Traim timpuri tulburi, care genereaza incertitudine, confuzie, deruta si frica. Frica iti blocheaza actiunea. In astfel de vremuri, numai cei indrazneti misca. Si, normal, numai ei castiga.
[Planul Marshall, inversat]
Toate sutele de miliarde de dolari pretinse lipsa acum din visteria americanilor nu s-au evaporat. Asta e senzatia care ni se da noua, pinguinilor. Cineva le-a luat. Mai precis, toata aceasta avere o are cineva. Mai multi. Ultimii 6 ani cel putin, de la Enron incoace, cand cei informati stiau ca se sta pe un castel de nisip, a fost o goana dupa bani: care ia mai mult, acum, cand sunt disponibili. Nu se punea problema daca acest castel o sa cada, ci cand o sa cada. Si cat ai in buzunar atunci cand se intampla.
Acum, fiecare om care e prins in mecanism, trebuie sa plateasca, sa acopere gaura. Cu Romania a fost simplu: cati sunteti mai? 20 de milioane. Trebuie sa contribuiti cu 20 de miliarde. 1000 dolari/ om. Pay, stai, ca suntem saraci, si nu facem banii astia. Da’ nu-i o problema: va ajutam sa contribuiti. Va dam un plan Marshall. Numai ca, de data asta suferinzii reali suntem noi, cei care va ajutam. Voi, cei ajutati, nu stiti asta.
Haideti sa va explic genialitatea planului Marshall. In anii de dupa razboi, Europa era distrusa economic. Chiar si tarile ‘invingatoare’, Anglia, Franta, erau inglodate in datorii pana in gat. Germania era varza. Stand pe un butoi de resurse, si deja cu juma’ de Europa, cea de Est, in buzunarul de la ceas, era numai o chestiune de timp pana cand comunismul va triumfa pe malul gresit al Atlanticului.
Pe de alta parte, americanii aveau cam supraproductie. O mai avusesera si inainte, si stiau cat de ticaloasa e. Ideea a fost simpla: iti dau niste bani eu tie, Europa – si e prost ala care crede ca vreun ban e gratis – pentru ca tu sa cumperi ce ai nevoie. Nu prea ai de la cine altcineva, decat de la mine. Deci: eu te imprumut, tu cumperi de la mine, si imi si returnezi banii, in timp, inapoi. Mecanismul clasic prin care cel bogat devine si mai bogat, iar cel sarac ii plateste bogatia, pentru ca sa poata supravietui. Si, apropo, pentru ca sa fiu sigur ca imi dai banii inapoi, imi las soldatii sa stea la tine in curte: n-ai nici o sansa de miscare.
[Hey, ati stat la masa, ati mancat, baut, acum dati darul nasului]
Intr-o lume deschisa, capitalul se duce unde vrea el, ca apa. Chinezii le-au facut aceeasi figura americanilor, numai ca, de data asta, fara sa-i mai dea un nume. Au profitat de pe urma lacomiei, si incompetentei oamenilor politici americani. Americanii au vrut sa consume: bine. Mai mult, si mai ieftin. Va dam noi, cat vreti. La un moment dat, n-au mai avut bani. Va imprumutam noi, ca avem de unde: tot banii vostri. Bush cel mic, prietenos, a redus taxele americanilor. Acestia, cu bani in plus in buzunar, ce sa faca? I-au cheltuit. Pe produse facute de chinezi, ca doar nu si-au construit furnale de otel in curte. Si uite asa, 10 ani, Asia a economisit si crescut, si Vestul a cheltuit. Pana cand a ajuns sa nu mai aiba de unde cheltui: si trebuie sa dea si banii inapoi.
Cum chinezii nu au soldati in America (inca), banii se dau, pe baza de bun simt, in timp. Fiecare trebuie sa dea. Romania, care e la coada trenului vestic, a cheltuit si ea: cat i s-a permis. In perioada in care toti isi faceau binale, Romania se gatuia sa puna si ea mana pe o bucatica de ban. Nu prea ne-a iesit. In schimb, la nota de plata, pentru ca statusem la masa cu capcaunii, noi acum platim: egal.
