Cartile de vizita sunt inutile. Da, era o vreme cand sa ai si sa dai o carte de vizita insemna ca esti cool, ca esti cineva, ca faci ceva. Oamenii iti luau cartea de vizita, o puneau in agende speciale si in rollodex-uri. Cartea de vizita era un prim cadou pe care il puteai face cuiva pe care il intalneai. In ziua de azi nu mai conteaza daca ai dat cartea ta de vizita cuiva, ci daca esti in mobilul lui. Si nu asa, cu numele, Laurentiu Curca – ca asta poate sa fie oricine – ci cu ceea ce faci, spre exemplu, training de vanzari.
Se poate ca prezenta pe lista de prieteni de facebook, sau de urmaritori de twitter, sau de contacte pe messenger inseamna acelasi lucru: dar nu prea cred. (Am incercat un experiment deunazi, am trimis o cerere de mic ajutor – un contact de furnizor – la 3 contacti de pe messenger, care lucreaza in domeniu: nu am primit nici un raspuns. Probabil ca apar pe ‘on line’ asa, din reflex sau din setup.)
In mult priviinte, succesul in viata e un joc de numere. De exemplu, succesul financiar: daca iti pui deoparte 10% din ce castigi, si ii mai si investesti cu cap, s-ar putea (ma rog, doar: s-ar putea) ca, dupa o cariera de munca sa ajungi sa mai ai un venit suplimentar din asta. Nu sunt chiar 100% de acord cu asta, conceptul mi se pare dedicat mai curand unor prosti care castiga mai mult decat pot sa cheltuiasca (sau, mai precis, sa investeasca), si de aceea nici nu-l propovaduiesc.
Insa exista o reteta cu numere care, din ce am vazut eu, da sigur rezultate: numarul de oameni cu care interactionezi, si cu care te angajezi in a face ceva, in domeniul in care activezi. Din ce am remarcat, din 20 de oameni cu care vorbesti, apuci sa incepi sa faci ceva cu 2, si sa si termini cu 1 – din ei. Adica, pot estima o rata de interactie si angajament de 5% – fair enough. Se aplica si in viata de business, dar si in cea personala, si normal, are variatii, de la persoana la persoana. (Cred ca unii au mai mult succes decat atat, si ii compatimesc pe cei care nu au nici macar atat.)
Insa, in ziua de azi, nu poti incepe ceva cu cineva, daca nu ii ai numarul de mobil. (Sau, mai precis, e numai o iluzie ca incepi ceva cu cineva in atari conditii.) Daca ai 50 de numere de telefon in mobil, se cheama ca lucrezi, efectiv, cu 2 oameni – respectand aritmetica de bun simt de mai sus. Daca ai 500, deja lucrezi cu o echipa de 20. Daca ai 5,000, exista un batalion de indivizi cu care interactionezi ca sa faci lucruri. Daca dintre acestia cu o parte (sa zic, 20%) mai ai si genul de interactie buna, genul acela de-i suni la 3 dimineata sa le spui ca ai nevoie de ei si vin: se cheama ca ai 50 de prieteni. Iar cine are 50 de prieteni – dupa definitia anterioara – are o viata frumoasa, si tot ce e posibil, financiar vorbind, e milionar- lichid.
Numerele astea de telefon se strang si se selecteaza (nu oricine intalnit pe strada se califica, nu?). De exemplu, dintre colegii tai de clasa, din liceu, cam 3-4 (10%) fac business similar cu tine, au preocupari similare cu ale tale, si poti face ceva cu ei. De aceea sa ai numerele de telefon ale tuturor colegilor tai de generatie, cu care ai terminat nu stiu ce, poate se califica – ca si numar – dar nu ca si calitate.
In fiecare zi – daca, sigur, iesi din casa – intalnesti oameni cu preocupari similare cu ale tale. Mie, spre exemplu, imi e simplu: lucrez pe taram comercial, si, in acest domeniu, nu numai ca e usor sa intalnesti peste tot oameni care vand ceva, dar acestia, de felul lor, sunt si dispusi sa vorbeasca cu tine si sa-ti dea coordonatele lor.
Daca in fiecare zi memorezi in mobilul tau 1 (un) numar de telefon al cuiva care are interese si preocupari similare alor tale, intr-un an vei avea 350 de numere de telefon, si in 15 ani, 5000. Daca ai 5000 de numere de telefon (mai trebuie facuta si mentenanta acestora, dar am mai vorbit despre asta, in alte articole), nu vad nici o problema nici in a-ti gasi o slujba – daca asta vrei – nici in a porni un business, nici in a gasi un furnizor, sau a-ti umple sala la nunta.
Si, inca ceva: telefoanele pe care le memorezi cand ai 20 de ani, sunt mai importante decat cele de la 30, si, in mod sigur, acestea sunt mult mai importante decat cele de la 40. Pentru ca la 40 de ani oamenii deja si-au format reteaua (network-ingul) in care se invart, si sunt mai putin dispusi sa si-o imbogateasca. In vreme ce, la 20, fiecare isi construieste baza de cunostinte si de colaboratori pentru succesul viitor.
Poveste: Cand mi-am facut curat in birou (am fost cateva zile singur, in decembrie, cand sotia era la maternitate, si am strans un sicriu de hartii nefolositoare) am dat, in mansarda, peste primul meu calup de carti de vizita ca si agent de vanzare – vindem publicitate la Fun Radio -, cele stranse pana cand sa intru in Procter, la inceputul anilor ’90. De curiozitate, m-am uitat nitel pe ele: si am gasit nume de oameni pe care i-am cunoscut in camere sordide de apartament, la inceputurile business-urilor lor, si care acum sunt milionari, oameni care au emigrat, si oameni de care chiar nu mai stiu nimic.
Altceva m-a frapat: am dat de 2 carti de vizita diferite, cu acelasi nume: Serban Ciusca. Era un fost coleg de liceu, pe care il stiam din vedere, si pe care, in perioada respectiva l-am intalnit, in 2 instante (sincer, nu-mi mai amintesc unde). Ey, bine, de fiecare data, omul mi-a dat cate o carte de vizita – similarul, daca vreti, al schimbarii numerelor de mobil, astazi. Nu am avut nimic special de lucrat cu el, si sunt convins ca asta facea, in perioada respectiva, cu toti pe care ii intalnea, si care puteau fi, intr-un fel sau altul, colaboratori in proiectele lui viitoare. Ca e o legatura intre numarul de contacti pe care ti-l faci si succesul viitor, de asta sunt foarte, foarte sigur.
