Viata e un joc, ca un echilibru intre riscuri.
N-ai clienti. Mergi la clienti pe care nu-i cunosti, si le bati la usa – vanzare de intrerupere – sau iti intinzi plasa si astepti? Raspunsul, oricare ar fi el, e, de fapt, luarea unui risc. Daca faci vanzare de intrerupere, s-ar putea sa pierzi, definitiv, orice sansa de a mai discuta cu acel om. Si, daca nu incerci deloc, se poate ca acel om, potential client, n-o sa afle niciodata de tine.
Sigur, depinde si de numarul de clienti caruia te adresezi. Daca ai 20,000 de mii de clienti potentiali, trebuie sa fii tampit sa nu faci vanzare de intrerupere. Se supara unul, mai sunt alte 19,999 care te asteapta. E numai un joc de numere. Dar daca ai numai 100?… din care 80 se cunosc bine intre ei? Cat de mult iti permiti sa-ti iei riscul sa superi pe cineva?
Intotdeauna exista un risc aparent mare, si un risc mare, desi aparent pare mic.
Sa calatoresti cu avionul e un risc aparent mare. De fapt, e de 1000 de ori mai sigur sa calatoresti cu avionul decat cu masina, in drum spre aeroport.
Sa alegi sa traiesti in China e un risc aparent mare. Dar in China energia electrica si gazele costa 3-4 dolari pe luna, iar in Romania de 50 – 100 de ori mai mult (si, si la ei e frig). Sansele sa mori de cancer in Romania sunt considerabil mai mari, pentru ca nu vei avea bani sa-ti poti permite tratamentul.
Sa alegi o viata monogama e un risc aparent mic. Asta pana cand afli ca nevasta ta are un amant, cu care are contacte sexuale dese si pasionale, fara prezervativ. Care amant mai executa aceleasi operatii cu alti 50 de parteneri, simultan, in aceeasi perioada de timp.
Sa lucrezi intr-o firma mare, multinationala, pare un risc mai mic decat sa ai propria afacere. E insa suficient sa ai doi manageri directi succesiv care nu te plac, ca sa te trezesti in strada. La firma ta, esti pe mana ta. Stiu multi oameni care au stat pe baricadele unei firme conduse prost, desi stiau ca e pe duca, in loc sa-si caute altceva. A venit criza, si i-a lovit. La prima vedere, sa fii bugetar e un risc mai mic decat sa lucrezi la patron. Asta atata timp cat salariul tau nu depinde de capacitatea unui guvern de a strange taxe.
E usor sa te scufunzi in zona calduta dintre doua ape, unde nimic nu se intampla. E usor sa te lasi amagit de budinca cu mere care ti-o pune nevasta, in fiecare seara, pe masa, cand te intorci seara de la lucru. E usor sa alegi aparenta lipsa de risc, munca la stapan, traitul in Romania, mersul cu Loganul la Busteni, ca sa mananci carne fripta, si sa bei vin facut din pastile. Problema e ca, atunci cand traiesti intr-o comunitate, esti dependent de deciziile respectivei comunitati. Daca se intampla ca traiesti printre idioti, vei suporta urmarile idioteniei altora.
Orice om care a pornit ceva diferit in viata, a avut mai intai de suportat rasetele comunitatii. Atunci cand un coleg de-al meu a renuntat la banoasa si lejera pozitie de Brand Manager la Procter, ca sa mearga sa lucreze la o casa de film, toti am zis ca e nebun, sau vicios. Cativa ani mai tarziu, toti il invidiam: pentru bani, pentru gagici, pentru viata libera, pentru ca avea timp sa mai si citeasca o carte, macar din cand in cand.
Atunci cand ai o idee buna – si ai, crede-ma, cateva in fiecare zi – ti-o omori, de frica. Nu de rezultat, ci ca or sa rada colegii de tine. Cum sa te duci sa vinzi la farmacia din satul ala de tigani? (Doar ca farmacia aia s-a dovedit a fi cea mai banoasa, in cateva luni.) Cum sa faci singur o prezentare noua, si sa o folosesti vanzand clientilor tai? Cum sa incerci sa vinzi si unor clienti care nu sunt pe ruta? Toate sunt riscuri: ca n-or sa-ti plateasca, ca o sa te certe seful, ca or sa rada colegii, ca or sa creada ca esti prea smecher, si or sa te scoata din gasca.
Daca vezi ca faci numai 30% din target, nu crezi ca e un risc mai mare sa nu faci nimic? Daca te compari cu ceilalti, care si ei au facut numai 30%, nu cumva o sa vina valul si o sa va ia pe toti?
- Fata, dar nu ziceai tu ca ‘there is safety in numbers’?
Eu nu cunosc un singur pensionar de succes si fericit. Voi?
(inspirat de un articol al lui Seth Godin)