Mai pe scurt: intr-un fel, pe baza consumului necesar, corespunzator nevoilor proprii, maslowiene, romanii platesc ce au cheltuit americanii si vesticii in plus. Asa se face ca, daca in America o casa cu pereti de carton costa 50,000 de dolari, si un castel 500,000, in Romania, o casa cu pereti de carton costa cat o jumatate de castel. La fel si mancarea, apa, energia electrica, telefonul mobil, tot. Si nu poti sa spui nu, ca pleci de la masa, si nu mai ai ce manca. Taci, inghiti (cat poti) si platesti (cat ti se cere).
[20 de ani, strategic, irositi]
Romania are nevoie de un plan Marshal. Nu de ieri-alaltaieri, ci de 30 de ani incoace. Lui Ceausescu i-au aratat brelocul de la legatura de chei. Anii ‘90 vor ramane notorii in istoria Romaniei, ca si ani de distrugere a ceea ce se acumulase inainte, pentru ca sa fim accepati la masa bogatilor. Adica, cam asa: ti-e foame mai? Da! Vrei friptura, sa stai la masa mea? Da! Bine, daca vrei sa manaci, omoara-ti vaca, gainile, arunca ce mai ai prin curte la garla, si vino sa mananci la mine, ca e loc destul! De ce n-ai zis?… Stai sa iau barda, sa-i dau in cap vacii.
Aceste 20 de miliarde au valoare de plan Marshal, dar n-au nici acest titlu, nici aceaasta destinatie. Daca veneau in 1990 toamna, ne terminam canalele, hidrocentralele, blocurile din sectorul 3 si centrala nucleara de la Cernavoda, faceam Lastunul Tico, plus ca mai puneam si vreo 10 autostrazi pe teren. Si atunci eram solvabili, nu aveam nici o datorie.
Acum, nu stiu cine si unde a gresit: minte romanului a de pe urma. In 20 de ani am produs o clasa de oameni bogati, o patura de mijloc – necesara -, la schimb cu privatizarea si vinderea a mai cam tot ce insemna bogatie. In ultimii 8 ani ne-am vandut si ce ne mai ramasese: forta de munca valida. Am ramas cu 5 milioane de bugetari si 10 milioane de asistati social, din buget. Ca sa le dam de mancare, trebuie sa ne imprumutam (ca nu mai producem nici mancare, de vreme buna: o tara care are posibilitati agricole, ca nu e Islanda) si sa dam cu garbaciul in cele cateva milioane ramase, productive, sa dea si ce nu fac.
Dar stiu, clar, ca greseala a fost lipsa unei strategii. Adica, ce era de facut pe termen lung, pe urmatorii 20 de ani. Cu plan cincinal, cu tot, daca vreti. Cum la vremea respectiva eram tanar, si cu memoria proaspata, il tin minte pe Petre Roman, prim ministru, care sugera ca, in schimbul productiei care nu mai avea unde sa fie vanduta, oamenii sa faca revizii si curatenie in fabrici. Nu stiu daca s-au facut revizii, dar curatenie: e luna. Eram mic, prost, si infricosat, sa am putere sa strig: in afara de stupid people si ca mai avem nevoie de 20 de ani sa ne desteptam, da-ti-ne si unde o sa mergem, si ce o sa facem! Zicea Doina Cornea: investiti in infrastructura! Ce vrea baba asta nebuna si vanduta capitalistilor? Am investit in consum. Am dat oamenilor televizoare color, napolitane turcesti, blugi si excursii. Oamenii, fericiti, si cu burta plina, au votat. S-au obisnuit sa manance carne, venita din Argentina. S-au uitat la filme americane, band bere cu nume german. Au uitat ca autobuzul merge pe sosea, fara sofer, pe o sosea care nu se stie pe unde serpuieste.
[Acu', pe bune: 'Noi unde ne ducem, dom' sofer?']
