Sa mergi la vot e, in Romania, optional. Insa punerea in aplicare a deciziilor celor votati e obligatorie.
Eu nu am votat (direct) guvernul Boc. Insa l-am votat pe Basescu, acum 5 ani. Deci, daca guvernul Boc a scos o ordonanta prin care eu am fost obligat sa platesc impozit forfetar, e si vina mea. Daca judec si sunt nitel responsabil, imi dau seama de asta.
Problema e ca: chiar daca nu votez nu ma pot eschiva de la respectarea deciziei alesilor - chiar daca nu am votat deloc, nu neaparat daca am votat cu altii.
Daca stai intr-un bloc de pensionari, care nu au cu ce isi plati intretinerea, suferi de frig: dar poti alege sa te muti intr-un alt bloc. Daca nu-mi place ce iese la alegeri, sau nu-mi plac si nu vreau sa respect deciziile alesilor, atata timp cat lumea nu iese in strada, singura mea optiune e sa emigrez pe o insula pustie, sau in Congo. Asa e regula democratiei. A, pardon, si mai am varianta: sa ma duc sa muncesc in Franta, unde cei alesi sunt mai precauti cu scosul de ordonante, ca li se sparg geamurile, pronto.
Sa inveti vanzari e optional. Sa mergi la scoala – scoala primara zic – e obligatoriu. Sa raspunzi unei oferte e optional. Sa lucrezi, intr-o forma sau alta, cu alti oameni, e obligatoriu. Sa muncesti e optional. Sa traiesti – sa supravietuiesti – e obligatoriu. Sa raspunzi la telefon e optional. Sa nu raspunzi la nici o cerere – interogare, telefon, call – e imposibil, deci, indirect, e obligatoriu sa raspunzi, altfel nu existi. Sa urmaresti si arestezi infractorii e obligatoriu. Sa pedepsesti pe cei care-si fac un business intrerupand si ofertand oameni – chiar daca provoaca neplaceri – sau vanzand piei de closca la pret de piele de elefant e optional. Sa platesti o chirie e optional. Sa eviti sa stai in aer liber in noiembrie e obligatoriu.
Regula – in general - e urmatoarea: tot ce e bun pentru comunitate e obligatoriu. Tot ce are un beneficiu individual, punctual, e optional.
Si mai e o regula: exista activitati care, desi optionale, daca se extind la nivelul unei intregi comunitati devin periculoase pentru comunitate. Si atunci ele sunt optionale cat se aplica la un nivel mic, si obligatorii – sau interzicerea lor obligatorie - daca depasesc un anumit prag. De exemplu: avortul, consumul de iarba, sexul in grup, depasirea prin stanga refugiului, spaguirea doctorului, jocul la cazino.
Cum societatea are prostul obicei de a se rafina si regla in sensul regulii generale, ma pot astepta ca, intr-un viitor:
- votul, donarea de organe, invatarea de finante (si deci de investitii), pensiile particulare, invatarea si practicarea celor 7 ani de acasa -uitati in ultima perioada -, hranirea tuturor oamenilor, interzicerea si urmarirea incestului, practicarea comertului, interzicerea spam-ului si conectarea la internet sa devina obligatorii;
- in vreme ce practicarea unei activitati spirituale, bataia casnica, respectarea deciziilor unui guvern idiot, pastrarea in functie a unui astfel de guvern, sararea excesiva a cartofilor prajiti, consumul de Coca-Cola si de sorici, interzicerea nuditatii in public, avortul si invatarea de vanzare
sa ramana optionale.
Remarcati ceva: atunci cand un ceva devine din optional – obligatoriu, cineva face o gramada de bani. Si invers: atunci cand ceva nu mai e obligatoriu, cineva se trezeste fara activitate. Trebuie numai sa stii care e “obligatoriul” urmator.
Din acest punct de vedere, o eventuala dictatura – generatoare de “obligatorii’ prin natura ei – e o adevarata mana cereasca pentru capitalistii de pe langa dictator: adica, aia care stiu. Asa incepeti sa va explicati de ce unii au atatia bani pentru campania electorala.
(Orice patron ar fi dispus sa ma plateasca tone de bani daca as putea sa instaurez o dictatura in firma lui, cu amaratii de vanzatori supusi. Din pacate – pentru mine – si din fericire – pentru vanzatori – chiar nu pot. 
)
Ma gandesc la votul asta, ca inaintea unei emigrari in Congo:
Muzica, va rog!
