Traim intr-o lume obsedata de calificari. Calificarile necesita dovezi: acestea sunt diplome. Diplomele sunt eliberate de organisme legitimate de o anumita autoritate.
Singura mea legitimitate pentru ceea ce scriu aici e data de anii de experienta in teren. Din fericire, ii am. Asta imi da si un tais suplimentar in relatia cu orice profesor din facultate sau academician. Si imi da singura ratiune pentru care cineva ar fi dispus sa ma asculte, sau sa vina la cursurile mele: ca invata ceva.
Din pacate, sa citesti articolele din blogul meu, sau sa descarci cursurile mele puse gratis, sau sa pui in aplicare sfaturile mele nu-ti tine de foame intr-o societate in care principalul obiectiv e sa ajungi sa prinzi o bucatica din marele tort bugetar. Pentru asta ai nevoie de diplome. Nu te angajeaza nimeni – cel putin nu in institutiile bugetare, sau firmele mari, care se comporta similar cu acestea – ca l-ai citit sau citat pe Curca. Si ma indoiesc ca o sa se intample vreodata, pentru ca nu te angajeaza nimeni nici daca il citesti sau citezi pe Kotler.
In Romania, business-ul de faurit si procurat diplome este unul infloritor. Practic, fiecare nascut pe aceste plaiuri e dator societatii un numar de diplome. Iar pentru asta se fac eforturi mari: ani de facultate, bani multi, week-end-uri si nopti pierdute. Cred ca e principalul efort de grup, facut aici, dupa cel de supravietuire.
Sunt cateva mii (poate zeci de mii) de SRL-uri care dau diplome. Unele, si fara ca macar sa fi invatat, sau facut vreun efort, sau asimilat ceva. Altele, dupa ce vor fi trecut prin furcile caudine ale unei birocratii, girate de autoritatea statala (costa cateva sute de euro, cateva dosare, si ceva timp, pentru ca sa-ti obtii ‘acreditarea’). Din pacate, cunosc prea putine entitati – si aici le numar si pe cele academice – al caror scop in sine sa fie instruirea, si nu absolvirea.
Cred ca traim o perioada de schimbare a mentalitatii, din acest punct de vedere (se vede mai bine in Vest, se va vedea si aici). Din ce in ce mai mult firmele, devenite din colosi antreprenoriale, iau mai mult in considerare talentul si competentele aratate, dovedite, si mai putin calificarile scriptice, si diplomele. Interviurile de angajare, in acest sens, sunt, evident nonsens-ice. Scopul lor probabil e mai mult de verificare a igienei personale, si capacitatii de articulare a unor sunete – ca la speed dating.
A fost o scurta perioada din viata mea cand am dat diplome – vreo cateva luni. Cand am realizat mostruozitatea faptului ca un numar de cursanti plateau bani grei numai pentru acele bucati de hartie tiparita, am renuntat. Era la mijloc propriul meu self-esteem, ca si valorile mele in viata.
La presfintit de duci cu jalba si darul, la preasfant te duci cu smerenia si sperantele. In Romania, ca peste tot, sunt mai vizitate crucile presfintilor, decat chiliile si sihastria acestora.
Frumos articol si adevarat! Si eu sper sa se schimbe lumea si sa nu mai pretuiasca atat de mult prezenta in CV a acestor diplome. Si ma refer inclusiv la diplomele de MBA!
Cunosc cativa “absolventi” de MBA care sunt “praf” profesional vorbind si care, in urma MBA-ului, au considerat ca sunt niste “minti superioare”… Praf sunt, credeti-ma! Si culmea: incompetenta lor este platita chiar foarte bine de companii!
Felicitari inca o data pentru articole!
mba-ul este un curs pe care il faci pentru a te constitui intr-o interfata intre investitorul, in general din vest, si boborul roman. vrei sa imparti painea faci mba, vrei sa o iei singur citesti cursurile lu’ curca despre spiritul antreprenorial.
oricum de la un anumit nivel in sus esti obligat sa vorbesti cu limba de lemn a mba-ului.