Exact acest lucru lipseste si in ziua de azi: planul strategic. Ma uit, cat pot, si cat am timp, si cat inteleg, pe hartiile scoase de guvernanti si oamenii politici, si nu vad nici o strategie, nici un plan pe termen lung. Numai vorbe, care acum suna asa: vrem sa facem, dar n-avem bani. Interesant, spuse din aceleasi guri care s-au imprumutat 20 de miliarde, acum o luna si jumatate. Pay, nu inteleg: ori ne-am imprumutat, si avem de cheltuit, ori nu ne-am imprumutat, si atunci nu avem! 
Ey, stiti si voi raspunsul. Il aveti mai sus.
Daca imi pare rau de ceva, e ca am senzatia ca fac parte nu dintr-o ‘generatie irosita’ ci dintr-una ‘care a irosit’. Parintii mei au fost mancati de comunism, pana la maduva, fara mila: n-au avut viata. Eu, mi-am transformat casa si viitorul copiilor mei, in colacul de grasime pe care mi l-am format in jurul burtii. Copiii mei au venit, si mai flamanzi, sa faca la fel: si au luat-o pe aceasta cale, cu warp 2. Nu sunt mai mult de 4 ani de cand spuneam, la cursuri, ca ceea ce cheltuieste aceasta generatie, pe case supraevaluate, si masini de fite, vor plati, din sange si maduva, copiii lor. Nici n-au mai apucat sa mai roada. Au dat de os. Ca nu era carne multa ramasa.
Sfatul meu: luati o harta, si uitati-va pe ea. Alegeti un loc unde: stiti, cat de cat, limba, si exista un plan economic, care e altceva decat aer cald suflat in microfoane. Nu stiu exact unde e asta, ca va spuneam. Puteti sa vedeti cum arata un astfel de plan, spus populatiei, pentru Marea Britanie, in documentul urmator. (Si, iarasi, nu stiu nici cat de aer cald e, ca si ei si-au luat multe tepe).
E greu de crezut ca o sa fie mai bine in Romania. M-am nascut sub conducerea unui analfabet graseiat si pitic, sunt condus de un pitic care vorbeste repede, si care e analfabet moral. Care conduce o masina in care intreaga putere produsa de motor e canalizata spre claxon. Nu stiu de unde sa vina o speranta, o clarificare. Si, nestiind, mi-e frica.
(Si pentru cei care sunt mai grei de minte, si nu inteleg legatura dintre acest articol si vanzari: faceti-va o strategie. Chiar ca si vanzator, nu numai ca si manager. Nu va bucurati la vanzarile facute usor, si targetele atinse din ziua 20 a lunii. Atunci cand luati o sectiune noua, inainte de a va arunca in piscina, si lua toti clientii la rand, gandit-va ce vreti sa vindeti, si cui. Faza cu DPSM si 100% x 100% x100% x100% e rasuflata. E lozinca. Mircea a fost mai bun vanzator decat mine, muncind 5 ore pe zi, si nu 12, dintr-un singur motiv: ca isi prioritizase clientii. Stia ca merita sa stai 2 ore cu un engrosist, decat sa stergi praful de pe rafturile a 4 alimentare, in aceeasi perioada. Vedeti daca merita sa mergeti de doua ori pe saptamana in judetul Teleorman, in loc sa numiti un distribuitor local acolo. Ganditi.)
- Da, domnu’ director. Ca principala strategie, in aceasta perioada, mi-am propus sa gandesc in fiecare zi, cel putin o ora pe zi. Din ce am citit pe internet, functioneaza.
interesant articol!
informatii cu duiumul din categoaria celor care se vehiculeaza astazi in toata presa.
vrei sa candidezi din partea vreunei formatiuni politice? daca da macar anunta-ma!!!!!!!!
Daca vreti Viziunea Mea poate SF, este ca banii vor disparea si o corporatie condusa de cativa iti vor stabili valoarea ta. Mai departe dezvoltati voi…