Tribul

In iunie 1998 am facut 30 de ani. Cu cateva zile inainte, am vorbit cu managerul unui pub apropiat (imi amintesc si numele: Cork & Bottle, nu mai exista, acum e un condominium de locuinte) am rezervat o sala, am comandat mancare (de pub) si un set minim de beri (una de persoana) si am scris, cu manuta mea, 122 de invitatii, pe care le-am dat sau lasat tuturor colegilor pe care ii cunosteam.

Au venit 9 (noua) oameni. Cei mai multi, din echipa mea, cei cu care faceam dezvoltare de produse. A fost, dupa toate standardele, penibil: o masa imensa, plina cu mancare, si cei cativa oameni rasfirati in jurul ei.

Atunci am inteles ca, oricat de mult m-as stradui, eu sunt un intrus, venit din Romania, si (oarecum) cu drepturi second choice. Si, pentru prima data, am realizat ca, desi sunt bun in ceea ce fac, nu am un trib. In realitate, cariera fara trib, nu exista. Nici vanzare fara trib (de clienti).

Doi ani mai tarziu, lipsa de trib isi arata coltii. Am plecat, insotit de indiferenta celor cu care fusesem in aceeasi barca 7 ani de zile. M-am zbatut, din sec, din nimic, sa isc un business. (Operatia asta, macar, mi-a iesit.)

Saptamana trecuta, incantat de rezultatele unui training, am decis ca vreau sa-i ajut pe participanti mai departe. Dupa ce doi dintre ei m-au contactat, cu intrebari rupte din practica, m-am gandit nitel, si le-am propus, in scris: ‘De 2 ori pe saptamana, seara, marti si joi, la 19:30, ne intalnim virtual, pe messenger,  si discutam despre problemele pe care le intampinati in vanzare’. Gratis fiind, nu m-am mai ostenit sa le mai si anunt patronul – o faceam pe barba mea, din placerea mea. Am instalat camera, mi-am adus flipchart-ul si cariocile, mi-am pregatit o tema si un subiect de discutie, am facut un dus, m-am barbierit, si, la 19:30, asteptam cuminte, cu camera pornita, si lumini suplimentare, pentru orice eventualitate (se insera).

N-a intrat nici unul. Zero. A doua zi numai, am descoperit ca unul din ei, pe la 20:30, imi daduse un mesaj benign.

Am invatat ca un training reusit, sau ca reusesti sa inveti niste oameni sa vanda, nu inseamna si ca ti-ai format un trib. Sau ca ti i-ai adaugat la cel existent.

Succesul in viata e direct proportional cu marimea si activitatea tribului pe care il construiesti in jurul tau. Poate fi de prieteni, rude, colegi, admiratori, angajati, interesati, clienti sau fripturisti – atata timp cat exista, ai intotdeauna sansa unei amorse, a unui nou punct de pornire.

Ca esti astazi director, sau sef de departament, sau patronul unui business e doar ceva temporar, chiar momentan. Maine, s-ar putea sa nu mai fii nimic din toate astea. Tribul tau, daca exista, cat exista, ramane. Daca ti l-ai format.

Oamenii din trib te respecta, pentru ceea ce esti. Te cauta, pentru valoarea pe care o dai. Iti cer, pentru ca au nevoie de tine. Iti dau, daca esti suficient de abil incat sa stii sa ceri, la randul tau. Raman, daca continui sa le dai, sau daca au nevoie de tine. Pleaca, daca nu le esti de folos. Foarte important: stau, daca cred in tine, daca ai o viziune, daca le dai energie, si daca ii inveti ceva. Stau: cat timp viziunea ta e in viata, si continui sa dai. Sau, in cazuri rare, stau, pentru ca asa e firea lor: de piatra. (Eu imi pun intrebarea asa, retoric: Daca n-ar fi fost Petru, pescarul, ar mai fi ajuns Iisus sa fie ‘cel uns’?)

Cand o sa mor, imi doresc sa mi se umple strada de barbati cu sapca-n mana, sa ma duca, in alai, la cimitir (hat, tocmai in partea ailalata a Bucurestiului, in Pantelimon). Sincer: as fi tare dezamagit daca si atunci ar aparea numai noua persoane, dintre care doua bocitoare de profesie, si una femeia de servici care strange masa, si face rost, astfel, de mancarea pentru cina.