Astazi ma duc la vot. O sa-l votez pe Oprescu, si impotriva reducerii numarului de parlamentari si a transformarii parlamentului din bicameral in unicameral.
Ma duc la vot pentru ca, daca n-o s-o fac, o sa ma simt vinovat. Indiferent de ce-mi aduc urmatorii ani – si nu sunt un optimist – vreau sa stiu ca am facut picul meu, cat am putut, ca sa fie mai bine.
Il votez pe Oprescu pentru ca e raul cel mai mic dintre relele prezentate. Nu m-a convins: asa cum nu m-a convins nici unul. Surprinzator, insusi partidul meu, PNL-ul, a reusit performanta de a ma face sa nu-i votez candidatul, care are verb, dar nu are – dupa mine – principii liberale si morala. De ailalati, nici nu ma mai obosesc sa mai vorbesc.
Votez impotriva transformarii parlamentului in unicameral, pentru ca – si nu sunt un specialist in politica sau constituie – am vazut, din toata experienta mea de business, ca e bine sa existe o structura conducatoare care seteaza reguli si principii, precum si strategiile pe termen lung – sfatul batranilor – si o alta care sa se ocupe de binele de zi cu zi, prin ajustarea aplicarii regulilor, si eliberarea legilor necesare. Un parlament unicameral, pe de alta parte, e mai usor de manipulat, pentru ca sunt mai putine centre de putere. Ceausescu avea o ‘Mare Adunare Nationala’. De-aia.
Votez impotriva reducerii numarului de parlamentari. Pentru ca am locuit in Anglia, si stiu ca acolo MP-ul (membrul parlamentului) chiar iti bate la usa. Pentru o tara ca Romania, de 20 de milioane, 7 milioane de camine, 500 de parlamentari,1000 de zile lucratoare de mandat si 1 zi petrecuta in teritoriu, inseamna ca parlamentarul trebuie sa faca 20 de vizite pe zi, ca sa-si vada fiecare votant, o data pe legislatura. Greu, dar posibil. Daca, sa zic, numarul se reduce la 300, numarul de vizite zilnice necesare ar ajunge la 50. Imposibil. Am crea, astfel o ‘super-clasa’ a alesilor pe care nu-i cunoaste si n-o sa-i cunoasca nimeni, vreodata. Inelul Nibelungilor in varianta damboviteana.
Si mai am un motiv. Eu sunt – macar partial – membru al unei ‘nationalitati conlocuitoare’. Dupa mama, sunt armean. Armenii sunt putini: cateva mii. Au reusit sa treaca pragul necesar sa aiba un reprezentant in parlament (care, daca nu ma insel, e de 40,000) de fiecare data in ultimii 20 de ani, si a trimis doi oameni care au avut ceva de spus si au facut ceva: Varujan Vosganian si apoi Varujan Pambuccian. Dreptul unei minoritati nationale sa aiba un reprezentant in parlament e unul constitutional. Daca se reduce numarul de ‘parlamentari’, la, sa zic, 200, sunt doua variante, ambele proaste:
- reprezentantii minoritatilor nationale vor fi disproportionat de multi fata de oamenii pe care ii reprezinta, sau
- acest drept se va reduce sa va disparea. Fie n-o sa mai avem acesti reprezentanti, fie pragul va urca la, sa zic, 300,000 de voturi, ca sa ai un astfel de reprezentant. Hence, comunitatea mea – cea armeana – n-o sa mai fie reprezentata. Ar fi pacat: cam toti astia, armenii, avem ceva carte la purtator.
Si sigur, toata smecheria asta cu referendumul e exact asta: o smecherie.
Acestea fiind zise, va invit sa mergeti sa votati. Dupa cum va lasa cunostintele, sufletul si constiinta. Fiecare vot in plus inseamna o sansa in minus ca masinariile si masinatiunile de partid sa functioneze. Si, sincer, nu vreau sa ajung ca in Italia, sa traiesc intr-o tara condusa de activisti politici. Prefer o tara condusa, prin vot, de prosti, asa, ca mine. Prefer o tara cu politicieni carora sa le fie frica de mase, decat o tara cu mase carora sa le fie frica de politicieni.
