Despre reciprocitate si norma sociala

Cum poti avansa in cariera?

In viata, exista o norma foarte simpla ca sa avansezi: sa iei nota de trecere, sa iei nota 5. Cei care iau 4 sunt dati afara, sau, in cel mai bun caz, pentru o perioada, nu avanseaza (dupa un timp, cu cateva note de 4, vor fi oricum dati si afara).

Sa presupunem ca esti foarte bun in ceea ce faci (pot lua, daca vreti, cazul vanzarilor). Asta inseamna ca iti va fi foarte usor sa atingi baremul notei de trecere, si, probabil ca il vei atinge fara efort, in prima parte a perioadei alocate indeplinirii baremului. Odata ce ti l-ai atins, ai cateva wild card-uri in mana, pe care le poti vinde, sau da – pe reciprocitate – altora, mai putin talentati. Cand faci o astfel de favoare, reciprocitatea e simpla: eu te ajut acum – pentru ca ai nevoie – data urmatoare imi dai mie creditele tale.


Daca esti un luptator de sumo (exemplul din filmul de mai sus), trebuie sa obtii 8 victorii din 15 meciuri ca sa treci la nivelul urmator. Daca esti intr-adevar  bun, in primele 8 meciuri reusesti sa obtii 8 victorii, si iti raman 7 wild-card-uri de reciprocitate pe care le poti comercializa. Asta inseamna ca, in tura urmatoare, nu mai ai nevoie decat de o singura victorie, ca sa poti trece, iarasi, la nivelul urmator – pentru ca 7 iti sunt garantate. Asta inseamna ca ai, iarasi, 7 wild-card-uri ramase, pe care le poti comercializa: victoriile de care nu mai ai nevoie, si, iarasi, asta iti garanteaza 7 victorii (pe baza de reciprocitate) in tura urmatoare, si asa mai departe. Practic, in fiecare tura nu mai trebuie decat sa mai obtii o singura victorie reala, restul sunt reciprocitati. Viata ta devine mult, mult mai usoara.

Cu alte cuvinte, intr-o societate normala, unde reciprocitatea si norma sociala sunt legi, e suficient sa dovedesti o singura data ca esti bun, sa intri in jocul cu reciprocitatea, si sa il practici, ca sa iti asiguri un loc in respectiva organizatie. Aici incluzand respectul altora, beneficiile organizatiei si cele individuale.

Ce se intampla, insa, daca tu lucrezi dupa reguli, si macar unul dintre partenerii tai nu respecta norma sociala si reciprocitatea? In tura a doua, ti-ai obtinut 6 din cele 7 reciprocitati necesare, ai dat, la randul tau, 7 reciprocitati care iti garanteaza supravietuirea, ai castigat pe merit victoria care iti garanteaza trecerea mai departe, ultima intalnire trebuie sa fie o formalitate (ai scorul 7:7), si ultimul dintre cei care iti datorau reciprocitatea din tura trecuta se face ca uita, si te tranteste?…

S-ar putea ca, in acel moment, nu numai ca pierzi sansa de a trece in tura urmatoare, dar chiar si sansa de a mai sta in organizatie. Toti ceilalti vor vedea ca ai fost victima, reciprocitatile pe care trebuia sa le primesti se anuleaza, si: trebuie sa dovedesti, inca o data, cat de bun esti (la nivel de 7 victorii consecutive) ca sa iti re-impui autoritatea. Iar din acel moment o sa practici reciprocitatea, dar cu rezerva: adica, in loc de 7 reciprocitati vei da doar 6, sau poate numai 5, si astfel vei fi obligat sa castigi, pe bune, la fiecare tura, diferenta de pana la 8 victorii necesare (2, 3, cat e nevoie). Asta inseamna ca fiecare tura te va consuma mult mai mult, si s-ar putea ca, pe termen lung, sa iti pierzi din capacitatea ta de a obtine victorii de fiecare data.

Iar daca ‘accidentul’ celui care nu si-a respectat reciprocitatea se intampla iar, vei incepe o curba ne-virtuoasa, in care dai mai putina reciprocitate, si te consumi mai mult, la fiecare tura. In cele din urma, ajungi sa nu mai dai nici o reciprocitate, pentru ca nu ai incredere ca o sa primesti, la randul tau, si vei munci din greu, pe bune, la fiecare tura, extenuandu-te, uzandu-te prematur si grabindu-ti calea catre groapa.

Si acum incepeti sa intelegeti de ce intr-o societate normala cu cat inaintezi in varsta esti mai calm si mai sigur pe tine, in vreme ce in societatea romaneasca, se intampla strict invers?…

La un moment dat, la o masa, erau niste oameni, vreo 8, din care 6 nu ma cunoscusera niciodata, sau imi erau mai curand dusmanosi, dar 2 lucrasera cu mine, indeaproape. Ba chiar ii ajutasem, pe amandoi, sa intre in Procter, din angajati ai distribuitorului Interbrands. S-a pus intrebarea (de catre GM-ul de atunci, Andreas Stefanovski, un cyborg de corporatie spalat pe creier, ne-prieten mie): ce facem cu Curca?… Si cei 6, care nu ma cunosteau, au dat din umeri, sau au zis ceva de genul: nu avem nevoie de el. Iar cand s-a ajuns la cei 2, care ma cunosteau, care imi erau datori, care trebuiau sa practice reciprocitatea, acestia au tacut. (2 luni dupa ce plecasem din Procter, un pupincurist de resurse umane s-a trezit ca pune un articol pe intranet: ‘Cine isi mai aduce aminte de Curca?’ ca o dovada, vezi Doamne, de cat de putin vital as fi fost eu organizatiei.)

Sunt convins ca fiecare din cei 2 si-au trait, la randul lor, portia de lipsa de reciprocitate, din partea altora. Pentru mine, acel moment a fost cel in care aveam 7:7, trebuia sa castig clar ultima intalnire pe baza de reciprocitate, si am fost tradat.

Vorba romanului: Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc si singur.