Intr-o lume normala, cadrul de incredere deja exista.
Copiii deschid usa unor straini care vin sa ajute.
Operatorul telefonic ia in serios discutia cu un copil de 5 ani.
Telefonul functioneaza (la fel si curentul electric).
Parinti vorbesc copiilor, nu lasa televizorul sa faca asta.
Toate amanuntele, inclusiv posibilitatea ca salvatorii ar putea fi muscati de micul caine Lou sunt discutate.
Singura ingrijorare reala a copilului e sa nu fie vazut in pijama de catre straini, ca nu e frumos.
Salvatorii ajung la timp si omul e salvat.
Asistati la o vanzare. (Asta inseamna o vanzare: cineva are o problema, are nevoie de ajutor, primeste o solutie, intr-un cadru de incredere.)
Ce s-ar fi intamplat in Romania?
In Romania, operatorul telefonic ar fi crezut ca e unul dintre cele 4877 de apeluri zilnice, false, facute de copii, dar si de iresponsabili cu minti de copii.
Probabil ca ar fi inchis telefonul.
Daca – copilul - ar fi apucat sa dea telefon: pentru ca, de cele mai multe ori, acesta nu functioneaza – trebuie sa stai langa geam cu mobilul, intr-o anumita pozitie, ca sa se auda ceva. (Greu de facut pentru un copil.)
Copilul ar fi fost instruit dinainte, de catre parinti, sa tina usa inchisa, si sa nu dea drumul nimanui. (Greu de crezut ca poti convinge un copil sa deschida usa cuiva, dupa ce i s-a spus repetat, ca orice strain e dusmanos.)
Sanse sunt ca n-ar fi putut vorbi coerent la telefon, pentru ca mai cam toata cultura lui lingvistica ar fi fost preluata de pe Cartoon Network, unde se vorbeste o limba romana aproximativa (parintii lui sunt fie la munca, fie usor beti, cand sunt acasa. Probabil ca nici un copil n-ar fi fost foarte mirat sa-si vada tatal intins pe covor in sufragerie intr-o pozitie mai ciudata: pentru ca ar mai fi fost situatii precedente, similare – din betie.)
Sanse sunt ca pana si tatal ar fi ignorat durerea din piept (sau ar mai fi tras un toi de tarie, spre ostoire).
In mod sigur Salvarea nu ar fi ajuns la timp. Din cauza traficului. Si a soferilor care nu se dau la o parte cand aud sirena Salvarii.
Daca ar fi ajuns la timp, ar mai fi stat ceva timp in fata blocului, pentru ca nu ar fi existat nici un vecin binevoitor care sa deschida interfonul. Pentru ca faza cu ‘Suntem de la Salvare, deschideti!’ nu (mai) e credibila.
Am serioase indoieli ca angajatii de la Salvare (medici, paramedici sau orice or fi fost) ar fi avut calificarea necesara si, mai ales, dorinta de ajutorare – intentia superioara -a sarmanului muribund, atata timp cat nu sunt comisionati suplimentar pentru asta (si nu sunt).
In orice caz, daca ar fi auzit latraturi in spatele usii (nedeschise de copil) ma indoiesc ca salvatorii ar fi facut altceva decat cale intoarsa. Riscurile – legale si personale – de a sparge usa ca sa salveze un presupus bolnav, anuntat la telefon de un copil, ar fi fost prea mari.
Cred ca sansele tatalui de a fi supravietuit, in Romania, ar fi fost absolut minime si intamplatoare.
Intr-o lume normala, totul se bazeaza pe incredere: intre copil si tata, intre copil si operatorul telefonic, intre salvatori si vecini, intre salvatori si soferii din trafic, intre operatorul telefonic si salvatori. In Romania, din cauza minciunii omniprezente, increderea a disparut.
Va rog – va rog – evaluati increderea pe care o generati in jurul vostru. E premiza cea mai buna ca sa poti vinde.
(Vedeti, de-aia nu reusesc americanii sa faca cursuri de vanzari in Romania. Sau, daca le fac, n-au nici un efect. De-aia rad eu de cursurile tip Zig Ziglar, customizate pentru americanii grasi si credinciosi din anii ’60.)
