Una din cele mai simpatice si originale bloggerite de business (nu va spun cine, ca oricum nu mai aveti ce citi) si-a inchis, practic, blogul, si a sters toate documentele si postarile din arhiva. Intr-unul din putinele articole ramase vizibil, a explicat (in nuante subtile, pentru cine, intr-adevar, o citea) de ce. A inventariat mitocania, troller-ismul, ipocrizia, si usuratatea de minte a celor ce o citeau, sau dadeau re-twitt fara ca macar sa-i citeasca posturile. A zis, scurt si eficient: “m-am saturat”. De acum incolo, cine vrea sa beneficieze de brilianta ei, da un banut mic (chiar mic, cateva zeci de euro) si are parte de ea in direct. (Ma rog, cateva zeci x cateva mii de fani adevarati care chiar au nevoie de ea = suficient cat sa-si poata tine o casa.)
Eu am invatat mai cam toata viata din ‘trial and error’ si am inceput sa cam stiu, de dinainte de a posta, ce articole or sa primeasca ‘like’, si care or sa fie re-twitter-ite. Partea mai putin placuta a povestii e ca articole cu mai putina substanta primesc una sau alta. Pentru ‘like’, e simplu: inserezi emotii. Iti maresti, astfel, notorietatea in randul adolescentelor intarziate, care, seara, fac 2 lucruri simultan: incearca sa isi repare viata sentimentala, on-line, si sa mai si invete ceva util pentru cariera proprie. Pentru ‘twitt’ e iarasi simplu: eviti subiectele controversate, te exprimi pompos si academic, inserezi grafice si desene. Din pacate – sincer – nu conteaza daca, in esenta, nu spui nimic (sau nimic nou) in respectivul articol.
Prea putini au remarcat 1. usurinta cu care scriu, si 2. cat de usor imi e sa ma joc cu cei care ma citesc (si, mai mult, cu cei care pretind ca ma citesc). In functie de ce si cum scriu, pot prevedea cresterea numarului de vizitatori noi, de vizitatori in general, sau de citiri. E, daca vreti, marketing unplugged, si, uite-asa, am mai invatat si eu mai multe despre cum arata societatea romaneasca care stie sa citeasca in aceasta perioada de istorie. (Cand o sa vreau sa accesez partea care nu stie sa citeasca, o sa inserez mai multe bancuri si caricaturi.)
Si aici, ca peste tot, conteaza daca esti fidel misiunii tale, si practici ceea ce numesc eu intentie superioara, sau nu. Daca, spre exemplu, urmaresti sa obtii ‘like’-uri, va trebui sa te faci ca uiti de cateva principii in care crezi. La fel, daca vrei sa maresti traficul pe site.
Eu am o teorie: adevaratii clienti sunt cei care platesc. (There is nothing until is something.) Din pacate, in Romania, la fiecare client platitor sunt alti 9 care zic ca platesc, si care nu o fac niciodata. (Nu ma refer la cei care, oricum, zic ca nu platesc din principiu. Si care mint si se mint pe ei insisi – dar asta e alta poveste.) In curand voi pune – de data asta cu bani, nu gratis – cursuri, manuale si cursuri audio. Daca am, intr-adevar, dreptate, voi avea o rata de inchidere de 2% – adica numai 2% din cei care intra regulat pe acest blog si il citesc vor scoate si un banut din buzunar ca sa afle mai mult. Nu fac asta pentru bani – culmea!-, pentru ca, din fericire, castig suficient incat sa nu ma preocupe acest subiect. (Cel putin acum, pentru ca, in Romania, nu se stie niciodata ce o sa se intample mai tarziu.) O fac, daca vreti, ca si continuare a experimentului meu personal de ‘cat de ipocrita e, de fapt, societatea romaneasca cu pretentii intelectuale’.
Daca nu voi avea dreptate, rata de inchidere va fi mai mare. (Ma rog.)
Ceea ce, insa, cu siguranta se va intampla: numarul de ‘like’-uri nu va avea nici o legatura cu cel al vanzarilor. E, daca vreti, diferenta intre suspect si prospect: un prospect e un client potential, un suspect e un cineva care se pretinde a fi client dar care, in realitate, n-o sa fie niciodata.
De aceea eu consider ca treaba asta cu ‘like’-urile e doar o moda, care va trece, fara efect. (Pentru ca ‘cases talks, and bulshit walks’, de cand e lumea si pamantul.) Iar daca nu va trece, si se va concretiza in ceva vanzare, sunt de acord, public, si fara resentimente, sa imi fac mea culpa, si sa declar ca am inceput sa imbatranesc, si muzica pe care o ascult, ca si tigarile pe care le fumez, sunt din alte vremuri.
