3 povesti scurte

Povestea 1: M&Beny Company SRL. Sotia mea a avut ambat-ul de a schimba usile din casa. Sincer, nu stiu de ce, cele existente erau super-bune, din lemn, etc. Doar ca erau de cand era casa: de 50 de ani.

A cautat pe internet, a gasit un nenea care vinde usi din lemn (www.usibune.ro) si s-a apucat sa comande. Mai intai a demolat toate usile din casa. Acum, arata ca o hruba, cu mult vant care bate dintr-o camera intr-alta.

Montajul usilor era programat pentru luni. Primeste un telefon sambata, la 8:30, de la agentul de vanzari: Le putem monta astazi? Cum nevasta-mea e draguta cu toata lumea in afara de mine, atunci cand e vorba de decoratiuni interioare, le zice: Da. Si, uite asa, sambata mea – o zi frumoasa, de septembrie – e omorata de niste insi care monteaza (prost si lent) niste usi, si isi fac nevoile la mine in baie.

Dupa ce se monteaza, pun si eu mana pe ele. De fapt, degetul: ca daca pui un deget, tremura varga, saracele usi, ca o coala de hartie. Si, de bine ce sunt montate, unele se inchid – de felul lor – altele se deschid – de felul lor -. Una nu sta unde o pui. Si, alaturi de tamplaria mea stejar auriu, am acum diverse nuante de: stejar negru, tei si nuc: fiecare usa are alta culoare, de parca ar fi din loturi diferite.

Eu sunt in pragul unei crize de nervi, cu usile bune, cele vechi, puse in curte, si asteptand sa fie murate de prima ploaie, si niste caricaturi de usi, de proasta calitate, scumpe si prost montate, puse la mine in casa.

Povestea 2: Neftali SRL Constanta. Mi-am schimbat termopanele. Asta nu e o poveste recenta, e din anul trecut, din octombrie. Am cautat profile bune, si am gasit: Salamander. Sincer, exceptionale. Am cautat un tamplar bun, si mi-a recomandat un coleg un tamplar din Constanta, Dan Durlugeac, firma Neftali, telefon: 0744 814 864.

Si-au facut oamenii treaba, ce-i drept, in vreo doua ture, ca erau multe ferestre de schimbat, si Constanta e cam departisor. S-a facut plata, convenita si cu o compensatie partiala in trei, cu un client de-al meu.

Pe la inceputul lui decembrie, primesc un telefon de la dl Durlugeac: “Pay, dl Curca, vedeti ca s-au mai pus inca vreo 2 ferestre fata de cele convenite initial, si – ce mai tura-vura – mai dati-mi inca 21 de milioane.”. M-a prins extrem de prost, cu toti clientii mei in asteptare, sa ma platesca la sfarsit de an. (Unul dintre ei, Vel Pitar, m-a platit dupa numai 8 luni  – intarziere. Si nu stiu cate insistente. Bine ca m-a platit.) De pe 4 decembrie, de cand m-a sunat, si pana cand am platit, pe 17 decembrie, sacrificandu-mi, in realitate, parte din banii de vacanta de iarna, am primit telefoane de la dl. Durlugeac in fiecare zi. Am platit – repet – din banii pusi deoparte, pentru ca asa e in Romanica: nici un client nu se tine de cuvant, si, in luna aceea, n-am incasat nici un ban.

Cam la vreo 2-3 saptamani de la montaj, trei ferestre au pocnit: toate in acelasi fel, din coltul din stanga jos. Vorbeste sotia cu dl Durlugeac: “Vin, doamna, si le schimb, numai sa am drum la Bucuresti.”. Intre timp, trece un coleg de-al meu care lucrase in termopane pe la mine pe acasa, si imi explica ca nu fusesera puse niste pene, si de-aia pleznisera geamurile. Ma rog.

Cat a trecut de atunci?… Aproape un an. Intre timp, sotia mea a vorbit cu dl Durlugeac de cel putin 15 ori. Nici pana astazi geamurile nu sunt schimbate.

