Oferte ‘ntepatoare

Acum cateva luni am cunoscut un arhitect, cand am vizitat un potential client. Om serios. Vorbea corect. L-am invitat sa ma ajute cu partea ambientala a curtii casei mele. A venit omul, a vazut, a facut poze, si mi-a trimis oferta pe mail: 12,000 de euro. End.

Cu numai 2 saptamani in urma, decid ca vreau sa-mi pun pitici luminosi de-a lungul perimetrului curtii. Cunosc un electrician pe cand faceam o masuratoare, vine la mine, ii arat traseul, mai stabilim ca, daca tot facem asta, tragem si lumina in magazie si in garaj, ne asezam la masa si imi dicteaza materialele necesare. Apoi imi spune: “Pay, materialele astea or sa va coste cam 70 de milioane.”. Ridic sprancenele, dar – era sambata dupa amiaza – nu neg. Poate atata costa un cablu si niste doze. Apoi omul cade intr-o stare de profunda meditatie, si imi decarteaza pretul manoperei lui: “20 de milioane. Mai putin nu pot. Sunt vre 7 -8 zile de munca”. Ii multumesc frumos, il intreb daca partea de evaluare costa ceva, imi spune:”Cat doriti Dvs.”, ii dau 50 de lei, gata. Cand am intrebat la Baduc cat costa materialele, erau 12 milioane. Aceleasi servicii de montaj electric le-am rezolvat cu 3.5 milioane, si 1 zi de munca.

Planul ambiental – la prima poveste -, cu planse cu tot, mi l-am facut tot cu un arhitect, cu 200 de euro.

Sigur, poate sunt eu fraier. Sau poate atrag smecherii, intr-un fel sau altul. Sau, cand vin baietii si vad ditai vila, se gandesc: “Mama, ce bani are asta, pe el.”.

Eu, insa, cred altceva. Cred ca asta e un tip de business. Daca ofertezi preturi de-astea in 20 de locuri, se gaseste unul, care are bani mai de furat, care cumpara. Si cred ca asa a functionat repartitia averii timp de 20 de ani: au fost putini cu bani, insa aia aveau bani foarte multi. Si atunci, daca ofertai rachete la joasa inaltime, in cele din urma gaseai unul mai darnic si mai fraier, si iti scoteai banii pe tot anul.

Evident, genul asta de oferte nu e croit pentru clasa de mijloc, ci pentru proaspetii imbogatiti.

Si cei care practica asta, in capul lor, cred ca e vorba numai de business. Ca te intalnesti dup’aia cu ei la o terasa, si ca le dai ‘Buna ziua.’.

Numai ca nu e asa. Mai precis, nu mai e asa.

In ziua de azi, munca te defineste. Ce stii sa faci. Cum faci. Cum te porti. O oferta de business e, daca vreti, si o definitie a stilului de viata pe care il ai. Si, in cele din urma, iti defineste si baza de clienti careia i te adresezi: palnia ta de clienti.

Nu numai ca nu vreau sa lucrez cu arhitectul care mi-a facut oferta de 12,000 de euro, nici nu vreau sa-l mai vad. Daca il intalnesc la vreo sindrofie, o sa ma fac ca nu-l cunosc. Nici mcar nu m-am ostenit sa-i mai raspund, dealtfel.

(Si partea cea mai rea e ca, nelucrand cu mine, arhitectul respectiv a mai ratat si inca alti 20 -30 de clienti potentiali pe care i-as fi putut aduce in urmatorii ani.)

Daca va intrebati de ce aveti palnia de clienti mica, sau de ce va ocoleste lumea, amintiti-va si de ofertele pe care le-ati mai facut antart.