Pasiune

Am facut o semi-depresie dupa o discutie cu un prieten, acum 2 zile. Practic, mi-a fost greu sa lucrez. In loc de cele 10,000 cuvinte target zilnic (din care fac 5-6,ooo in mod regulat) am scris 1,000. Apoi am stat. Ieri – ca niciodata – m-am uitat la televizor 5 ore. Adica, am pierdut timpul.

Prietenul mi-a lasat cele mai rele ganduri cu putinta – pentru mine -:

  • ca Noua Vanzare, cea pe care o predic, nu e interesanta pentru vanzatorul (neinstruit) din Romania. Ca acesta vrea doar niste smecherii ca sa vanda mai mult. Ceea ce nu era chiar o noutate;
  • ca perceptia pe care o genereaza predarea Noii Vanzari e mai curand amestecata. Unii – cei care vor – ajung sa practice ‘doua vanzari’ in functie de situatie si de client. Si ca in loc sa predau ‘vanzarea asa cum e ea’ ar trebuie sa gasesc cateva trucuri ici-colo, care sa imbunatateasca oarecum performanta vanzatorului;
  • ca oricum toata lumea ‘oferteaza’ si n-o sa reusesc vreodata sa fac fotbalisti din mingicari. Mai ales mingicari care nu vor sa munceasca;
  • ca eu, cu ceea ce fac, si stilul pe care il am, pot ‘trezi si mortii din mormant’ si sa-i fac sa vanda, dar, intr-o prima instanta ‘moralul oamenilor cade’;
  • ca e mai bine sa stai angajat la o firma, decat sa pornesti un business e greu si riscant;
  • ca o firma te angajeaza – de fapt – nu pe baza valorii pe care o ai, ci a perceptiei pe care o dai: cum arati, ce scrie in CV, la cine ai lucrat, cat de mult ‘promiti’.

Nu m-ar fi afectat daca aceste asertiuni ar fi venit din partea unui dobitoc. (E motivul pentru care multe comentarii rauvoitoare, de fapt, nu ma ating.) Dar au venit din partea unui om cu talent, cu vointa, care pune pasiune in ceea ce face, si foarte inteligent.

Apoi, m-am gandit la ceea ce fac. Eu.

Fara doar si poate, ceea ce fac eu nu e pentru oricine. Da, rezultatele sunt senzationale, dar nu vin daca vanzatorii, cei cu care lucrez, sunt in modul de: ‘imi apar saracia, si nevoile si neamul’ ci numai daca gandesc: ‘vreau sa fac ceva ca sa fac mai mult’.

Sigur, pot tine cursuri de tip Hopkins sau Ziglar. Cum sunt si -destul de bun – actor, sigur lumea nu se plictiseste. Vanzatorii se bucura ca au mai invatat niste ‘smecherii’, fara efort. Patronii se bucura ca vanzatorii lor ‘au moralul mai ridicat’ – chiar daca nu vand neaparat. Si pot tine 2-3 cursuri pe saptamana, in continuitate. (Si am avut astfel de perioade.)

Eu am ales sa fac ceea ce e bun pentru comunitatea careia ma adresez. Iar ceea ce e bun nu e – sigur nu e – pe placul tuturor. Iar ceea ce e bun pare – la prima vedere – putin ciudat, si e, sigur, inaintea vremurilor lui. Pentru ca majoritatea oamenilor copiaza ceea ce fac ceilalti. Nu gandesc si iau ceea ce e bun pentru ei.

Istoric, toate lucrurile mari s-au facut de oameni cu pasiune. Nu de echipe cu fise de post si sisteme de remunerare. Necazul meu e ca eu tocmai acestor echipe ma adresez.

(E ca si cand as vrea sa invat broastele testoase sa zboare. Sau ca si cum as construi avioane pentru broaste testoase, care, de fapt, nu isi doresc sa zboare. Broastele testoase vor umbra – sau soare, dupa caz – umezeala, si ceva resturi de mancare. Si sunt in stare sa rabde, luni in sir, fara sa manance nimic. Testoaselor, daca ati fi zburand, ca pasarile, ati avea cata mancare ati dori. ‘Nu ne intereseaza. E riscant sa zbori.’.)

Daca intr-o firma individuala, mica sau antreprenoriala numele jocului e ‘gasirea unei cai noi’, in orice organizatie mai mare acesta devine ‘evitarea riscului’. Prin modul lor de a se comporta, prin modul cum promoveaza si recompenseaza angajatii, firmele mari si multinationalele incurajeaza evitarea riscului, cumpararea de medie, adresarea catre ‘oricine’. Urmarea? Produse de slaba calitate, supra-pretaluite, oameni incorsetati la minte, disciplinati, oprimati – si, fundamental, infricosati si nefericiti – usor de comandat.

Si, totusi, traim intr-o epoca extraordinara. Pentru prima data, dupa mult timp, se cumpara si se cauta ceva ‘nou’ si ‘deosebit’. In toate domeniile. Structurile megalitice cauta sa isi schimbe modul de lucru, sa devina cadre de lucru pentru mici centre de profit, manate de initiativa individuala. Pentru ca nu sunt suficient de eficiente. (Pentru ca socialismul nu e eficient.) E numai o chestiune de timp pana cand si restul, ceilalti, cei care nu gandesc ci doar copiaza, vor vrea si ei ceva nou. Si-atunci ce o sa le dai? Coca Cola la sticla de plastic?

Va rog urmariti acest film. E vorba de un om extraordinar, care face un business cu pasiune. Eu cred ca viitorul si succesul stau in oameni ca el. Eu cred ca in Romania sunt atatea lucruri de facut ca e loc pentru orice om inteligent, muncitor si care face cu pasiune ceea ce face. (O Romanie cu 200,000 de business-uri individuale facute cu pasiune e o Romania infloritoare. O Romania cu 1 milion de business-uri familiale e intre cele mai bogate tari ale lumii.) Cu alte cuvinte, e loc si pentru business-ul tau. Doar sa ti-l gasesti, si sa ai curajul sa-l pornesti.


Cand ai facut ultima data ceva, cu asa o pasiune? Crezi ca o sa pui, vreodata, pasiune, in ceea ce faci acum? Nu cumva, cand o sa vrei sa faci ceva si pentru tine, va fi prea tarziu?