Solutii simple, dar curajoase

Intr-o lume in care solutiile abunda, diferenta o face curajul. Care se traduce, de multe ori, in capacitatea (si dorinta) de a lua decizii, si de a fi responsabil pentru acestea.

Eu am crescut (= am fost invatat) si am trait intr-o lume care functiona astfel: daca am o problema, sa ma adresez unuia care stie sa o rezolve. In acest fel, am devenit, de mic, un bun consumator. Adica, exact ceea ce societatea de consum avea nevoie, ca sa mearga inainte.

Remarcati, insa, ceva: daca, insa, delegi totul (= lucrezi prin terti), devii, brusc, mai putin profitabil. Nevoia (= lipsa de bani) m-a invatat ca, in loc sa apelez la terti, sa gandesc cu capul meu, si sa gasesc solutii. Partea frumoasa a fost cand am constatat ca, gandind, am reusit sa trec peste obstacole peste care, oricum, tertul nu ar fi reusit sa treaca. Oricum, nu fara ajutorul meu.

Pentru ca se intampla asa (va dau un exemplu):

Angajam un constructor sa-mi faca o sapa hidroizolanta. Bun. Asta facea ce stia el: cofraje, chema betoniera, turna o patura groasa, si, in timp ce turna, realiza ca: pe de o parte peretele din dreapta rigolei e catastrofal mai inalt, cu numa’ 40 de cm fata de celalalt (adica, nu ai cum sa mai pui un capac), si, pe de alta parte, picioarele gardului, mai vechi betonate, ies, hidos, din sapa.

De obicei, in aceste situatii, seful-constructor fie era dat disparut (si te intreba nea Gica: ce face, dom’ sef, aici?), fie, in cazurile cele bune, acesta insusi venea la tine, iti arata problema (= te punea in fata faptului implinit) si, in realitate, incerca sa imparta responsabilitatea dezastrului cu tine. A, si mai exista o situatie: cand turna respectiva sapa, apoi venea la tine sa-ti vanda ridicarea rigolei la nivelul sapei: adica, inca o data banii dati initial.

Povestea de mai sus s-a repetat, cu variatii, de zeci-sute de ori, la: instalatori, meseriasi, avocati, meditatori pentru copil, maseuri, ala care iti pune muzica la nunta sau care te filmeaza, traineri de sport, vamesi, constructori, consultanti financiari – banci, dadace, catereri, notari, instructori auto, doctori, contabili, samd: cam orice serviciu trebuia (= alegeai) sa cumperi, ca sa-ti mearga viata inainte. Astfel incat, aprioric, stiai ca, oricum, ai o sansa de a-ti rezolva problema similara cu sansa de a castiga la ruleta, insa banii ii dai oricum.

Repet, daca am fost prea stufos, in cuvinte simple. Mecanismul clasic e urmatorul: cumperi ce ai nevoie de la un altul, care iti vinde o solutie, in realitate, standard sau nedusa pana la capat, intr-un fel in care ajungi, in realitate, sa platest mai mult decat bugetat initial. Cand aduni banii astia, constati ca circa 50% din veniturile tale se duc in servicii pe care, in realitate, ti le puteai face si singur, si inca mai bine. Iar, pentru banii astia suplimentari, trebuie sa muncesti in plus (livrand ceea ce faci) ca sa-i castigi. Ai intrat in malaxor: esti vaca perfecta.

Intre timp, ne-a lovit revolutia digitala. Da, sunt lucruri care n-au fost (inca) inlocuite de surogate digitale, dar cele mai multe deja sunt. Si disponibile oricui.

  • nu mai trimiti in plic cu timbru (care costa bani) ci un mail electronic, care, de felul lui, nu costa nimic;
  • nu-ti mai scrie secretara scrisorile catre clienti, ti le scrii singur, oricat de mare director ai fi;
  • nu mai angajezi un arhitect, ci sapi pe net, cumperi un program AutoCad, si iti faci singur peisagistica (in operatia asta, rezolvi si problema spinoasa a rigolei si picioarelor de gard);
  • serviciile de stimulare sexuala au fost demult, monopolizate de internet;
  • de ce sa angajezi un DJ, cand iti poti face, singur, lista melodiilor care vrei sa le asculti la nunta sau la botez;
  • poti cumpara si descarca o carte, online;
  • platile, la fel, ti le poti face chiar si de pe telefonul tau mobil;
  • acum exista si sfatuiala medicala on-line;
  • samd. Intelegeti ideea.

