Regula celor 100 de cuvinte

In 60 de secunde poti spune 100 de cuvinte.

In ziua de azi, 60 de secunde e perioada in care cineva – oricine – iti acorda atentie si interes, nedisimulate. Dupa (maxim) acest rastimp, trece la un alt subiect.

Ai 60 de secunde, si 100 de cuvinte sa poti spune ceva, care sa fie memorabil, sa starneasca interes, si sa arate clientului ca solutia ta are valoare pentru el.

Ma indoiesc ca o sa-i spui ca ai un pret mai bun decat concurentul tau direct.

Ma indoiesc ca o sa-ti asumi riscul de a spune ca ai cel mai bun pret din piata.

In mod sigur, daca vei incepe sa povestesti despre tine si despre firma ta, intervalul de atentie al clientului se va reduce dramatic: n-or sa mai fie 60 de secunde, ci 25.

In mod sigur, multimea de caracteristici si beneficii ale produsului sau serviciului tau nu are loc aici.

Te invit sa faci un exercitiu:

Pasul 1: Scrie, mai intai, toate spusele pe care le spui, acum, clinetilor tai. Tot: calitate, servicii, pret, povesti, amenintari. Tot arsenalul pe care il versi, in mod curent, cand vorbesti prima data cu un client.

Sanse sunt ca vor fi peste 2,000 de cuvinte.

Pasul 2: Acum, taie tot ce nu e esential, tot ce nu vorbeste despre valoarea pe care o dai clientului.

Probabil ca vei fi pe la vreo 600 de cuvinte.

Pasul 3: Dintre acestea, cateva propozitii sunt cele pe care vrei sa le bolduiesti, sa iasa in evidenta. Mai sunt cuvinte cheie, pe care vrei sa le pui in italic.

Daca le aduni, acum ai vreo 200 de cuvinte.

Pasul 4: Dintre acestea unele sunt, cu adevarat, importante: intreg mesajul pe care vrei sa-l transmiti e in ele.

Ai acum 1oo de cuvinte. Cu totul, 3-4 propozitii.

Pasul 5: In mod sigur, una dintre ele e cea care schimba regula jocului, si te defineste. Aceea e prima propozitie pe care o spui.

In cazul meu, daca as tine maine o conferinta as spune asta:

“Scopul unui business e sa creeze si sa pastreze clienti. (Peter Drucker)

Daca n-ai clienti, nu faci bani.

Ca sa faci clienti, trebuie sa gasesti solutii pentru problemele acestora, si sa starnesti incredere.

Adica, sa vinzi.

Ca sa vinzi, trebuie sa stii sa vinzi.

Ca sa stii, trebuie sa inveti.

Eu sunt aici, ca sa te ajut sa inveti sa vinzi.

Asta fac, de 20 de ani.

Nu iti promit ca vei fi vanzator peste  noapte.

Nu vei deveni mai bogat imediat.

Dar, sigur, vei fi mai bun, mai iubit, mai apreciat, si mai fericit.

Vrei sa fii mai fericit?”

100 cuvinte care imi definesc viata, cel putin in cum se deruleaza ea astazi.

Acum, e randul tau.