Decaderea corporatiilor, nasterea organizatiilor

De la Ghio: “Laurentiu,zi-mi si mie unde gasesc o companie in care sa am libertatea sa pot sa aplic tot ce ai scris mai sus-si in care ma regasesc intru totul.In Romania?Nu prea cred.Am incercat 4 ani intr-o firma,si am muscat-o rau.Nu pentru ca nu mi-am facut treaba.Ci pentru ca nu eram prietenul nimanui prin atitudinea asta.”

Raspuns scurt: Intr-un singur loc. Compania ta. (dar nu in felul in care gandesti tu acum: citeste, daca vrei, mai jos)

Raspuns lung (pe bullet-point-uri):

1. Poate nu v-ati prins, dar traiti o epoca in care corporatiile, structurile multietajate, generatoare de mediocritate cronica, decad si se descompun, in vreme ce valoarea individuala, organizatiile flexibile, multipunct, formate in jurul unor interese comune, cresc.

Atunci cand eu m-am nascut, in anii ’60, cea mai buna varianta de viata era sa intri intr-o corporatie, ideal cat mai mare, si sa avansezi, ierarhic, pana la nivelul propriei tale incompetente (principiul lui Peter). Aveai siguranta, contra executiei unor treburi care, de cele mai multe ori, nu te pasionau, care erau date de seful direct. (Daca vreti un exemplu, orice forma de organizatie bugetara, de stat, e de acest fel.)

Acest tip de organizatie nu ofera suficienta valoare, rapiditate si eficient. Sunt multi care traiesc astfel, intre doua ape, transferand informatie din stanga in dreapta.

In timpul vietii mele fabrica se transforma dintr-un asezamant geografic, de tip industrial, intr-o retea de oameni conectati, care lucreaza proiecte comune, cu pasiune, si, ca urmare, cu eficienta mult mai mare.

2. Angajatul de corporatie, cu costum, cravata, burta, orar fix, masina de firma, sef direct, subordonati (inclusiv secretara), birou si vizite ‘in teren’ e pe duca. Nu produce suficient. Aceesi valoare pe care o genereaza din prelucrarea unor template-uri si rapoarte intr-un an, e generata intr-o noapte de un baiat destept, in fata unui laptop, cu cafele la bord, capacitate de search, si de sinteza.

3. Nu cautati libertatea acolo unde nu e, si nici nu a fost vreodata: in corporatii. Corporatiile, care si-au trait traiul intr-o perioada cand informatia era putina si pretioasa, si cine o detinea facea bani si putere, sunt silos-uri de inchistare, opuse schimbarii. Precum puscariile, primul scop al corporatiilor si structurilor similare a fost – si este -protectia informatiei, stabilitatea si securitatea, date la schimb cu libertatea.

4. Eu am realizat ca traiesc in mijlocul acestui trend (care nu e un val, e ireversibil), mi-am schimbat viata, am iesit din lumea corporata, si mi-am format intial un business propriu, de tip mini-corporat, iar acum imi formez un trib: un grup de oameni, cu interese comune – cel de a vinde, si a invata cat mai mult despre vanzari – si care, deocamdata, au un mediu de comunicare comun: acest blog. In timp (sper eu, in curand) comunicarea din acest trib se va adanci si va creste, si voi veni cu noi mijloace de a schimba idei, si de a ne spune punctul de vedere.

Am incercat in cateva articole (vezi articolele gen Criza e pentru loseri: Fa-ti un business! (1), sau Organizarea personala) sa va sugerez pasii pe care trebuie sa-i urmati pentru ca, la randul vostru, sa ajungeti sa lucrati in domeniile care va pasioneaza, cu placere, si sa iesiti din opresiunea unei slujbe mutilante: ordonati-va timpul, porniti o activitate complementara, dezvoltati-o, si, in momentul in care va poate sustine financiar, eliberati-va.

5. Eu nu mai vad, in acest moment, vreun motiv pentru care sa lucrezi angajat, cu format de salariu si taxe platite la stat. Nici un om mai tanar de 40 de ani nu o sa mai apuce sa-si mai manance pensia din aceste taxe: si am indoieli mari si in ceea ce priveste majoritatea pensiilor private – pentru ca banii se duc in locuri unde structura si mentalitatea de corporatie inca predomina -, iar stabilitatea job-ului, data la schimbul unui salariu mai mic e o utopie: se vede asta, la primul semn de criza.

