Imaginati-va ca aveti 14 ani, sunteti in excursie cu autocarul, vreti sa va cumparati o ciocolata sau un mentos, va cuplati cu un coleg care are pasaportul la el, si, cand sa platiti, vi se spune, cu ura si ranchiuna. “Nu puteti cumpara. Nu sunteti rezident. Drugoi pasport.” In prostia ta de copil, stai cu mentosul intr-o mana si cu banii in mana ailalata, pentru ca nu intelegi de ce nu pot sa cumperi, si de ce doamna de la tejghea se uita asa de urat la tine. Dupa cateva minute, incepi sa-ti dai seama ca ceva nu e in regula. Toata lumea cumpara, se trece pe langa tine, tu infipt langa tejghea, numai banii tai se pare ca nu sunt buni.
Mai incerci inca o data: “Niet rezident. Drugoi pasport.” acelasi raspuns de la vanzatoare. Intinzi pasaportul colegului: “Niet.”.
Asta e o faza pe care am vazut-o ieri, in vama, trecand de la bulgari inspre Constanta, la Vama Veche. Ca si adult batran, stand la coada, am fost frustrat: de frustrarea copilului din fata mea, care nu intelegea ce se intampla. Am incercat sa-i cumpar eu mentosul, cu pasaportul meu. Am fost, iar, refuzat. “Nu stiti ce se intampla. Nu au voie sa cumpere. Nu sunt rezidenti.”.
Asta din gura unei femei care, pana acum doi ani era la fel de nerezidenta ca si cel care vroia sa cumpere, si al carei merit in a avea respectiva rezidenta era numai ca se nascuse, fericit, intre Carpati si Dunare.
V-ati pus vreodata problema de ce romanii nu sunt – deloc – iubiti de vecinii proprii?
Sarbii nu ne iubesc. Stiu asta, pentru ca am lucrat acolo.
Ungurii nu ne iubesc. Nici eu n-as iubi un popor care mi-a luat jumatate din tara mea, istorica. Si care e si mai inapoiat cultural decat mine.
Dar nici bulgarii nu ne iubesc. Se uita chioras la noi. Cat am vorbit sarbeste, am primit zambete. Cand am fost intrebat ce natie sunt, si am zis ca sunt roman, au intors fetele intr-alta parte. Altfel, o natie primitoare si saritoare, ca orice orientali saraci.
Iar cand am fost in Rusia, trebuia sa spun ca sunt orice, numai roman nu. Daca, la nivelul muritorului de rand, e vreo natie care ne uraste strasnic, aia e cea rusa. Ne considera ca suntem curve, hoti si mincinosi, rai si tradatori, ticalosi si profitori.
Daca as fi copil, si as trai trauma de mai sus, as uri, pe veci, romanii.
Pentru mine scena de mai sus a fost relevanta. Am inteles de ce suntem atat de urati. Am vazut cat de neplacuti pot fi angajatii statului roman, ca sunt politisti, politisti de frontiera sau securisti cu patalama de vanzator. Si, sincer, nu mi-as dori sa interactionez cu asa oameni.
Am inteles de ce sarcina de a vinde turism in Romania e atat de grea. Daca nu putem vinde, cinstit si placut, o ciocolata, cum putem vinde o tara, sau un sejur?
In vanzari, ca si in viata in general, exista o lege care guverneaza totul: legea reciprocitatii. Iti fac ce imi faci. Iti raspund cu aceeasi moneda.
Din punctul meu de vedere, nici frunza doamnei Udrea, nici frunza strategic plasata a fetelor lui Mazare, si nici macar floarea din gradina aratata cu totul nu pot sterge rezultatele unui asemenea comportament. Aviz celor in cauza.
Caci eu mi-am propus sa-i invat pe romani sa vanda. Cred ca prima data trebuia sa-mi propun sa-i invat sa fie politicosi. Caci la cum suntem strategic plasati in coasta intereselor Rusiei, si la cat de fidel sprijin au mai primit statele estice de la cei din Vest, de-a lungul istoriei (vezi cazul Cehoslovaciei, in 1938, si chiar al impartirii de la Yalta, cu Stalin) e foarte posibil ca aceeasi doamna care se dadea mare cum ca ea e rezidenta si rusnacul -copil nu, sa fie nevoita sa vorbeasca in curand cu davai ceas, la fel cum au trebuit s-o faca bunicii nostri in ’44.
