Am lucrat astazi cu un agent de vanzari din industria de constructii, si am gasit, in buzunarul scaunului de la masina, brosura electorala a voitului primar Blaga, din partea PD-L, cel care a pierdut anul trecut alegerile locale in favoarea lui Oprescu. Intreg documentul este impanzit de ‘obiective’, ‘strapungeri’, ‘prelungiri catre linia de centura’, ‘pasaje subterane’ si ‘centre intermodale de transport’. Parca vorbeam de realizarea unui nod de transport logistic, sau a unei autostrazi, nu de un oras, o capitala europeana inca. Nicaieri nu am gasit ceva referitor la omul de rand, la bucuresteanul care vrea si el sa fie fericit.
Sigur, asta mi-a relevat si viziunea partidului din care face parte: o viziune constructionista, unde proiectele de anvergura, platite din bani publici sau europeni, cu loc mult pentru marje grase si comisioane, primeaza. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc, de fapt.
Bucuresteanul traieste astazi intr-un loc de infern, din cauza masinilor. Uitati-va cu atentie la numarul imens de masini mici, in circulatie: rareori veti vedea mai mult decat un sofer. Uitati-va la trotoare, scuare sau parcuri: nu le veti vedea cu usurinta din cauza numarului imens de masini parcate.
Toate ‘lucrarile’ din platforma program a domnului Blaga erau inchinate unui singur zeu: masina, si in ignorarea perfecta a celui care trebuie sa conteze: omul. Facem strapungeri, prelungiri de bulevarde, pasaje supra- si subterane, inele circulare, poduri si alte minuni, cu un singur scop: sa ajutam masinile sa mearga mai repede.
Dar masinile astea nu merg de unele singure: cara oameni, si bunuri, care trebuie sa mearga din punctul A in punctul B. Mai clar: facem diverse constructii faraonice, ca sa facilitam deplasarea unor oameni (si a unor bunuri), atunci cand acestia doresc sa o faca. Dar nu exista solutii mai inteligente?
Am o prietena care sta in cartierul Tineretului (langa parcul Tineretului, in centru-sud) , si lucreaza pe Bd. Dimitrie Pompei (fosta platforma industriala Pipera, in nord). In fiecare dimineata, face aproape o ora cu masina (un SUV, desigur) de acasa pana la servici, si in fiecare seara drumul indarat. Pe aceeasi ruta exista o magistrala de metrou, cu statiile Tineretului si Pipera, care face circa 20-25 de minute. Dar nu-i place: ca e aglomeratie, caldura, mizerie si, mai ales, ca nu e de bonton.
Domnul Blaga vrea sa faca trasee care sa faciliteze naveta unor jobisti de acasa la servici si inapoi, cu masina personala. Sacrificam curatenia, linistea, si civilizatia unui oras pentru confortul unor funduri de jobisti. Creem oaze de liniste artificiala in incinta unor cutii de tabla, in loc sa creem o oaza de liniste si verdeata intr-un oras.
Uitati-va pe o harta a Bucurestiului: cum ar arata o centura verde care sa taie Bucurestiul din Parcul Herestrau in Parcul Vacaresti, trecand prin Parcul Kiseleff, Piata Victoriei – verde, si nu plina de masini si semafoare, Calea Victoriei – deschisa pentru pietoni, Parcul Cismigiu, Parcul Izvor, toata zona verde din jurul Palatului Parlamentului, Parcul din jurul Academiei Romane, Uranus -verde, parcul Academiei Tehnice militare, Parcul Carol, Tineretului, Vacaresti? Un parc continuu, cu masinile sechestrate pe sub pamant, in zonele de trecere, si nu invers? Cu animale salbatice si flori, dupa modelul Amsterdamului, unit cu natura din jur?
Iar pentru loganistii care stau in apartamente de doua camere in fundul Berceniului, dar platesc rate pentru Touareg – garsoniera lor luxoasa pe patru roti – am o solutie si mai buna: taxa de centru. 100 de Euro pe luna pentru abonament, sau 5 Euro pentru fiecare trecere pe Magheru, in sus si in jos, ca sa-si beie cafelele expresso cu apa plata pe Dorobanti. Astfel am avea si noi o capitala normala, unde oamenii de afaceri se deplaseaza, atunci cand au nevoie, cu taxiul sau limuzina cu sofer (in functie de bani) nu cauta loc de parcare, disperati, pe trotoarele din jurul Bancii Nationale. Asta ar mai diminuna numarul de oameni care si-au luat masina ca sa aiba si ei – ca asa ‘da bine’ – nu pentru ca au, intr-adevar, nevoie.
Sigur, o astfel de solutie nu ar fi, nici pe departe, la fel de banoasa precum cele 30 de inele, strapungeri, prelungiri, pasaje, tunele si minuni care populeaza imaginatia edililor actuali ai capitalei. Dar ar fi o solutie umana, care ar incuraja oamenii sa mearga pe jos, care ar elibera Bucurestiul de povara catorva sute de mii de masini care il traverseaza inutil, zilnic.
Si, ca sa fac legatura cu vanzarile: acum doi ani am petrecut o zi ingrozitoare cu o doamna, cu pretentii de agent de vanzari, care a taiat de 4 ori Bucurestiul, de la Piata Sudului, in comuna Rosu, in Voluntari si Fundeni, ca sa faca 5 vizite. Practic, a stat in trafic 6 ore si jumatate, si a vandut, in total, 30 de minute.
Astazi, am avut parte de un agent de vanzari care, de-a lungul unei strazi cu magazine de materiale de constructii, a parcat de 3 ori pentru 4 magazine – intelegeti de ce.
In 1995 am instaurat, pentru prima data, in Brasov, o ‘zona centrala’: o domnisoara care mergea la cele 80 de puncte de vanzare din centru, de pe Republicii si Piata Sfatului, pe jos, fara masina. Experimentul a fost un succes. Nu vad de ce o astfel de incercare n-ar avea succes si cu multi agenti de vanzari care merg brownian, cu masinile de firma, de la Ana la Caiafa.
Mai putine masini, inseamna un aer mai curat, inseamna mai putina galagie, inseamna oameni care merg mai mult pe jos, care sunt mai veseli, mai in forma, si mai frumosi. Inseamna un loc mai bun unde sa-ti cresti copiii, si unde sa ai o viata fericita. Invers, e un infern. Cred ca ne-a ajuns portia de masini servita de guvernul Tariceanu, haideti sa mai si traim.