Ma gandesc: hai sa-i dau omului ceva de lucru, si ma leg de luminatorul de la povestea 3, si ii dau telefon. “Dl Durlugeac, uite, va comand un luminator, va platesc si transportul de la Constanta, numai veniti sa schimbati geamurile crapate.” Si ii mai zic si de un business pe care il fac, in Belgia, ca poate se leaga niste comenzi. “Da, dl Curca, va sun si vin. Saptamana asta vin.”.

A trecut si saptamana respectiva, si cea de dupa. Dl Durlugeac a uitat sa vina.

Povestea 3: Rav Construct Company SRL. Din zelul ei constructiv, sotia a dat jos luminatorul de pe hol. Acum, arata asa, un gol in tavan.

Vine un tamplar – tot pe recomandare, ca si in povestea anterioara, de data asta din Bucuresti – si incepe sa ma faca din gura: ca trebuie o solutie speciala, ca nu tine. I-o tai scurt: “Zi ca matale nu stii sa faci asa ceva.”. “Da, nu am materialele necesare. Trebuie o fereastra Velux.” Pa, sanatate, multumesc ca ai venit.

Dau fereastra Velux pe internet, gasesc o firma cu adresa de contact mai in apropiere: www.tiglametalica.ro, Razvan Voicu, 0726783263, Fax : 031/1028852, E-mail : office@tiglametalica.ro. Sun: imi raspunde. Ii zic: “V-am gasit pe internet, am nevoie de o fereastra Velux.”. Zice: “Nici o problema, trec sa vad despre ce e vorba.”. Ii zic: “Sunt si aproape, si e, oricum, cineva acasa. Vreti sa va trimit si un mail cu poze si schita a ceea ce vreau?”. “Da, va rog.”: si imi da si mail-ul de mai sus.

Ii trimit mail-ul: miercuri. Nu vine miercuri. Nu vine nici joi. Si nici vineri. Azi e duminica, si nici un semn de viata.

Intre timp, sotia mea a comandat celebrul luminator, la si mai celebrii cei de la www.usibune.ro, cei care nu sunt in stare sa puna o usa drept. Luminatorul cel vechi, saracul, care avea numai vina de a fi batran, sta in curte.

Morala?… O puteti trage si voi. Atata timp cat nu te tii de cuvant, nu oferi garantie si service, si faci treaba de mantuiala (adnotare: nici una din comenzile de mai sus nu a fost facuta pe baza de ‘cel mai mic pret’, sau minuni de genul asta) ce importanta mai au tehnicile si procesele, si rafinamentele verbale pe care eu le prezint aici?…

Morala 2: Fara exceptie, toti furnizorii de mai sus vor sta la umbra caloriferului in februarie, si se vor plange ca nu au business.

Morala 3: Am facut un business de usi de garaj pentru sotia mea. Ce-i drept, l-am dus cam numai eu. De cateva ori, am auzit ceva de genul: “May, am lucrat cu multi din constructii, dar voi sunteti singurii care v-ati tinut 100% e cuvant: si calitate, si termene, montaj, hartii, garantie.”. Da, fratilor, dar toata exactitatea asta nemteasca se tine, va spun eu, cu multa munca si personal auxiliar: asistenti de vanzari, oameni de productie, echipe de masurare si de montaj. Adica, cu costuri. Precizia, calitatea si tinutul de cuvant costa bani. Poti face in Romania si treaba de calitate (cu totul, incluzand servicii), si profit, in conditiile in care tot taranul roman nu cere decat ‘ieftin’?… Cum sa livrezi calitate cand taranul cumpara din alta parte, ca a gasit cu 20 de euro mai ieftin (sigur, si o sa vina peste un an la mine, sa-i repar facatura, care i-a cazut, intre timp, in cap)?

Atata timp cat, la nivel national, ‘noi ne facem ca muncim, si ei se fac ca ne platesc’, asta e rezultatul. Si, cu asa ceva, nu poti iesi la export, veci. Adica, ramane sa ne tarnuim intre noi, ca scolarii mici ai lui domnu’ Vucea.