-ti administrezi corect timpul;
- sa negociezi;
- sa treci prin crize emotionale profunde, cum ar fi pierderea cuiva drag;
- sa repornesti masina, atunci cand ti-a murit motorul pe autostrada;
- sa ceri ajutor;
- sa alegi intre un om bun si o frauda, atunci cand trebuie sa lucrezi cu cineva;
- sa obtii o slujba, printr-un interviu de angajare;
- sa deosebesti efectul de sfecla rosie de cel de sange din urina;
- sa alegi o oferta de credit buna, de una rea;
- sa stii cand iti dai vecinul in judecata pentru calomnie, si cand te abtii;
- sa descarci un program de taiat filme de pe internet, si sa-l faci sa functioneze;
- sa te descurci intr-o tara straina, atunci cand nu vorbesti limba respectiva (cum eram eu in Rusia, si nu puteam sa cumpar decat de la supermarket);
- sa stii sa dansezi cu mireasa la o nunta, fara sa te faci de ras;
- sa fii intr-o sedinta, si in acelasi timp sa iti faci ordine in My Documents, simultan, fara sa jignesti sau deranjezi pe nimeni;
- sa poti sa intri in vorba cu fata superba pe care ai vazut-o la coada la casa;
- sa supravietuiesti atunci cand esti in pustiu, sau in jungla, si ai ramas fara provizii;
- sa fii in stare sa intelegi cand Gigi Becali minte, si cand spune adevarul.
Si cred ca mai pot veni si cu alte exemple. Nimic din cele de mai sus nu le-am invatat in scoala.
3. [Cele mai multe lucruri utile le inveti muncind]
Foarte interesant, cele mai multe lucruri utile in viata se invata la locul de munca. Nu la scoala.
In ziua de azi, conteaza mai putin cantitatea de informatie detinuta (in linii mari, calificarile) si mai mult talentul, si capacitatea de a-l pune in valoare. Cu exceptia celor tinand de domeniile teoretice, cele pentru care se organizeaza olimpiade, nu mai stiu vreun talent care sa fie pus in valoare de scoala.
4. [Nimeni nu te ajuta sa-ti alegi cariera corecta, la 20 de ani]
Marea majoritate a celor de 20 de ani nu stiu la ce sunt buni, si la ce nu: tocmai pentru ca le lipseste practica. Daca pe mine ma intrebai, chiar si la 25 de ani, la ce sunt bun, credeam ca: sunt bun la matematica, pentru ca am avut note bune, la chimie, pentru ca fusesem olimpic, la compuneri, pentru ca aveam imaginatie, si la vorbit in public. Si la vanzari, si la agatat fete, si la condus masina, si la stiinte naturale, si la cantat, si la dansat. De fapt cred ca singurul lucru de care stiam ca nu sunt bun e ca nu sunt bun la alergare, si ca arat ca o gogoasa umpluta cu aer.
In realitate, sunt bun si minutios la proiecte, bun la propuneri si prezentari, rezolvari de probleme si capabil sa imbin creativitatea cu logica. In rest: organizare, leadership, setarea prioritatilor, lucru cu oamenii, analiza oamenilor si comunicare in general, cu scuze, dar sunt neperformant. Iar la inteligenta emotionala, varza.
Vedeti, daca eu stiam asta la 20 de ani, ma faceam avocat, unde e vorba de proiecte ce trebuie duse la capat, ce contin probleme de rezolvat, logic, dar si creativ, si de prezentat solutii in public. Si unde nu e nevoie sa te atasezi emotional de client, dimpotriva.
5. [Nevoile de invatare profesionala nu sunt acoperite]
Cei mai multi oameni cu care interactionez au citit ultima carte, alta decat Sandra Brown, in timpul facultatii. Cele mai multe lucruri care sunt intr-adevar utile se invata in cursuri de instruire profesionala. Din pacate, aceste cursuri sunt relativ putine, si scumpe. Si inca mult mai putine, eficiente.
