Cum m-am nascut vagabond, cat timp am fost manager de vanzari am adorat – asta e cuvantul – sa merg pe teren, prin tara. Pe de o parte, aveam ce sa spun. Pe de alta parte: ochiul stapanului ingrasa vita.
Daca era – si oarecum, inca este – un impediment in a petrece o zi lucrativa, instructiva, pe teren, acela era distanta de parcurs pana la impricinat. Aveam cateva variante:
- sa ma trezesc cu noaptea in cap, la 3-4 dimineata, si sa conduc huhurez, ca sa-mi beau cafea cu vanzatorul (sau filiala, dupa caz). De obicei insa, dupa cateva saptamani de sistem de asta, ma lovea oboseala catre dupa-amiaza, si deveneam leguma.
- sa merg cu – diverse – tren, avion, sa dorm la locul faptei. Nefolositor – pierdeai 2 zile pentru doar 1 (una) pe teren -, obositor (n-am putut dormi niciodata pe tren), nesigur, in special iarna, ca nu stiai daca iti pleaca avionul. Plus: mai mare daraua decat ocaua, cu statul prin hoteluri. Si: costa. Drum, avion, hotel, haleala. Scump, doamna, scump.
- sa fac ture regionale – de cate 3-4 zile – cu propria masina. In acest caz, mai curand conduci decat stai pe teren, esti si obosit, si pierzi elementul-surpriza: adica, apuca baietii sa vopseasca iarba in verde, ca stiu ca esti prin zona.
Am stat eu, m-am gandit, si am gandit o solutie: rulota. Sa dorm in masina. Cu varianta imbunatatita: sa am sofer (care oricum, nu costa mare lucru). Noaptea, el conduce, eu dorm. Dimineata, ajung la locul de inspectie, odihnit, bun de treaba. E si flexibil: pleci cand vrei, cand iti termini treaba. Si, in principiu, Romania nu e chiar asa de mare: cu o noapte de condus ajungi in orice colt.
Sigur, sa dormi in rulota e, de fapt o combinatie de voma si trezire din frane, asa ca: o masina lunga. Un jeep, 4×4, SUV, cum vreti voi sa-i ziceti. In spate, aranjat asa, ca un pat (mai tineti minte melodia ‘back seat of my jeep’?) Iar, pe post de dus: dus de cu seara, apa de cismea pe ochi, si servetele parfumate.
Eram manager pe Yugoslavia, si ma duc la seful meu de atunci (un nenorocit politic, un englezoi sodomizat, Simon Cooke, o javra cu chip de om, cel care nu facuse nimic inaintea mea, si care mi-a facut un raport (fals) de non-performanta in Yugo) si ii spun maretul plan: SUV si sofer. Puteam, absolut in liniste si eficient, sa bat orice colt din Yugoslavia (mica), fara probleme.
Stiti ce a inteles idiotul? Ca vreau sa agati gagici cu jeep-ul. Si m-a refuzat. Nu numai ca m-am refuzat, dar a ramas cu ideea ca scopul meu in viata e sa regulez cat mai multe gagici sarboaice si de alte natii in spatele jeep-ului meu, in patul special construit.
Intotdeauna cand faci o propunere, raporteaza-te la universul mental al cerui care o primeste. De cele mai multe ori, intentia ta va fi gresit inteleasa.
Daca in Anglia (si nu numai: e valabil si in Romania), a avea un tractor de Chelsea e semn de bunastare maxima (si grobianism la fel), si e cea mai sigura cale de agatare a fetelor dispuse, nepurtatoare de chiloti, asta va gandi, in primul rand, un manager venit din respectiva mizerie industriala. Nu ca tu vrei, intr-adevar, sa muncesti, sa-ti faci treaba, sa construiesti mai repede o echipa care sa functioneze si sa dea rezultate.
Se mai numeste: diferenta intre politica interna si politica externa. Si ca: intotdeauna oamenii vor alege varianta cea mai denigratoare tie. Asa ca: ai grija de ce (si cui) propui.
Asta apropo de sfatul dat unui prieten de-al meu, recent divortat, care vroia sa-si faca o echipa de 20 de merchandiserite. I-am zis: “Fugi may, d-aci. Lasa, mai bine fara. Fa asta dupa ce te insori.”
