Am fost primul roman angajat pe o pozitie manageriala (de vanzari, entry, sales representative) din Procter & Gamble. Balcani. Inchipuiti-va un mic tractoras pe un ogor mare cat Baraganul: cam asa aveam eu de lucru atunci. Pentru un apucat ca mine, urmarea a fost simpla (neavand familie, copii, si fiind obsedat de castig): munca, de dimineata, pana noaptea. Literalmente, noaptea. Ajungeam acasa pe la 10 seara, si mai vorbeam 1 ora cu diversii clienti care imi lasau mesaje pe telefonul de acasa – nu exista mobil pe vremea aia. Nu stiu cat de eficient sau vanzator eram, dar de muncit, munceam.
Eu am fost angajat la 1 iunie. 2 luni mai tarziu, mi-a fost prezentat un coleg: Dan Tudorache. Natural, am luat harta Bucurestiului si am impartit-o in doua. La fel si ‘clientii importanti’, care, la vremea aia erau retelele de alimentare tip Concordia, sau Romarta, sau Unirea – mizerii de stat.
Dan a rezistat mai putin de 2 luni. Managerul nostru comun l-a dat afara. Din barfe, am aflat ca: ii daduse inclusiv telefon acasa, la 6,30 seara, si omul era in papuci, uitandu-se la televizor. Ce putoare!… (pe banii firmei).
Problema am fost, de fapt, eu: angajasera un stahanovist, si aveau setat un sistem de referinta gresit: judecau pe toata lumea in comparatie cu mine. Si oricine, la vremea aceea, pica prost la capitolul munca, prin comparatie cu mine: ca nu erau in stare sa traga 14 ore pe zi, fara sa manance un sandwich.
Pe masura ce ziua se scurteaza, turele mele de alergare se muta catre orele dupa-amiezii. Acum, la ora 6:00 seara sunt prin parc. Si vad o imagine comuna: jobisti care isi plimba copiii, sau trening-urile, vorbind la mobil. Normal, despre ce? … despre business. Orele de munca la office sau cu clientii s-au terminat de mult, oamenii au ajuns acasa, au mancat, au facut un dus, si acum se plimba. Mai fac ceva politica de office. Asta e normalitatea.
Dan Tudorache era normal, eu nu. Dan Tudorache vroia sa aibe o viata de familie, nu sa se casatoreasca cu Procter & Gamble. Eu, nu aveam idee ce inseamna sau cum ar arata asta: si nici acum nu cred ca am, pe de-a-ntregul.
Nu m-am mai intalnit cu Dan Tudorache de atunci. Poate a avut alte cai, poate a emigrat – era, oricum mai inteligent si mai rational decat multi dintre noi care credeam ca putem construi capitalismul salbatic pe ruinele socialismului, prin munca -. Cert e ca ii datorez scuze: din cauza mea si-a pierdut job-ul de la Procter & Gamble. (Si, intre noi fie vorba: daca ramanea, era si acum, pentru ca era genul devotat unui job, unlike me. Pun pariu ca acum era ceva manager national, sau pe jumatate de Europa, ceva de genul asta.)
Morala: scoateti de la fiecare ce poate, in stilul lui. Nu aplicati standardele unuia, tuturor. Si tineti minte parabola bilelor: cariera e numai una din cele 5 bile cu care jonglezi in viata (mai sunt sanatatea, familia, relatia si prietenii). Si e singura de cauciuc, restul sunt de sticla: cade, se loveste de pamant, si sare mai sus.
Imi cer scuze, Dan Tudorache.