Singurul obstacol care ramane e cel al hotararii. Sunt eu hotarat sa renunt la servicile ‘calificate’ ale cuiva, si sa ma apuc sa ma interesez, de unul singur? (= cat de lene, de fapt, imi e?) (=cat de frica, de fapt, imi e – ca o s-o dau in bara?)

Inspiratia acetui articol mi-a venit din doua surse. Prima: experienta execrabila pe care am avut-o, pana acum, cu arhitectii. Ca si cu contabilii, dealtfel. Ca ci cu instalatorii. Daca ma gandesc bine, nu prea stiu furnizori de servicii care sa-si fi facut treba ca lumea. Pentru ca e ca atunci cand esti bolnav: nu stii de existenta organului bolnav, pana nu te doare. Daca ti-ai rezolvat problema, ai uitat de furnizor. Definitiv.

A doua a fost ideea lui Prigoana de a taxa parcarea cu mobilul (sau de a rezolva problema cainilor cu boschetarii platiti). Parchezi, dai un sms, platesti. Nu e noua – decat pe la noi. Dar elimina tot necesarul de aparate de taxare, cabluri, consumuri, furturi. Un soft bun, si niste nenea care verifica pe un terminal daca locul respectiv a fost platit de masina respectiva (proprietarul masinii, ma rog) la ora respectiva. Atat.

Mi-am pus problema: nu cumva exista variante mai bune de a vinde?… De ce unii se chinuie sa vanda, si altii chiar o fac, cu lejeritate?

Si, astfel, mi-am amintit de exemple cand vanzarea ineficienta de pana atunci a fost inlocuita de solutii ingenioase, mai productive:

  • Proprietarul de business care a facut cate un PFA pentru fiecare vanzator, si i-a pus sa lucreze ca centre de distributie. Asa: au disparut si cheltuielile, si, inca si mai important, au disparut si non-performerii.
  • Cel care a desfiintat filiala din Deva, si a deschis-o pe cea din Bruxelles. (Chiria era cam aceeasi, oamenii erau platiti ceva mai mult, vanzarea a fost de 10 ori mai mare.) Sau cel care a cesionat jumatate din actiuni managerului general pe care il avea (adica, i-a ramas si jumatate din profit) si a deschis unul similar in Nigeria.
  • Cand comisionul lunar a fost inlocuit de un salariu mare, si cota-parte din profitul anual obtinut din vanzarile efectuate de vanzator.
  • Cand luarea de comenzi cu o armata de order-taker-i (cu masini) a fost inlocuita de un simplu site, care dadea un discount suplimentar pentru comanda efectuata. Si un call-center.
  • Cand munca de supraveghere a aceleiasi armate de order-taker-i a fost inlocuita de un sistem cu GPS, si un terminal portabil, care inregistra fiecare vizita (si fiecare comanda, fireste).
  • Cand pliantul electoral lasat in cutia postala a fost inlocuit de poza – cu candidatul insusi- facuta impreuna cu potentialul votant, in fata casei sale. (Poza printata on the spot.)
  • Cand nevoia unei sectii specializate in prototipuri a fost inlocuita de o imprimanta 3D. (Si, astfel, procesul de vanzare a fost scurtat cu circa 3-4 saptamani. Care perioada, de obicei, era folosita de client ca sa ceara oferte alternative.)

Sigur, nu poti inlocui toate serviciile din viata ta. E absurd si inutil sa-ti cumperi un echipament de sudura in argon, doar pentru a avea ce sa sudezi: poate o teava la 6 luni. Sau un aparat de stropit cu insecticid, operatie care trebuie facuta de 2 ori pe an, si care mai necesita, printre altele, sa te urci si pe o scara de pompieri.

Dar, cu ocazia asta, se mai intampla un lucru nemaipomenit de bun: intr-un timp extraordinar de rapid, dispar amatorii. Semi-profesionisitii. Cei care fac o jumatate de treaba la un dublu de pret. Pentru ca alternativa nu mai e neaparat concurentul, cat beneficiarul insusi. Care poate invata sa-si gaseasca (si faca) solutia singur.  Iar asta, in Romania, amendeaza dramatic intentia superioara (pentru vanzator): vrei sa ajuti pe unul care vrea numai sa invete, ca sa-si faca singur treaba, pierzandu-ti, de fapt, timpul?…