Am terminat al doilea maraton (42,195 km). De fapt, am vrut sa-mi dovedesc – mie – ca primul, cel alergat in toamna trecuta, nu a fost un accident. Mi s-a parut greu, mult mai greu: a fost frig, a plouat, a batut vantul, am avut carcei si crampe musculare. Inainte de linia de finish muschii incepusera sa se miste spasmodic, in legea lor: nu-i mai controlam. A fost mai curand o lupta cu durerea, decat o alergare propriu-zisa.
Dar am vrut sa termin.
Am ajuns ultimul. Am fost ultimul concurent care a trecut linia de sosire, desi mi-am imbunatatit performanta de anul trecut cu 5 minute, iar anul trecut am fost al treilea din coada. Am trait si eu, in ultima tura, senzatia de demnitar: traseul, asigurat de politisti si jandarmi, numai pentru mine.
Am mai invatat ceva: performanta din spectacol nu o poate depasi pe cea de la repetitii. Primii 10,5 km i-am alergat in 1:09, similar cu ce alerg eu, zilnic, in mod normal. Durerile au inceput de la 15 km in sus, de parca organismul meu stia ca am depasit cei 14,8 km ai turei de antrenament.
Cu o floare nu se face primavara. Vanzatorii care cred ca pot vinde fata in fata cu clientul, dar nu s-au pregatit pentru asta, n-au repetat dinainte, se inseala.
Bravo! Felicitari!
In primul rand felicitari pentru terminarea maratonului.
Si in maraton toti care termina sunt invingatorii, ultimul care termina este la fel de aplaudat ca si primul, insa la noi nu prea au fost spectatori si mai dureaza pana o sa avem cultura asta
Felicitari atat pentru maraton cat si pentru nenumaratele sfaturi utile pe care le-am primit de-a lungul timpului!
Felicitari pentru reusita si perseverenta.