De la inventarea capitalismului, munca la greu a fost cea mai mare pacaleala existenta. De-a lungul vremii, sute de milioane de oameni au facut aceeasi greseala: au muncit din greu la stapan, sperand ca, astfel, vor evita riscul. Vor iesi la pensie. Vor avea o viata fara griji.
In mod repetat, de fiecare data cand o criza apare, muncitorul din greu e dat afara, fortat sa o ia de la capat, si, uneori, trimis direct in somaj, boala, si moarte.
De fapt, munca grea e doar o auto-pacaleala. Angajatul nu munceste din greu de dragul patronului, ci de frica riscului, a incertitudinii – legate de absenta unui loc stabil de munca.
In ziua de azi, e un risc mai mare sa ai o slujba stabila, decat initiativa privata – sau initiativa in general. (Macar in cel de-al doilea caz, depinzi de tine si de actiunile tale.)
Munca continua e a doua pacaleala. E, de fapt, o forma alterata a muncii la greu. (Sa lucrezi zilnic, pana noaptea tarziu, in speranta ca iti vei pastra slujba.)
M-a intrebat o studenta la ce firma sa se angajeze (fata deja vinde). I-am spus: la nici una. E atata nevoie de vanzare, in Romania, in ziua de azi, ca e pacat de Dumnezeu sa te irosesti lucrand la un stapan.
Ia-ti riscul si porneste o initiativa proprie: un business, o intermediere, o comisionare, o vanzare pe langa ceea ce faci, la ora actuala. Stai in doua picioare. Sau in mai multe.
Pentru ca, de fapt, miriapodul e, de fapt, cu mult mai stabil pe picioarele lui decat barza. Plus ca cu greu poate fi strans de gat. 
