M-a sunat ieri un prieten din provincie. Ca si multi altii, isi pierde slujba de manager pe care o avea la un distribuitor de bunuri de larg consum. Si ma suna (e aproape normal) sa-mi ceara ajutor, sa-si gaseasca o noua slujba. Ca stiu ca e baiat bun. Iar eu, ca de fiecare data, il sfatuiesc sa-si deschida un business, pe o categorie care e in crestere, pentru ca oricum stie sa vanda, si poate face si bani pentru el, si are si ceva de vandut – daca se reangajeaza vreodata.
Si, tot ca de obicei, intalnesc aceeasi observatie: ‘Pay, ce fac, ma intorc unde eram acum 15 ani, sa incep sa vand?’.
Dragilor, odata ce ati ales profesia asta, vanzarea e meseria noastra de baza. Asa cum, pentru marketing, denaturarea adevarului si inselarea e meseria de baza. Asa cum, daca te faci bucatar, aruncatul de mirodenii in diverse lichide e meseria de baza, iar daca te faci soldat esti omorator de oameni, o viata intreaga, chiar daca ajungi general de 4 stele. Nu conteaza nivelul la care ai ajuns: conteaza sa nu uiti sa vinzi, si sa nu-ti fie, niciodata, rusine de ceea ce faci.
Daca ti-e rusine, inseamna ca ti-ai ales o meserie gresita. (In viata ai doua decizii mari de luat: femeia pe care o iei, si meseria pe care o practici. Greseste una dintre ele, si ai jumatate de viata amarata. Greseste-le pe amandoua, si vrei sa-ti iei gatul, ca pitigoii. Fa-le bine pe amandoua, si vei avea, in fiecare dimineata, energie sa te trezesti, si sa traiesti fericit.)
Eu mi-am pus intrebarea la care se refera paragraful de mai sus de multe ori: si mi-o pun in continuare. Si ma verific. Pana acum, daca pe-acasa am mai avut certuri si disensiuni, nu m-am simtit niciodata stingher ca vand. Mi-am pus problema ca ma duc si imi incep o noua viata in Noua Zeelanda: tot asta o sa fac.
Una din cele mai frumoase parabole (nu stiu daca e perfect adevarata, dar imi place) e cea de manager de McDonalds. Poti sa fii vicepresedinte la McDonalds, doua saptamani pe an invarti hamburgeri prin aer. Si stai de vorba cu clientii. (Pentru ca sa constati ca generatia Y nu rabda sa stea 30 de secunde sa astepte: asa valoros a devenit timpul.)
Din greseala, in multe organizatii, nu exista acea celebra pozitie numita vanzator de rezerva. Adica acela care tine locul vanzatorului de baza, atunci cand acesta e plecat in concediu. Si atunci se intampla: fie un coleg ii tine locul, fie – daca e si perioada de concedii – managerul. E, cred, o binecuvantare bine ascunsa. E acea perioada din an cand managerul intr-adevar intelege ce efecte au deciziile lui, si daca mai e, sau nu, la curent cu ce se intampla in piata, in viata reala.
Daca e un lucru bun care mi s-a intamplat de cand am pornit business-ul meu, e ca a trebuit sa vand eu, cu manutele si gurita mea. Daca e un lucru rau, e ca am vandut mai curand ce vand eu, consultanta si training-uri, si numai am asistat la ce vand altii. (Anul trecut m-am rugat de un client sa-mi dea o zona ‘pustiita’, sa o fac la loc. N-a acceptat: cred ca eram prea scump. 
) Cel mai frumos lucru care ti se intampla cand pornesti o afacere noua, e ca te reapuci sa vinzi. Intr-un fel, simti ca esti iar, din nou, tanar.
Un coleg, din generatia mea, se apuca sa vanda ceva aparate electrocasnice, importate, pe firma lui, din China. Ii merge binisor. Omul, dornic de expansiune, se duce si in Moldova de langa noi, sa-si gaseasca distribuitor. Acolo gaseste doritori, dar numai cu plata pe masura vanzarii: riscul, cu alte cuvinte, fiind, integral, al lui. La un moment dat, discuta cu cineva din Balti, care ii spune, la fel: ‘Domnule draga, vrem sa cumparam, dar cu plata pe masura realizarii.’ ‘Adica pe masura vanzarii, spune colegul meu.’ ‘Nu, pe masura realizarii – e o mica diferenta.’ ‘Care?’ ‘Pay, plata pe masura vanzarii inseamna ca va platim cand vindem. Plata pe masura realizarii insemna ca va platim cand ne realizam noi.’
- Ionescu, pentru ca ai moralul cazut, am decis ca de maine sa incepi sa vinzi. Pentru prima vanzare o sa mergi la Chisinau, sa intelegi sistemul lor de numarare al voturilor, care da 50% +1, ca o sa avem si noi nevoie de asta, aici.