Sa zicem ca vrei sa inveti sa dansezi: te inhami la o cheltuiala de 400-500 de euro, de-a lungul a cateva luni. Probabil iti imbunatatesti viata sociala, dar am o indoiala ca vei ajunge un dansator de performanta. (Aceleasi lucruri le-ai fi putut invata in liceu, cu rezultate mult mai spectaculoase.) Principala problema e ca nu mai depui aceeasi energie si pasiune ca atunci cand erai tanar.
Hai sa vorbesc de meseria mea, de vanzari. Un copil de 16 ani iti soarbe tot ce-i spui. Sa reusesti sa-i transmiti ideea fundamentala ca nu el e cel ce conteaza, ci clientul din fata lui poate sa-i schimbe radical viata, in bine, pentru totdeauna.
6. [Ai facut o facultate. Si?...]
Facultatea, in ziua de azi, e o patalama. In foarte multe cazuri, nu ai invatat, iarasi, nimic. Studiezi teoria comunicarii, si te trezesti ca trebuie sa scrii un e-mail concis, in 10 propozitii, si nu stii s-o faci. Facultatea e un grad militar, o tresa pe epolet. Ai facut o facultate, inseamna ca esti ceva posesor de creier. Atat.
Am tinut mii de interviuri: cei mai buni oameni erau nu cei care au terminat facultatea cu 10, ci cei care au lucrat ca si chelneri pe timp de vara, si ca si curieri iarna, pentru ca sa mai castige un ban. Numai interactia cu alti oameni, situatiile in care trebuie sa alegi intre doua alternative te invata ce intr-adevar ai nevoie.
Despre MBA, am mai vorbit in articolul Perimarea MBA-ului, si binevenirea talentului individual: in majoritatea cazurilor creaza oameni periculosi, care cred ca stiu ce fac, si, de fapt, nu stiu.
- Oricum, acum, la 10 ani de la angajare, trebuie sa va fiu recunoscator ca nu ati verificat cele scrise in CV. Nu am facut un MBA; de fapt, anul asta trebuie sa imi dau bacalaureatul.
7. [In cea mai fertila perioada a vietii, tinerii sunt exclusi din societate]
In adolescenta, tinerii cauta afiliere. Scoala nu creaza un cadru suficient de bun pentru asta: in primul rand pentru ca grupurile de oameni sunt adunate aleator (nu sunt oameni cu interese comune, ci, mai curand, apartinatori ai unor geografii comune), apoi pentru ca timpul petrecut in orele de scoala e relativ scurt, si are un singur scop: transfer de cunostinte unidirectional, de la profesor la elevi. Probabil cele mai utile lectii de viata se insusesc in cele 20 de minute din recreatia mare.
Intorsi acasa, tanarul cauta (si, mai nou, si gaseste) refugiu in virtual: sta pe internet. Dau la o parte aspectele folositoare, si remarc ca statul pe internet il impiedica sa se integreze fizic, efectiv, intr-o comunitate. Invata si stie sa faca filme de unul singur, sa le editeze si posteze pe youtube, dar nu stie cum sa-si pastreze igiena personala astfel incat sa fie acceptat in societate, sau cum sa minta pe cineva frumos, in vorbe, nu in scris, pe messenger.
Excluziunea sociala este una din cele mai mari boli pe care le are de rezolvat societatea actuala. Bunicii nostri, dupa munca, se barbiereau, imbracau frumos, si mergeau la carciuma si in parc, sau la prieteni, sa joace carti. Toate, actiuni sociale, care dezvolta inteligenta sociala, si care iti dau o senzatie de bine, de apartenenta la un grup. Copiii mei cresc singuri, in lumea manga, si viseaza crime in masa, care sa cuprinda, neaparat, si pe profesorul de fizica care tocmai le-a dat o nota mica.
8. [Sa si muncesti, sa si inveti - de ce e rusine?]
