"[Mi se pare mie, sau] Sunteti putin suparat(a)?"

“[Mi se pare mie, sau] Sunteti putin suparat(a)?”

Cum poti sa scoti dopul de la sticla (fara tirbuson) si sa pornesti o discutie, din nimic, cu cineva necunoscut, in spatiul public?… Sau: cum poti porni o discutie cu cineva (pe care il cunosti) dar care, evident, nu are chef de vorba?…

Unul din cele mai eficiente instrumente, e, paradoxal, intrebarea: “Sunteti [putin] suparat(a) astazi?…”

La aceasta intrebare se poate raspunde in doua feluri:

  • (de obicei, mintind) “A, nu sunt suparat(a), asa sunt eu de dimineata.. (variante).” Lucru bun, pentru ca, din acel moment, pe legea consecventei, interlocutorul se va stradui sa fie comunicativ si ne-suparat.

sau

  • [motivul real al supararii] “Pay da, mi-a spus supervizorul ca [nu muncesc, nu sunt buna de nimic, n-am vandut destul, samd (variante)…”. Prilej excelent sa faci nitica psihoterapie, sa spui “Spune-mi mai mult…” sau “Vrei sa-mi spui mai multe despre asta?…”, si, implicit, sa te imprietenesti cu personajul respectiv.

Adica: cum o dai, o dai bine. Exista numai putine exceptii, cand supararea e reala, si e atat de mare si de proaspata, si de dureroasa, incat nu vrea sa fie impartasita.

De la caz la caz, exista diverse variante verbale ale acestei intrebari:

  • “[Mi se pare mie, sau] Sunteti putin suparat(a)?”
  • “De ce sunteti suparat(a)?”
  • “Va vad putin suparat(a)…”
  • “Cine v-a suparat, astazi?…”
  • “Imi pareti un pic suparata…”

Indeobste, functioneaza mai bine la doamne (cu nevoi mai mari de empatie) decat la domni. La domni, poti foarte bine sa primesti o privire furioasa, sau un raspuns mut, din categoria: “Du-te, ma, si lasa-ma-n pace.”

Mai deunazi, am facut exercitiul asta (fiind insotit de o pupila, frumoasa si tanara, adica in afara oricaror banuieli ca as fi iesit la agatat) cu 6 doamne/ domnisoare, si succesul a fost fantastic. Era cat p-aci sa ies eu agatat (chit ca nu sunt nici frumos, nu mai sunt nici tanar, si, intamplator, eram imbracat ca vai de mama mea, cu adidasi murdari, sort si palarie contra soarelui). Deci: functioneaza.

Sigur (nu mai repet lucruri pe care le-am tot spus pe blogul asta): intentia trebuie sa fie sincera, nu de manipulare, sufletul pieptanat, nici un interes in zona de vizibilitate imediata, zambetul natural, samd Altfel, iese de kko, rau de tot.

Asa ca, daca tot cititi articolul asta (pana la capat): mi se pare mie, sau sunteti, totusi, putin suparat astazi (de stati in fata calculatorului, in loc sa va bucurati zilele verii)…? πŸ™‚