Cica odata un manager de-al meu din P&G (eu eram un banal reprezentant de vanzari pe Bucuresti), om simpatic si sufletist dealtfel, Pedro Valles, s-a dus la renumita (si cam singura, la vremea aceea) discoteca de fitze Vox Maris din Piata Victoriei. Acolo intalneste o bunaciune (ca si acum, era plina lumea si discotecile de ele), pe care nu care nu o cunostea. Bunaciunea, normal, interesata de un expat burlac de 30 de ani, ii pune intrebarea cheie: “Unde lucrezi?”.
(Pe atunci, veneau italieni gondolieri, de exemplu, care se dadeau mari directori, in cautare de bucatele est-europene.)
“La Procter & Gamble.” zice Pedro.
“A, continua bunaciunea, stiu si eu pe cineva la Procter & Gamble. E director acolo. Curca il cheama.”
“Yes, I know him. I work for him.” a raspuns mucalit Pedro.
Faza a ramas in folclorul de birou.
Pe masura ce imbatranesc, si e lume noua care aude de mine, mai apare cate unul-altul, care se da ca ma cunoaste. Ba ma si critica. “Da, asa e el. Asa mi-a facut si mie.”.
Ma cam indoiesc. Ca ma cunoaste. Ca m-a intalnit, vreodata.
Lumea oamenilor cu care am interactie e relativ mica: clientii mei, vanzatorii lor, sotia mea si cativa prieteni. Am evitat, din considerente de igiena sociala si sensibilitate sporita a sirei spinarii orice apartinator de multinationala, membru de partid, pupincurist pe salariu, sau aspirant la o functie profesorala, manageriala sau, God forbid, consultativa. Mie imi plac antreprenorii. Si nici macar toti: aia cu glanda mitocaneasca bine exersata si groasa, chiar daca sunt plini de bani si succes ca gasca de pene, ii feresc, cat pot.
Si, sigur, si voi, cei care cititi acest blog, imi sunteti dragi. Chiar daca nu va cunosc personal. N-as putea depune atata energie in asta, daca nu mi-ar placea de voi, daca nu as vrea sa va ajut.
Dar asta nu inseamna ca ma cunoasteti. Si, cu exceptia scrierilor mele, si a unor conferinte sau cursuri, alta interactie, de natura sa va indrituiasca sa dati feed-back despre mine n-ati avut si nu veti avea. Asa cum nu a avut-o nimeni in ultimii 10 ani, de cand am decis ca nu vreau sa traiesc spalat pe creier intr-o lume de plastic cu apartamente inchiriate, cu piscina, nume de functii pompoase, si, in realitate, cu nimic al meu. Nici ca gandire, nici ca posesie.
Asa ca toate sansele sunt ca, acela care v-a spus ceva despre mine, si inca un feed-back, si inca intr-un context de poveste, sa fie un impostor. Care probabil cu greu m-ar recunoaste daca m-ar intalni pe strada.
(Apropo, si eu am facut dragoste cu Claudia Schiffer. 
In realitate, am vazut-o o data, in Portobello, acum vreo 2 ani, cu baietelul ei. Si daca nu era Cristina, sa-mi atraga atentia, nici macar nu o vedeam.)
