Cand ati fost ultima data in situatia de a cumpara ceva nou? Sau ceva destul de obisnuit – cum ar fi, o carte – dar intr-un mod nou? De pe un site pe care ati intrat prima data? Cu un instrument de plata nou? Sau, si mai simplu, dintr-o tara noua?
Sanse sunt ca nu va puteti aduce aminte cu usurinta: fie pentru ca s-a intamplat mai de multisor, fie pentru ca – si aici e esenta articolului meu – pur si simplu nu ati facut-o. De ce? De frica. De frica sa nu gresiti ceva, sa nu va pacaliti, sa nu luati teapa, sa nu va faceti de ras, sa nu ajungeti sa va visati cum alergati dezbracat in fata unui public dezaprobator.
Daca mergi pe Regent Street in Londra, desi te da pe spate, cand e vorba sa-ti ia banii din buzunar, sunt experti. E al naibii de simplu: vezi ce-ti place, pui mana, mai e acolo o tanti care, intamplator sau nu, e din Bulgaria, si o rupe nitel in toate limbile pamantului, care zambeste frumos, si nu pare mai desteapta ca tine, dimpotriva, si, pana cand sa te gandesti de doua ori, ai o palarie noua pe cap – pe care n-o s-o porti niciodata, oricat de mult te-ai stradui – si 25 de lire mai putin in buzunar. Wham, bam, thank you ma’am.
Sigur, in spatele tranzactiei sunt zeci si sute de ore de gandire, alegere si executie, de care tu, ca si pinguin, n-o sa stii niciodata. Totul era gandit: de la culoarea tapetului, la mirosul incaperii, la pozitia oglinzii, nici prea mare, nici prea mica, la lipsa de bijuterii a bulgaroaicei, la mormanul de palarii pus strategic, si la pretul ‘redus’ de la 35 la 25 de lire. Cineva a stat, a gandit si a executat un proces de vanzare care poate fi oricat de elaborat – si si este.
De cealalta parte a baricadei, procesul de cumparare este – trebuie sa fie – al naibii de simplu. Victima -eu – ia palaria, o pune pe capul chelios (normal, o palarie ascunde chelia, si, brusc, arati mult mai bine decat fara), se admira in oglinda, ia o verificare din ochii vanzatoarei ca arata ca Rudolf Valentino vara, cere o oferta, o are, si plateste, repede-repede, pana nu intra urmatoarea tura de chinezi sau japonezi (niciodata nu i-am diferentiat prea bine) care sa mature toata pravalia, fara mila.
Lucrurile devin si mai complicate cand te loveste foamea la unu noaptea, intr-un hotel din Mainz. Mainz nu e Hamburg, viata de noapte e nula, kebab-urile turcesti nu exista (sau exista in locuri suficient de indepartate incat sa dai 61 de Euro pe taxi pana acolo), si singura solutie ramane room-service-ul, de la dealtfel excelentul hotel Hyatt, poate cel mai bun hotel de business in care am stat vreodata.
Ideea room-service-ului e insa minata de o serie de intrebari:
- Functioneaza, la ora asta? (nemtii sunt renumiti prin orele lejere de lucru: nu gasesti neamt care sa lucreze, cu usurinta, noaptea)
- Oare cat o costa? (nu cumva astia au pret de tupeu nemtesc pentru tot ce e de noapte, cum ar fi 45 de Euro un sandwich cu cartofi prajitit inclus?)
- Trebuie sa platesc cu cash, sau merge sa pun si pe factura de hotel? (si daca o pune pe factura de hotel, apare ca si room-service, sau apare ca si ‘alte servicii’ de zice apoi contabilul firmei ca m-am uitat la filme porno, sau, mai rau, ca…?)
- Nu cumva noaptea nu dau decat de un namibian care nu vorbeste decat germana, si aia prost, si ma fac de ras? Sau si mai rau, de o samanta de nazist care vede orice est-european vorbitor de engleza ca pe mama trogloditilor?
- Dar daca ce comand eu nu se intelege, si imi aduc altceva? Pot sa fac scandal, noaptea, intr-un hotel atat de kinky?
- Trebuie sa dau bacsis chelnerului? Si, daca da, cat? Nu cumva sandwich-ul, cu bacsis cu tot, ma costa cam tot atat cat o tura cu taxiul pana la turcul cu kebab?
Si, atunci cand ai mai multe intrebari deodata, solutia e simpla: deschizi frigiderul, si iei o ciocolata Snickers pretaluita miseleste la 6 Euro, si o Coca Cola cam tot de atata, iti omori foamea, si platesti a doua zi, dimineata, la check-out.
Mi-a placut cand am fost odata in Egipt. Sarazinii, mai comercianti, pusesera un anunt, nu foarte mic, dar nici jenant de mare, pe masa din camera: ‘la orice ora din zi si din noapte, orice doriti, la pret fix, $8.90 / portie (ma rog, nu stiu cate lire de-ale lor). Serviciul e inclus in pret (adica nu trebuie sa dai bacsis), si se adauga pe factura finala.’ Astia: baieti destepti. Si in dosul anuntului, cateva poze cu explicitari: platou de fructe, platou de sandwich-uri, platou cu arabisme, salata & pasta. Ca la prosti, dar stiai la ce sa te astepti.
Atunci cand iti faci procesul de vanzare, fa si un proces de cumparare, din perspectiva clientului. Verifica cat de usor e sa-l parcurgi. (Daca esti director de hotel, dormi cateva nopti in propriul hotel, sa vezi cum se simte un oaspete.) Daca nu e chiar usor, daca trebuie sa faci 5 investigatii preliminare, cu formularele adiacente, daca secventa de vanzare are aspect de tomografie computerizata, poate ca e cazul sa faci lucrurile mai simple: Make It Simple Stupid.
‘Sportiva, studenta, la tine acasa. Numai masaj corporal. 50 lei/ ora. Tel. 0721 xxx019′ Cu poza ei, care nu parea copy-paste de pe internet.
Simplu, dar eficient. Usor de cumparat. Fara dubii.
