Patronii (factorii de decizie) romani sunt de notorietate pentru lipsa lor de cuvant. In fond, principala sarcina a unui patron e sa se tina de cuvant si sa plateasca niste bani. Asta se rezuma la doua activitati:
- te angajezi la cat mai putine plati;
- daca te-ai angajat (la o plata), o executi.
Oriunde in lume, o promisiune de, sa zic, 1000 de euro, inseamna ca vei avea in cont – sau in buzunar – 1000 de euro. In Romania, promisiunea de 1000 de euro inseamna nimic. Mai precis: poate insemna orice de la 1 euro + restul cand o sa mor eu, la 50,000 de euro din care tie, dupa ce platesti taxe, impozite si spagi, iti raman de bonboane si tigari 1000 de euro.
(Eu cred ca asta se datoreaza modului cum au fost selectati (patronii romani): intr-un timp scurt, pe baza de bulan, intamplare si cultivarea minciunii. Cine a mintit mai repede si mai bine, a primit o felie de tort mai mare. Problema e ca, in lumea reala, minciuna nu te duce foarte departe. Si Romania intra in lumea reala.)
De aceea cea mai frecvent facuta greseala de vanzatorii romani e sa se bucure de o vanzare inainte de a vedea banii in cont.
Mai mult: vanzatorul roman incepe sa munceasca in perspectiva banilor pe care urmeaza sa-i incaseze. Unii, inca si mai rau, incep sa cheltuiasca banii pe care urmeaza sa-i incaseze.
Pe masura ce trece timpul, eu sunt din ce in ce mai mult un admirator al angajatului roman. Care munceste, se duce la servici si daca nametele de de 2 metri, masina nu porneste si autobuzul nu vine. In contrapartida, patronul roman e fix invers: daca se tine de cuvant, daca plateste, daca recompenseaza performanta, astea sunt exceptii.
Reguli de baza:
1. Nu te entuziasma la vederea (auzirea) unei comenzi. O comanda e usor de dat, dar mai greu de platit. Mai ales, nu te entuziasma in fata clientului. Spune ceva de genul ‘Super! Ce ma bucur!’ si iti garantez ca vei fi platit atunci cand guvernul Boc va scoate Romania din criza.
2. Nu incepe sa muncesti pana nu-ti vezi banul in cont. Contractul: da, ce ai promis, copy-paste dupa ce deja aveai facut: da, dar nu munca reala. Sunt multi patroni care traiesc exact din asta: din tepele date unor angajati ca tine.
3. Citeste bine (repet: bine) contractul. Cuvant cu cuvant, si virgula cu virgula. Un cuvant, aparent banal, poate sa-ti ruineze veniturile.
Eu am avut o poveste de genul asta, cand am facut unui client un brand. Ne-am inteles la o plata fixa, si la un procent din profitul obtinut. In contract, clientul a scris ‘profit operational‘. Eu am semnat. Nestiind ca profitul operational si-l face clientul cum vrea. M-am trezit ca nu primesc bani.
4. Trebuie sa stii foarte clar cat e reciprocitate si gratuitate, pe o metoda de vanzare de tip abonament, si unde te opresti. Clientul trebuie sa stie, la fel.
5. Planifica-ti timpul de executie dupa ce iti primesti banul. Nu inainte. Si clientul sa stie asta. Pentru ca, cei mai multi, se asteapta ca o sa pornesti din secunda 2 dupa ce ti-au virat, maret, prima transa.
6. Penalizarile nu strica. Nu ca o sa ajungi sa le folosesti, dar au efect de bau-bau. Iti plateste, de frica sa nu-i pui penalizari, si sa-l tarai prin judecati cu ele.
7. Verifica inainte. Ce ti-e greu sa dai un search pe Google cu numele patronului cu care lucrezi. Sanse sunt ca o sa existe cel putin un tepuit care si-a spus povestea. Si, cum lupul nu-si schimba blana, nici patronul tau n-o sa-si schimbe sistemul. Asa ca: te pazesti.
8. Cu cat sunt mai multe taxe implicate, cu atat esti mai sigur ca vei fi platit. Stiu, suna paradoxal, dar un contract pe valoare mare, o factura pe intreaga valoare unde tu platesti, ca berila, tva-ul de la bun inceput, e cea mai buna garantie ca iti vei primi banii pana la sfarsit. Cu cat te afunzi mai adanc in plata pe langa taxe, cu atat trebuie sa fii sigur numai de banii pe care i-ai primit la inceput, in mana.
9. Cu cat promisiunea e mai mare, sansele sunt mai mari ca vei fi tepuit. Pe romaneste: daca ceva suna prea frumos ca sa fie adevarat, probabil ca asa e. La fel: cu cat omul cu care vorbesti e mai prietenos, sunt sanse ca ascunde ceva.
10. Singurii bani care sunt adevarati, care exista, sunt cei de la tine din buzunar. In Romania, pana si banii din banca nu sunt ai tai. (Mai tineti minte povestea de anul trecut, cand mi-au zburat banii din cont din cauza unei greseli a Administratiei Financiare. E inca valabila povestea.)
O sa spuneti ca sunt pesimist. Nu cred ca sunt. Pot, insa, sa va spun ca nu e nimic mai demoralizant decat sa-ti iei o teapa, dupa ce ai muncit cu sange si sudoare ca sa obtii o vanzare. Banii pe care nu i-ai avut niciodata, decat in mintea ta, dor cel mai tare.
