Pentru ca toata Londra era la sale, la intoarcerea cu Wizz Air aveam 17 kg de bagaj in plus. Adica, 17 peste cele 64 deja platite. Si un bagaj in plus.
Eram patit. Mai facusem figura asta cu British Airways, si ma costase, sotto, 60 de lire. Asa ca aveam banii la mine, in cash, ca sa nu am surprize.
Si am avut o surpriza, numai ca una placuta: domnisoara de la check-in mi-a ignorat regeste bagajul in plus si kilogramele suplimentare. Sigur, cred ca nu erau chiar multi ca mine, cu bagaje, in avionul respectiv, care actioneaza mai mult ca si cursa pentru navetistii care lucreaza in Anglia, dar…. Cu alte cuvinte, pe ei nu i-a costat, de fapt, nimic in plus, dar mie: mi-au economisit, deodata, 60 de lire.)
Ce credeti ca s-a intamplat, asa, natural, in urmatoarele zile?
Unu: mi-am luat biletul urmator (eu ma duc regulat la Londra) tot cu Wizz. Fara sa ma gandesc. Brusc. Fara sa mai verific pretul, sau mai stiu eu ce altceva.
Doi: Am vorbit (iar, natural) frumos de WizzAir. Bunaoara, aseara, cu domnisoara care mi-a facut rezervarea pentru Cluj, la BlueAir: “Doamna, BlueAir nu-mi place, nu se tin de cuvant, tot timpul intarzie. Wizz, in schimb, e exceptional.”.
Trei: Deodata, nu m-au mai deranjat neajunsurile de la Wizz: aeroportul din mijlocul campului, avioanele care: cand sunt noi, cand nu, mancarea – care, normal, fiind cheap, nu exista.
Cate favoruri poti sa faci clientilor tai, fara sa te coste (aproape) nimic?… Cata fidelitate poti crea, tie si firmei tale, doar cu putin?
