M-a trezit soneria mobilului.
M-am imbracat cu pantalonii negri antijeg, pantofii negri butucanosi si parpalacul bleumarin de supervizor (asa, gri si negru , ca toti oamenii de pe strada).
Am cascat gura la oameni cat stateam la coada sa se deschida mall-ul. (Asa e in Romania, vanzatorii stau la coada sa intre la 10:00 la serviciu, la mall.)
Am baut 2 cafele la Starbucks, vorbind cu oameni care erau imbracati la fel ca mine.
Am tras cu urechea la cei care vorbeau cu voce tare la masa de langa, si care aveau aceeasi varsta si aceleasi haine (si aceeasi meserie, nominal) ca si mine. Si ei trageau cu urechea la mine.
M-am intalnit si cu un prieten, cu care m-am intins vreo ora la vorba.
Prietenul m-a dus sa vad o sala de sport si, normal, am vorbit de ‘cum sa facem business’. In Romania.
Am vizitat, pe repede inainte, 5-6 magazine, si mi-am notat stocurile.
Am glumit cu vanzatoarele, care nu stiau – normal – de la ce firma sunt, si cum ma cheama.
Am primit doua telefoane de la ‘sefi’. I-am mintit ca am fost la 10 magazine, pana acum.
Am mai baut 2 cafele cu un potential client. Care vroia credit nelimitat, normal, ca nu avea bani sa-mi plateasca.
Am facut comanda de table de plastic pentru usa de la intrarea firmei. N-a fost scump. Am luat factura si chitanta, sa decontez.
Mi-am propus sa fac 10 lucruri, si n-am facut decat doua. De business.
Am spalat masina. (Normal, era coada.)
Am luat trei comenzi prin telefon, si le-am dat mai departe.
Am fost la Kaufland, si am cumparat iaurt si becuri. Si am stat la coada.
Cum n-am gasit aplice si dulii, a trebuit sa ma duc la Hornbach.
Am pus o aplica si am schimbat doua neoane.
Am picat rupt de oboseala, in fata televizorului, uitandu-ma tembel la discutii fara sens despre taxe si preturi.
Cristina mi-a facut doua sandwich-uri.
M-a uitat Dumnezeu in fata televizorului pana la 12 noaptea.
Mi-am setat mobilul sa ma trezeasca si m-am dus sa ma culc.
Am avut, si eu, o zi normala de om de vanzari din Romania.
Nu mi-a placut. Deloc.
Odata ce lucrezi pentru tine, nu mai vrei sa mai lucrezi pentru cineva.
Odata ce faci ce-ti place, nu mai faci ce trebuie si ce ti se cere. Si nu mai esti frant de oboseala seara. Pentru ca nu obosesti.
Ma intreb daca, intr-o societate normala, unde toata lumea lucreaza program de 8 ore, si merge la servici, si sta la coada la supermarket, si sta la coada pentru orice, si se ingrasa, si moare sufocata in propria grasime, mi-a placea sa traiesc.
Probabil ca nu.
In involutia ei, Romania ma face sa ma simt la fel de tanar – insa, sper eu, nu la fel de prost – ca acum 20 de ani. Tara de rahat, atentate de rahat, fiecare minut vine cu o durere noua, dar macar nu te plictisesti.
Desigur, daca alegi sa nu te plictisesti.
