Am remarcat o chestie: ma pun sa alerg, si, in loc sa pun un picior in fata altuia in ritm de 8,8 km/h, ma plimb agale. Imbracat competitiv, incaltat cu brooksi, dar cu lenea mai mare decat China. Imi gasesc tot felul de motive sa nu alerg: ca pe Nifon nu e asfaltat, ca pe Libertatii sunt pietre pe jos, ca e in deal si obosesc, ca ‘sa ma incalzesc’ – si ma incalzesc pana in Cotroceni, ca e trafic si trec masinile, si sa nu ma loveasca, ca sunt caini care se uita la mine. Am un talent fenomenal sa-mi gasesc motive sa nu alerg. Dupa circa o ora de lalaiala, ma intorc, nici cal, nici magar, nici calare, nici pe jos, nici alergat, nici odihnit si ma gandesc: chiar n-am avut altceva mai bun de facut cu timpul meu?
Azi a fost mai ciudat: dadea sa ploua, era innorat, batea un vant ca inainte de furtuna, si a si inceput sa picure. Zic: ma fac ciuciulete, macar sa o iau din loc. Ca de obicei, primii 50 de metri mi se pune un nod in gat, primii 100 deja mi se taie respiratia, pe la 200 imi gasesc motive sa ma opresc, si s-o iau la pas. Acum, pentru ca dadea de furtuna, am avut motiv sa nu ma mai opresc; si, foarte interesant, dupa ce treci de 300 de metri, incep sa alerg ca metronomul. Ma mai opresc cand traversez, sau cand ajung acasa. Ba chiar am facut si un experiment: am trecut pe langa casa, si am mai dat o tura, cu Parcul Carol si Tineretului. Tot asa, babeste. No problem.
Asa e si cand ma apuc sa scriu: primele doua paragrafe sunt mai chinuite, dup-aia injur la liber. Daca tineti minte, asa era si in sesiune, cand aveai examen: prima zi auzeai musca si iti curgea transpiratia pe frunte, apoi te obisnuiai, si, cand se termina sesiunea, erai in plina forma si te intrebai de ce nu mai ai inca examene, ca incepuse sa-ti placa. La fel e si la motoare: pana porneste motorul consuma mai multa benzina. Apoi trece intr-un regim de ralanti, si consuma putin. Greu e pana ii dai drumul.
Romania e tara in care toata lumea sta, gandeste, analizeaza, si gaseste motive sa nu faca, sau sa inceapa ceva. Ca ‘o sa dau faliment’. Ca nu sunt bani. Ca nu e timp. Ca nu stii suficient. Ca are copilul examen. Ca trebuie mai intai sa slabesti, si sa te lasi te fumat. Din tot ce-am invatat pana la frumoasa mea varsta, corespunzatoare cu jumatatea vietii unui barbat normal, cea mai mare valoare o are pornirea a ceva. Nu ideea: idei au toti idiotii. Nu banul: bani, vorba romanului, au si tiganii. Nu administrarea sau managementul ulterior, ca, odata ce te afli in mijlocul bazinului, dai din maini, si iesi la mal. (Eu n-am vazut roman sa intre in facultate, si sa n-o termine: decat daca era, Doamne fereste, lovit de vreo molima, sau daca butonul cu nebunie se declansa mai devreme decat recomandarea achiu-ului european.) Cea mai mare valoare o are pornirea.
Adica, exact atitudinea asta: ‘May, ce pi…a ma-sii, hai sa vedem cum merge.‘. Cel mai bun timp sa pornesti ceva e, neaparat, acum. Maine e intotdeauna prea tarziu.
-M-am gandit sa-mi deschid un bar de zi: ca tot e criza, si oamenii sunt necajiti, si beau mai mult. Apoi, mi-am dat seama, ca, daca fac asta, o sa platesc mai multe taxe guvernului Boc, si o sa-l ajut sa iasa din criza. Daca nu mai e criza, inseamna ca oamenii or sa bea mai putin, si eu o sa dau faliment. Plus ca-l ajut pe pitic. Nu merita.
