Sindromul ‘E prea putin ca sa-mi bat capul.’

Daca vrei sa-ti schimbi termopanele la casa, in ziua de azi, poti foarte bine sa organizezi o licitatie: cel putin 7 potentiali furnizori, licitatori, se vor bate pe lucrarea ta. Si vei avea de unde alege.

Daca, insa, vrei sa faci o gaura in geam pentru usita pisicii, ai o problema. Nu conteaza cat de mult esti dispus sa dai (sigur, daca nu vorbesti de nesimtiri gen de la 1000 de lei in sus) nimeni n-o sa ia job-ul. Geamgiul – care, de natia lui, e geamgiu, si, ca urmare, obligat sa se deplaseze la sediul clientului pentru montaj – va pretinde ca nu se deplaseaza pentru asa ceva. Singura solutie care iti ramane e sa-ti cumperi scula cu diament, si sa-ti iei inima-n dinti, sperand ca nu se va sparge nici geamul, si si mainile tale vor ramane intregi dupa operatia asta.

E valabil pentru mai cam orice lucrare. Daca iti pica centrala termica, se gasesc cel putin 10 furnizori care sa vrea sa ti-o inlocuiasca. Daca vrei sa cureti un filtru, stai mult si bine, ca nici un instalator nu se deplaseaza (chit ca incasaza cel putin 300 de lei pe lucrarea asta, si dureaza circa 30 de minute).

Acum cativa ani, mi-a ramas in memorie replica unui coleg, care, la oferta mea de 3,000 de euro pentru un proiect de resurse umane, mi-a raspuns: ‘Pay, eu, pentru banii astia, nu ma dau jos din pat.’.

Ceea ce nu intelege nici geamgiul, nici instalatorul, si nici macar colegul scolit e ca multe proiecte mari incep – intr-o tara bantuita de neincredere – cu cate unul mic. Ca, daca gasesc un geamgiu meserias, il pun sa-mi schimbe si geamurile crapate, ramase de la Neftali (inca vreo 200 de euro). Ii fac, ulterior, si comanda de fereastra Velux pentru luminator. Si, ca porcu’, va prinde lucrarea de mansarda, aia pe care o visez eu seara, inainte de a adormi.

Acest blog are valoare – pentru potentialii clienti mari – de proiect mic. Intra pe site-ul asta omul-amarat, persecutat de sef, da un search, gaseste o idee sau un template, si isi rezolva problema. Il costa: timp si atat. Tine minte. Cand va veni vremea sa se faca un program de training, ma va baga si pe mine in seama. Nu stiu cate se vor concretiza, dar, ca si generator de lead-uri,  blogul functioneaza (de aici si recomandarea mea sa va faceti cate un blog specializat in domeniul in care activati; si sa-l si tineti).

Blogul e, in realitate, o varianta putin costisitoare. Daca ar fi fost sa fac zecile de mici proiecte care se rezolva, acum, cu ajutorul acestui blog, ar fi insemnat sa imi irosesc viata numai in evaluari de personal de vanzari, sau scrieri de oferte sau recomandari. Ceea ce am incercat o anumita perioada din viata mea, si am constatat ca nu prea merita efortul.

Durerea e durere, si trebuie eliminata. Durerea provocata de un ghimpe, chiar daca e mai putin acuta decat cea a unui cui, are si ea nevoie de un ogoitor. Intentia superioara, adica acea dorinta de ajutorare a celor care apartin comunitatii tale, e, in realitate, calea care iti deschide calea spre noi clienti. Din pacate, daca vorbesc de intentie superioara geamgiului, sa uita la mine crucis. El e, in continuare, in lumea in care ‘daca nu castig cel putin 200 de lei la lucrare, nu ma deplasez’. Si atunci, prefera sa stea, si sa astepte. Si nici macar nu-ti spune asta (nu practica vulnerabilitatea, autenticitatea), pentru ca, in capul lui, e sigur ca va fi refuzat si bestelit.

Intre timp, pisica mea matusalemica, pe care o cunosc din 1993 toamna (si avea si pui atunci), a inceput sa tuseasca, pentru ca sta afara, in frig. Si nici nu pot sa o bag inauntru, pentru ca, batrana fiind, isi va face nevoile prin colturi. S-ar putea sa moara, din cauza asta. Durerea mea, in realitate, e cu mult mai mare decat pare la prima vedere. Geamgiul, prost vanzator, nu stie asta, pentru ca nu m-a intrebat.