Hai sa ne punem in pielea clientului cautator de pret

Ce se intampla daca vreti sa gasesti cel mai mic pret, si ai timp sa cauti?

Am vrut sa ma pun in pielea cautatorului de pret: sa vad cum e.

Si am ales un target relativ simplu: o camera de hotel. Oricine stie ca, la hoteluri, preturile sunt umflate (intre 100…1000% adaos) iar agentiile de turism si firmele specializate in rezervari au discount baban, astfel incat pretul de receptie e binisor mai mare decat pretul la care poti cumpara o camera cu pre-rezervare, pe internet. Din discountul primit, agentiile impart: o parte o tin pentru ele, si o parte o dau ca discount.

Numai ca teoria nu se pupa cu practica.

Am luat la rand, din google, agentiile de turism si site-urile de rezervare. Mi-am propus sa dau in jur de  20 telefoane, si sa ‘cumpar’ cel mai bun pret.

Rezultatul?… Dezastru.

O buna parte din ele nu aveau nici un telefon de contact: numai formulare, pe care naiba statea sa le completeze.

Site-urile, insele, nu erau updatate: evident.

Circa 40% nu au raspuns. Deloc.

La celelalte, procesul lor de vanzare era fie de: stati pe fir – si am stat pana mi-a venit acru, fie: dati date, nume, mobil, alea-alea, si va sunam noi. Nu m-a mai sunat nimeni.

Culmea tupeului, la una din agentii mi s-a spus, verde in fata: “Nu puteti gasi pret mai bun decat la receptie. Nicaieri.” Cand i-am raspuns: ‘Ma crezi prost?’ mi-a trantit telefonul, fara alte explicatii.

Dupa circa 10 telefoane, eram mai mitocan decat cei mai mari mitocani de care dadusem – ca si vanzator prin telefon si trainer de vanzari -. Aveam deja si povestea: “Am dat telefon sa fac o rezervare, la hotelul X, am primit pretul [cutare], vreau un pret mai bun.”. “Stati pe fir.” – mi se raspundea. “Nu avem cotatie de la hotelul respectiv.” si zbang, iar receptorul inchis.

Nu mi-a venit sa cred. Eu ma plang de clientii mitocani (si, probabil, pe buna dreptate) dar cata mitocanie, p’afarism, nepasare si grobianism intalnesc clientii care, in capul lor: de buna credinta, cauta un pret mai bun?…

In cele din urma, am dat telefon direct la hotelul cu pricina, si, culmea!… am gasit si o fiinta simpatica, si o oferta decenta. A, si un proces de vanzare cu cerere de deciziei: “Vreti sa va dau numarul de rezervare?”. Poti sa raspunzi cu ‘Nu.’ la o asa intrebare?…

Ce am invatat din experienta asta?

1. E greu sa fii sarac, neinformat si credul. Si sa vrei sa mai fii si smecher, pe deasupra.

2. Nu numai clientii sunt mitocani, dar si vanzatorii. Ba, ca sa fiu si mai clar, vanzatorii  mi s-au parut a fi mult mai de kko (= manipulatori, mincinosi, fara jena) decat clientii.

3. Daca vrei, intr-adevar, sa gasesti cel mai bun pret, trebuie sa-ti gasesti si timp sa cauti. Pret, rapiditate, si calitate, simultan, mai greu, daca nu imposibil de gasit. Cel mult 2 din 3.

4. Nici un vanzator nu a dus vreun proces de vanzare pana la capat. Gen: uitati un pret, dar, dati-mi niste date, sa va caut un pret mai bun si va sun inapoi. Nici macar unul. Daca as fi fost manager la oricare din ei, erau de dat afara, fara alte comentarii.

5. (apropo de 4) Nu stiu ce manageri au, dar nu parea ca i-ar fi controlat/ masurat/ verificat/ instruit careva. Misto total.

Acu’, ce-i drept, eu cam banuiam de ceva vreme ca activitatea comerciala in Romania se face cam la misto. Eu am fost intr-una din cele mai ortodoxe organizatii din lume, si inca intr-o perioada in care lumea chiar vroia sa construiasca capitalismul, si sa faca treaba. De atunci, am dat de rau, si inca mai rau. In mod sigur si activitatea de training e cam tot la fel: aia se fac ca ne trainuiesc, noi ne face ca-i platim, toata lumea se face ca a participat. Daca vorbim de productivitate, in orice domeniu, Romania e la gara.

Fratilor, partea nasoala e ca eu am mai trait o perioada de genul asta, cand nimeni nu facea nimic, si toti minteau cum ca fac: anii ’80. S-au sfarsit destul de nasol, cu o ‘revolutie’, si cu niste baieti calcati de tab-uri si intoxicati cu plumb in piept. Adica, mai pe scurt: in felul asta, de bine nu vad cum ar putea sa fie. Fara suparare.

 – Desi suntem in recesiune, Romania a avut cea mai mare rata de crestere a economiei din zona europeana… minus 1.83 la suta.