Loading

Ce faci cand vinzi ceva ce nu-ti place? Sunt, de fapt, trei situatii rele: iti place ce vinzi, dar te-ai plictisit, pentru ca faci acelasi lucru, in fiecare zi; iti place ce vinzi, nu-ti mai place compania pentru care vinzi (sau, mai precis, seful tau, caruia ii faci cariera); chiar ti-ai pierdut increderea in ceea [...]

Aseara, la televizor, am vazut un reportaj despre  niste directori bugetari care fusesera dati afara, sau erau de schimbat, pe criterii politice. Poate ca de emotii, poate ca incercau teritorii noi, dar: nici unul nu era familiar cu limba romana. Cu greu acordau subiectul cu predicatul, iar subiectul multiplu le crea probleme existentiale. Mi-au amintit [...]

Am fost primul manager roman care a plecat din Procter & Gamble luandu-le bani. Ce-i drept, a fost mai demult, am beneficiat serviciile avocatei Magda Volonciu (care, imediat dupa faza asta, a fost angajata de Procter, ca si consilier), si am avut bafta unui departament de resurse umane (mis-) directionat de incompententa si ura – si [...]

Orice sut in cur e un pas inainte. E ultima data cand scriu despre acest subiect, si e incheierea articolului: ‘Banii tai nu sunt in siguranta in bancile romanesti. Statul poate sa ti-i ia, oricand, fara sa te anunte. Stiai?’. Ieri am luat de la Administratia Finantelor Publice sector 4 adresele catre 3 banci colaboratoare, [...]

The Meatrix – Ce fel de carne mancati?

Mancati carne: e normal. Carnea face parte din alimentatia omenirii, dintotdeauna, si, se pare, are si efecte bune asupra sanatatii, vigorii, spiritului, si initiativei. Dar ce fel de carne mancati? Cum a fost ea produsa? Cat de sanatoasa e? Ce impact are asupra mediului inconjurator? Prima data am vazut acest concept intr-o reclama, si mi [...]

Mai tineti minte ca m-am trezit fara nici un ban in banca? Am primit de la dna avocat Gina Iacovici (www.avocatul-online.ro  si multumiri) urmatorul raspuns: “ARTICOLUL 142 Reguli privind executarea silita – Cod procedura fiscala (1) Executarea silita se poate intinde asupra veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se [...]

Nevoia unei bresle de vanzatori

Ieri eram in piata. Interesant loc: desi marfa e extrem de variabila, de la o taraba la alta, cu calitate de la foarte proasta, la super, preturile sunt cam aceleasi. (De unde trag eu concluzia ca principalele costuri nu sunt legate de marfa vanduta, ci de operatii.) Precupetii se bazeaza pe nestiinta de carte, sau [...]

Va rog ascultati speech-ul urmator. E pacat sa ratati viitorul, doar pentru ca v-ati nascut in Romania, si ati avut nenorocul sa trebuiasca sa munciti zilnic, 8 ore, pentru ca sa aveti ce da copiilor de mancare. http://www.ted.com/index.php/talks/seth_godin_on_the_tribes_we_lead.html (Cand am dat search: Seth Godin Triburile, sa vad ce editura tipareste cartea in romaneste, au aparut [...]

1. Prima data cand primesti ceva gratis, esti tentat sa incerci. Insa, daca nu-ti place, nu mai incerci si altadata. 2. Ceea ce are valoare pentru cineva, nu are aceeasi valoare pentru altcineva. Intr-o lume a abundentei, asta creaza posibilitatea de gratis. Daca oferi ceva gratis, in plus fata de oferta ta actuala, maresti valoarea [...]

De la Ghio: “Laurentiu,zi-mi si mie unde gasesc o companie in care sa am libertatea sa pot sa aplic tot ce ai scris mai sus-si in care ma regasesc intru totul.In Romania?Nu prea cred.Am incercat 4 ani intr-o firma,si am muscat-o rau.Nu pentru ca nu mi-am facut treaba.Ci pentru ca nu eram prietenul nimanui prin [...]

Am fost de curand sa vorbesc cu o companie mare, multinationala, care tocmai trecuse printr-un training de vanzari. Normal, ca sa stiu de unde pornesc, am cerut o curricula a trainingului trecut . Si am descoperit ca s-au tratat subiecte de genul (comentariile mele sunt in italic): Atitudinea mentala pozitiva – Entuziasmul vinde Auto-Programarea Neuro lingvistica [...]

Exista o discutie, veche de cand lumea, despre vanzatori: sunt nascuti, sau formati? Cu alte cuvinte, e vorba de talent, sau de educatie? Daca ma intrebati pe mine – si, dupa cum stiti, lucrez in domeniu, si ma ocup de asta – eu cred ca un vanzator e: 60% nascut – deci trebuie sa ai [...]

Mai putin de 2% dintre bataliile purtate, in intreaga istorie a omenirii, s-au castigat prin atac direct. Toate razboaiele, pentru ca sa fie castigate, trebuie sa aiba o doza de inselare, cu scopul clare de derutare a partii adverse. Atunci cand detii o expertiza, ideea e sa ti-o vinzi cat mai bine. Cu cat expertiza [...]

Principalul export al Romaniei e rautatea. Uitati-va numai cine ia premii la productia cinematografica: 4-3-2, Moartea domnului Lazarescu, Padurea spanzuratilor. Uitati-va ca, in lumea vestica, principalul personaj asociat Romaniei e Dracula (pentru cei mai culti, Ceausescu, care e o forma moderna de Dracula). In sectorul cu romani din iad, nu e nevoie de paza: nu [...]

    gandurile mele, unplugged: follow them

    Misiunea mea e sa-i invat pe romani sa vanda. Atat.

    Sunt vanzator, manager de vanzari, ex-multinationala (P&G), profesor de vanzari. Vezi in "L.Curca" ce am facut si invatat, ca sa stiu ce spun.

    Mi-am propus sa postez, in medie, un articol sau un podcast pe zi. In plus, am pus 300 de documente, manuale, cursuri si template-uri utile, cele mai multe scrise de mine, numai sa stii sa le cauti.

    Am propriile mele idei despre vanzare, izvorate din experienta mea, potrivite cu vremurile pe care le traim, reunite sub titulatura Noua Vanzare. Cu Noua Vanzare vinzi mai mult. Rata de inchidere creste pana la 65% pentru clienti noi, si 85% la re-vanzare.

    Pentru anumite articole, am inceput sa accept comentarii, care sunt moderate. Nu accept: laude, injuraturi (nefondate), tampenii, abureli, reclame, ipocrizii si misticisme. Altfel, te rog sa-mi scrii si sa-mi spui ce te intereseaza: training at conceptmarketing.ro.

    Singura reclama a acestui blog e recomandarea ta. Daca vrei sa-i ajuti si tu pe altii, daca vrei ca Romania sa fie (comercial) prospera, spune si re-twitter-este acest blog. Iti multumesc ca ma vizitezi si ca inveti sa vinzi.


    • Site Search
    • Wikipedia
    • Google
    • Facts
    • Amazon
    • eBay
    • Outlook
    • Gmail
    • Y! Mail
    • Twitter
    • Search & Share