6. Daca e vreun ceva care ne impiedica sa ne eliberam si sa pornim o activitate de creatie proprie acel ceva e frica, si, in special, frica de saracie, de insecuritate financiara. Trebuie sa recunosc- si, cine a citit articolele mele, poate sa confirme – ca eu am trecut de la un salariu de cateva mii de euro, si o cheltuiala (inutila) similara, la venituri care, in timp, de-a lungul anilor, au oscilat. Da, anul trecut am castigat peste 128,000 de Euro – raportul financiar se poate gasi pe MinisteruldeFinante.ro, dar am avut si ani cand am facut mai putin de 20,000. Au fost zile, saptamani, perioade, cand nu puteam prevedea veniturile urmatoare. Poate ca, astfel, am ratat oportunitati: de exemplu, sunt sigur ca, daca as mai fi lucrat intr-o multinationala, as fi cumparat, cu imprumut la banca, o casa in nordul Bucurestiului, in perioada de boom imobiliar. E insa o alegere: nu stiu cat de multe as mai fi invatat, stand intr-o structura (vedeti, nu spun organizatie, pentru ca organizatiile sunt necesare, in continuare) care isi atinsese targetele, si urmarea marirea profitului prin scaderea costurilor.

7. Organizatiile, in ziua de azi, nu mai sunt create geografic (in acelasi loc), sau corporat (subordonate unui rege CEO, si unei tari cu numele corporatiei) ci pe baza de interese comune. Organizatiile, definite ca si structuri laxe de oameni care lucreaza si coopereaza pentru atingerea unui scop comun vor continua sa existe, si, dupa mine, vor deveni inca si mai complexe si mai interesanta. Acelasi om va putea apartine, simultan, mai multor organizatii. Eu, de exemplu, voi putea fi membru al organizatiei vanzatorilor din Romania, a diabeticilor insulinodependenti, alergatorilor de maraton, si proprietarilor de casa din Kennington, nu numai ca si participant, ca si hobby, ci si ca si contribuitor. Fabricile nu mai sunt centrul activitatii unei organizatii: fabricile pot fi relocate. E mai ieftin sa produci in China, decat sa-ti cumperi un strung, sa angajezi un strungar, si sa produci la tine in curte.

8. Si tu poti sa-ti creezi propria organizatie, pe care s-o conduci – nu in sensul de a o exploata, ci de a o inspira. Trebuie doar ca munca ta, contributia ta, sa aibe valoare, sa depaseasca mediocritatea, si, foarte important, sa impartaseasca aceasta valoare. Oricine e dispus sa cultive si urmeze un lider, daca primeste valoare de la acesta: iar una din cele mai importante valori e sa inveti pe cineva sa faca ceva. 

9. Organizatiile moderne nu mai sunt conduse de regi, iar managementul, ca si activitate,  se apropie periculos de mult de leadership. Schimbarea vine dinautru. Daca nu este admisa de catre rege, regele se trezeste stapan peste un numar mai mic de supusi: oamenii dezerteaza. In Microsoft, ca si in Google, angajatii sunt cei care decid care proiecte merita sa fie lucrate, si care e directia incotro trebuie sa se indrepete firma. Managerii de resurse umane dintr-o organizatie nu vor putea sa-si mai faca meseria daca nu creaza, intern, un trib pe care sa-l conduca, sa-l influenteze; iar acest trib sa fie mai mare si mai puternic decat oricare alt trib din cadrul acelei organizatii.

10. Aici nu e vorba de Romania. Romania, ca si organizatie, e una in pierdere de viteza, din care oamenii dezerteaza. Conducatorii (regii) acestei organizatii nu inteleg sau nu vor sa inteleaga schimbarea: e mai simplu, mai usor, mai rentabil sa-ti refaci viata intr-o alta geografie, unde ce ai acumulat in Romania in 20 de ani poate sa fie replicat in 9 luni. Poti trai in Romania, si face parte din organizatii care transcend acest spatiu, si la care aderi pe baza de convingere, credinta, si cu entuziasm. Si nu e vorba de organizatii in sens mic, de retragere intr-o mini comunitate de tip religios (nu luati literal termenul), unde sa te simti bine, in ignorarea schimbarilor dinafara. Orice te intereseaza, sunt, de la sute la sute de milioane, oameni care au aceleasi interese ca si tine, si care sunt foarte fericiti sa te bineprimeasca.