Traim o perioada in care munca fizica a fost inlocuita de gandire. Daca: sa pui un copil de 14 ani sa munceasca intr-o tesatorie era una din ororile Revolutiei Industriale, sa folosesti capacitatea de programare a aceluiasi copil e (sau cel putin asa vad eu) o actiune de lauda. Atata timp cat ii permite sa mearga si sa joace un baschet cu colegii, si sa rada la soare. Nu cred ca ceea ce creaza acest copil poate face un adult de 38 de ani. Ii lipseste flexibilitatea, si necunoasterea unor bariere, indrazneala, specifice varstei tinere.
In plus, ceea ce face copilul muncind (part-time) ii si super foloseste la scoala, pentru ca il ajuta sa-si sorteze si ordoneze prioritatile, il invata ce e important, si ce nu.
9. [Puterea mentorilor]
De fiecare data cand am de rezolvat o problema, sau cand ma preocupa ceva, ma gandesc la unul dintre mentorii mei. Daca ar fi Henry in locul meu, ce ar face? Daca Seth Godin s-ar confrunta cu o lipsa de cereri pentru conferintele sale, cum si-ar folosi timpul liber? In acest fel, gasesc raspunsuri mai corecte, decat daca as gandi teoretic, sau m-as uita prin carti, pentru rezolvari standard. De multe ori, solutiile stau in spiritul jocului, nu in litera lui. Iar spiritul e detinut de mentori.
Mentorii se intalnesc atunci cand esti tanar. Daca nu ai un mentor, iti e greu sa alegi calea corecta. Iti e greu sa mergi si pana la borna urmatoare, de la marginea drumului. Daca nu exista Tom Hopkins, se poate ca eu nu ajungeam sa cred in vanzari, si sa ajung sa fac asta.
Prea putini mentori sunt profesorii din scoala. Pe mine nu m-au fascinat profesorii in actul de instruire, ci oamenii din spate, ce faceau ei, in timpul liber, sau ca si cercetare. Cei mai usor de gasit si urmarit mentori sunt in business: e seful – antreprenor care a pornit o afacere si o conduce stralucit.
10. [Modelul suedez]
In Suedia, copilul e incurajat sa-si ia un servici, pe langa scoala. Angajatorii sunt incurajati sa angajeze tineri. In aceeasi perioada, copilul invata ceva la scoala, si alte lucruri mult mai importante, la munca. In cea mai debila perioada a vietii, cand are nevoie de socializare si calauzire, are ce sa faca, util soclietatii, si unde sa faca. Cu ocazia asta lucreaza si interactioneaza cu oameni, si isi gaseste si urmareste, mentori.
Un copil care lucreaza de la 16 ani (va rog nu va ganditi la munca fizica extenuanta, sau la realizarea mecanica a unor activitati secretariale) stie, dupa 10 ani de activitate, la ce e bun, ce ii place, ce vrea sa faca, si ce nu. Are 25 de ani, si suficienta energie si tinerete incat sa-si porneasca un business propriu.
Deoarece munceste, instruirea se petrece la locul de munca, si nu e neaparat bugetata suplimentar. Daca trebuie sa faci parte din trupa de figuranti ai Teatrului National, vei invata sa si dansezi, cei 3 pasi la dreapta si apoi la stanga, necesari. Daca nu stii sa faci ceva, ai un angajat mai experimentat si mai batran, care sa-si spuna ce si cum, sa-l ajute.
Intalnind si lucrand cu oamenii il ajuta pe tanar sa se dezvolte rotund, emotional, si social.
Si nu in cele din urma (mai pot gasi argumente, dar articolul ar fi prea lung), un astfel de tanar contribuie economic la bunastarea societatii, in loc sa numai ceara resurse de la societate, pana la 22-23 de ani, pentru ca sa invete.
In incheiere, va invit sa mergeti pe urmatorul site, sa va inscrieti in comunitate (dureaza 30 de secunde), si sa urmariti filmul Max and Max.
http://www.the8thhabit.com/offers
Apoi va invit sa ganditi voi pentru voi insiva mai departe, de ce v-ar fi mai bine sa invatati, si cum sa puneti in aplicare cele invatate.
