Oamenii exceptionali sunt rari. (In Romania, din ce in ce mai rari.)
Un om exceptional e acela care reuseste sa faca un business de (din care castiga) 40,000 Euro/ an, din nimic. Sau care creste un business care i se da pe mana de 2 ori. Sau de 3 ori.
Cu cat business-ul in care lucreaza e mai mare, cu atat rezultele lui (cresterile, in numere nete) sunt mai bune:
- daca lucreaza pentru sine, un om exceptional face cateva zeci de mii de euro pe an;
- daca i se da o sectiune (sau un business mic) de 300,000 de euro (cifra de afaceri) o urca, intr-un an, la 600,000;
- daca i se da un business de 2 milioane, il face de 3;
- daca i se da un business de 10 milioane, il face de 13.
Paradoxul (in Romania) e urmatorul:
toata lumea vrea sa angajeze oameni exceptionali, insa (tot toata lumea) vrea sa ii plateasca la medie.
Asta imi aminteste de cartea de valori si principii a lui Procter & Gamble, in care, undeva, scria: vom angaja cei mai buni oameni pe care ii putem gasi. Iar departamentul de resurse umane platea pe media industriei (uneori, ca sa ne faca capul mare, si sa nu intelegem nimic, ne spuneau: “pe media de 75%”).
Care e urmarea directa?
Ca sunt angajati oameni medii, care numai par exceptionali. La interviu.
Patronii (angajatorii, departamentele de resurse umane) spun: ‘nu vrem sa riscam, sa supra-platim un om numai pentru ca a dat bine la interviu’.
E o minciuna. Exista o solutie simpla (si practicata de multi – insa de cei destepti, care nu schimba oamenii ca si ciorapii): ii dai salariul corespunzator cu piata, ii dai comision din ceea ce face.
Mentalitatea de contabili a celor mai multi angajatori tine la distanta oamenii de valoare.
La nivel national, asta e (mai mult sau mai putin) o tragedie: cei mai buni oameni sunt pe afacerile lor, freelanceri, producand doar cateva zeci de mii de euro. Aceeasi oameni, daca ar fi angajati si lucrand in business-uri mari, ar face milioane (multe milioane) in plus.
Sigur, un om exceptional nu e un om ascultator: dimpotriva. Gandeste, are propriile idei, e dispus sa-si asume riscuri, face lucruri pe care altii nu le-ar face. De obicei, e si mai inteligent decat media, deci mai sensibil decat media. Procedurile si ineptiile oamenilor de medie ii displac: are o inapetenta apriorica, congenitala, fata de (de exemplu) departamentele de resurse umane.
In incheiere, va dau un exercitiu: numiti, din istoria Romaniei, un numar de oameni exceptionali. Care au facut diferenta. Care au facut ceva. Apoi dati la o parte, dintre cei gasiti, pe cei care au lucrat, practic, de unii singuri, nesustinuti, marginalizati de societate. Gasiti-i pe aceia care au fost crescuti, hraniti, angajati, dezvoltati, utilizati de organizatii. Si care, urmator, au contribuit esential la bunastarea respectivei organizatii.
Sanse sunt ca n-o sa gasiti nici macar unul care sa indeplineasca cele doua conditii de mai sus.
(Eu m-am gandit la Henri Coanda, Eminescu, Mihai Viteazu, George Calinescu, Iustin Capra, Nicolae Iorga, Ion Tiriac, Petre Tutea, Ion IC Bratianu. Poate ultimul sa fii indeplinit conditiile, simultan.)
Vedeti, de-aia avem noi un Boc ca si prim-ministru.
Si o ultima vorba: daca oamenii se impart in A, B, C, dupa calitati, A-urile angajeaza A-uri, iar B-urile angajeaza C-uri. Ganditi-va la asta.