11. Un alt dusman al aceste schimbari e procrastinarea. Speranta cronica ca poate se va schimba ceva: dar o schimbare venita din afara. N-o sa se intample. Daca mergi in fiecare seara in acelasi bar, daca mergi in fiecare saptamana pe acelasi stadion, daca te intorci in fiecare seara in acelasi dormitor, daca intri in fiecare zi pe aceleasi site-uri, daca joci in fiecare noapte acelasi joc pe calculator unde ai ajuns la nivelul maxim si stii toate capcanele, daca mergi la acelasi servici, si speri ca ceva o sa se intample, ca o sa fie bine, n-o sa se schimbe nimic pentru tine: oricum, nu in bine. Schimbarea in bine vine in momentul in care actionezi, cauti lucruri noi, te dezbari de prejudecati, iti recunosti greselile trecutului, si iti urmaresti binele, facand bine. Putine sanse sa-ti vina vreun bine pe teava subtire a conexiunii de Internet: mult mai multe daca, in fiecare zi, cunosti oameni. Iar oamenii sunt dispusi sa te cunoasca, daca primesc ceva de la tine. Daca ceri, a doua oara n-or sa te caute.

12. Nu cred ca am o solutie clara, dar cateva lucruri imi sunt clare. Succesul, alaturi de valoare, vine atunci cand;

  • faci ceva ce-ti place intr-adevar, cu pasiune, si cu credinta;
  • inveti permanent, si privesti cu ochi critic, gandind ce ti se da (respinge software-ul corporat, dezvoltati-l pe al tau);
  • atunci cand te dezbari de lene, indulgenta si indiferenta, si faci un efort, chiar daca doare;
  • atunci cand daruiesti altora;
  • atunci cand iti stabilesti un set de principii, si iti traiesti viata conform acestor principii;
  • atunci can nu astepti sa-ti pice din cer, ci actionezi sa gasesti pepita de aur pe care o meriti;
  • atunci cand o iei de la capat, chiar daca ai fost lovit, inca o data;
  • atunci cand vrei sa schimbi, si iti asumi riscuri pentru ca acesta schimbare sa se petreaca.

Daca am invatat ceva in ultimii ani e ca certitudinile vin intotdeauna dinautrul tau, si marea majoritate a incertitudinilor, fricii, si mizeriei, din afara.

Ceea ce nu a inteles nimeni atunci (decat istoria, dupa) e ca si caderea zidului din Berlin, si Revolutia Romana din 1989 – se fac 20 de ani de atunci – nu s-au produs ca urmare a unei organizari precise, facute de un grup omogen, ci ca urmare a activitatii unor initiatori de opinie, interconectati destul de flexibil, dar care au venit la momentul potrivit, in locul potrivit. Ca unul care am fost in piata in 21 Decembrie, pe strada in 22 samd, pot marturisi ca daramarea lui Ceausescu era coapta, de ani de zile, in capul majoritatii romanilor. Comunicarea era greoaie: se comunica codat, prin bancuri, la iarba verde. Atunci, in Decembrie, s-a scurs doar buboiul. Ceea ce s-a intamplat atunci, aparent organizat, in realitate profund neorganizat, dar sub imperiul unei idei comune, se repeta acum la toate nivelurile, in toate locurile unde ‘buboiul e copt’. Le e mai greu regilor sa tina vechea structura, pentru ca lucrurile au luat-o, de felul lor, la vale. Marketingul a schimbat lucrurile din momentul in care raspunsul industrial la o nevoie comuna a fost inlocuit de personalizarea dupa nevoile clientului.

Vezi, Ghio, nu e bine sa ma provoci cu intrebari de astea. Risti sa-ti spun adevarul. Iar adevarul, uneori, atunci cand e inteles, doare. Bafta ta, ca esti tanar, ii doare mai tare pe altii decat pe tine.

Uita-te la filmul asta (sper sa mearga): ce inseamna pasiune si credinta, si dorinta de a ajuta semenii – daruire:

https://www.stephencovey.com/community/resources/companion_films.php?f=6&s=s