Intr-o tara normala, exista doua moduri de a crea valoare:
- banii pe care ii faci si
- obligatiile pe care le creezi (prin favoruri, reciprocitati).
Obligatiile sunt variabile (ca si actiunile la bursa):
- o favoare proaspat facuta e mai puternica decat una mai veche;
- o favoare facuta unei femei e, de obicei, mai de neuitat decat una facuta unui barbat;
- o favoare facuta de cineva cu rang superior (pe scala ierarhica) are mai multa valoare decat de cineva de rang inferior;
- o favoare facuta in grupul (tribul) tau, e mai puternica decat una facuta altcuiva din alt trib, cu care ai contacte mai rare si mai putin relevante;
- o favoare repetata e mai puternica decat una unica, daca vine din partea cuiva egal sau superior, si e sin ce in ce mai slaba, daca vine din partea cuiva (perceput ca fiind) inferior;
- o favoare constientizata (spusa, vorbita, documentata, semnata) e mai puternica decat una lasata implicit;
si asa mai departe.
In Romania, cultura reciprocitatii (a intoarcerii favorurilor) e foarte puternica in grupul din care faci parte, si daca acest grup apartine paturilor superioare ale societatii. Dispare pe masura ce te afunzi in saracie, te indepartezi de grupul tau de prieteni si locul de bastina, si, firesc, atunci cand mediul macroeconomic e friabil si pesimist – asa cum e cel din aceasta perioada. (In perioada de recesiune, favorurile cu asteptari viitoare se imputineaza.)
Eu am lucrat, dintotdeauna, pe favoruri (mai ales ca si profesia mi-a permis sa fac asta: in principiu eu sunt principal furnizor de ajutor – in vanzari – mai cam oricui, cu oricine interactionez; si nu pot taxa fiecare sfat pe care il dau, ca nu sunt avocat).
Problema e ca favorurile functioneaza pe principiul (inversat al) dominoului: daca unul dintre cei din lantul de favoruri si reciprocitati e neam-prost, mitocan, atunci tot lantul favorurilor se distruge.
Poveste: M-am bucurat de serviciile unui domn din lumea imobiliara. Mi-a placut de el, pentru ca, spre deosebire de restul breslei, era (este) un om simtit, care se tine de cuvant, si care chiar isi face profesia decent.
La un moment dat, m-a rugat sa il ajut cu o vanzare. Am facut-o – pe timpul meu, si, normal, in consultanta, timpul costa bani – creind astfel o obligatie.
In paralel, cunosteam o farmacista, o doamna draguta, care lucra ca si farmacist la un lant. Ca mai oricare din business, isi dorea sa isi deschida farmacia proprie. Doamna – cu farmaciile, eu – cu vanzarea si stiinta de carte. Putea fi o potriveala. (Mai ales ca aveam si o idee in domeniu, de natura sa ne diferentieze fata de celelalte farmacii).
Normal, ca sa discutam business, trebuia, mai intai, sa creem un cadru de incredere. Si, cum am ceva habar de cum se face un cadru de incredere, m-am apucat sa o gratulez. (Uneori, increderea se creeaza si dintr-un numar, repetat, de contacte de buna calitate.)
La un moment dat imi marturiseste ca se marita (felicitari!) cu un nenea strain (o inteleg) si ca are nevoie sa-si gaseasca un apartament, cu chirie, in zona de Nord, si la un pret mic, jenant (ca n-are femeia bani).
Cum eu leg stanga cu dreapta, ma ofer sa o ajut: imi sunt obligatul de mai sus (domnul cu imobiliarele) si il rog: sa. Omul, de bun simt, nu ca imi face favoare si imi arata asa, vreo 2-3 apartamente, ci imi trimite un listoi cu vreo 60 de locatii, cateva din ele pleasca curata: super-pret, super-zona, de-astea.
Fericit, ii trimit, mai departe, lista – doamnei. Cu asteptari ca, deja, i-am facut un serviciu, si putem sa intram in faza urmatoare a relatiei, sa vorbim de business.
Si aici intervine Romania.
O zi mai tarziu vorbesc cu doamna la telefon, o intreb – normal – ce a gasit pe lista, si imi raspunde cu o nesimtire demna de o cauza mai buna: ‘A, n-am gasit nici un apartament interesant, erau scumpe, si nu erau in zona in care stau eu acum.’
Nedumerit – si inca pe fir – deschid si eu documentul, dau sort pe numere: stupoare. Erau si apartamente cu 250 de Euro, deci numai de scump nu se punea problema. Mai mult, erau 4 apartamente pe aceeasi strada cu cea pe care statea doamna, si unul chiar in acelasi bloc (in care locuia acum).
Aveam de-a face fie cu nesimtire, fie cu dorinta fatisa de a nu accepta favorul meu (care, in mod normal, costa jumatate din chiria pe o luna, cat te costa agentia), fie cu prostie, fie chiar, de la bun inceput, doamna nu avea nevoie de apartament, si numai se baga singura in seama, asa cum fac multi in tara asta.
Scurt pe doi, am taiat-o cu doamna. Definitiv.
Cam asta e si morala povestii mele: Cand dati de un mitocan care nu respecta legea reciprocitatii, eliminati-l din grup. Daca nu o faceti, va va face rau, si va face rau si altora. In acest fel, veti contribui la selectia naturala care ajuta oamenii de calitate sa propaseasca, si taranii si lichelele sa stea la coada vacii, adica acolo unde le e locul.
Daca voi nu faceti asta, Romania nu se va vindeca niciodata de boala lipsei de cuvant.
- May, hai sa facem asa: tu ne ajuti, si noi te platim la realizare. Adica, cand ne realizam noi.
